Foștii „panduri” i-au adus Argeșului prima victorie în amicale. Toate golurile cu Progresul Spartac au fost marcate în prima repriză

Marius ANGHEL 19 Jul. 2019, 22:57 Pregătiri, amicale

FC Argeș și-a întrerupt, vineri după-amiază, seria de remize din meciurile amicale cu un succes obținut la scor de neprezentare, 3-0, în fața echipei de Liga 3 Progresul Spartac. În cel de-al patrulea joc test, Nicolae Dică l-a utilizat și pe Andrei Prepeliță, jucător care se antrenează cu alb-violeții de aproape două săptămâni.

În amicalul cu echipa care a terminat pe locul 3 în seria de Liga 3 din care a promovat Rapid, piteștenii au deschis scorul după 12 minute, prin Andrei Blejdea, care a fructificat o centrare a lui Mușat. Bucureștenii au avut șansa să restabilească egalitatea la jumătatea primei reprize, în urma unui penalty, însă lovitura de la punctul cu var executată de Stanciu a fost apărată de Agachi.

Cătălin Barbu putea să își treacă și el numele pe lista marcatorilor, însă șutul său de la aproximativ 35 de metri a fost scos cu mare greutate de sub transversală de către Răduță. Însă cel care a marcat a fost tot Blejdea (37). Jucătorul adus de la Pandurii a realizat „dubla” în urma unei acțiuni personale, iar Denis Brînzan (50), venit tot de la Pandurii, a marcat și el cu cinci minute înainte de finalul primei părți.

În a doua repriză, cel mai aproape de gol au fost Cătălin Barbu și Dănuț Șerbănică, însă portarul Progresului Spartac a salvat de fiecare dată. Cu Buleică, Prepeliță, Năstăsie sau Nini Popescu pe teren, argeșenii n-au mai putut marca.

FC Argeș – Progresul Spartac  3-0 (3-0)
Andrei Blejdea 12′, 37′, Denis Brînzan 40′

FC Argeș: Agachi – Dănescu, Motroc, Turda, Mușat – Andr. Panait, Brînzan, I. Șerban, Ct. Barbu – Buhăescu, Blejdea
Au mai jucat: Oct. Popescu, Rob. Popa – Buleică, Oprescu, Vișa, Șerbănică, Prepeliță, Ct. Stan, Oancea, I. Năstăsie, Tofan, Alin Popa, Szecui, N. Popescu
Antrenor: Nicolae Dică

Spartac: Răduță – Parfeon, Acasandrei, Leafu – Vlad, Stanciu, Geană, Șandru – Tudorache, Ispas, Curt
Au mai jucat: Grigore, Lolescu, Lixandru, Precup, Stroe, E. Radu, Boiangiu, Jipa, Donca, Iordan
Antrenor: Andrei Erimia

Pentru FC Argeș, acesta a fost primul succes din meciurile de verificare disputate în această vară. În primele trei partide, alb-violeții au terminat la egalitate cu Chindia (0-0), Concordia Chiajna (1-1) și Turris Oltul Turnu Măgurele (1-1).

Progresul Spartac pierduse miercuri și amicalul susținut la Turnu Măgurele, 1-3 cu nou-promovata în Liga 2 Turris Oltul.

Foto: FC Argeș

Marius ANGHEL 19 Jul. 2019, 22:57 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă