Petrolul și-a comunicat și în scris opinia către FRF despre reluarea campionatului Ligii 2. Puține echipe au transmis asta. Costel Lazăr vede aberant protocolul autorităților: ”Sunt niște măsuri discriminatorii pentru sportivi”

Marius ANGHEL 06 May. 2020, 20:53 Liga 2
Petrolul și-a comunicat și în scris opinia către FRF despre reluarea campionatului Ligii 2. Puține echipe au transmis asta. Costel Lazăr vede aberant protocolul autorităților: ”Sunt niște măsuri discriminatorii pentru sportivi”

Riscul de a rămâne pentru încă un sezon în Liga 2, al doilea consecutiv după reînființarea din Liga a 4-a și promovarea de două ori la rând până în eșalonul secund, nu e conceput la Ploiești. Drept urmare, Petrolul, aflat acum la doar un punct în spatele ocupantelor locurilor 2 și 3, care duc direct la promovare, respectiv barajul pentru promovare, e una dintre puținele echipe care militează pentru desfășurarea tuturor etapelor rămase de disputat din această ediție de campionat. Doar UTA a mai transmis cu tărie că vrea să joace toate cele 14 meciuri rămase din retur, pentru ca accederea în Liga 1, respectiv retrogradarea în Liga 3 să se facă pe baza criteriului sportiv.

Costel Lazăr: ”Petrolul mergem pe varianta disputării tuturor jocurilor”

În această săptămână, FRF a trimis către cluburile din Liga 2 documentul prin care să-și spună în scris opinia despre cum ar trebui să se încheie acest sezon și pe baza răspunsurilor să poate noi discuții și, ulterior, să ia o decizie.

Petrolul și-a menținut poziția transmisă și în alte rânduri prin directorul sportiv Costel Lazăr și a comunicat federației că vrea să joace toate cele 14 etape rămase de desfășurat din retur. Conducătorul clubului ploieștean spune însă și că echipa se va conforma dacă decizia FRF va fi alta, precum varianta play-off-ului.

”Am primit chestionarul pentru a ne spune opinia noastră. L-am transmis. Sunt unele măsuri care trebuie respectate și ne vom subordona restricțiilor. La Liga a 2-a sunt mai multe variante de continuare a sezonului, iar unele nici nu trebuie luate în calcul. Petrolul mergem pe varianta disputării tuturor jocurilor. În cazul în care nu se va putea, și majoritatea hotărăște play-off / play-out, vom juca. Ne supunem și noi. Din punct de vedere al spațiului, există spațiu de desfășurare a campionatului în condiții normale, de desfășurare a tuturor meciurilor. Mai ales la Liga a 2-a”, a spus Costel Lazăr pentru Liga2.ro.

De exemplu, dintre cluburile care și-au spus public opțiunea, ASU Poli, Ripensia și Pandurii sunt pentru ”înghețarea” sezonului.

”Mi se par niște măsuri discriminatorii pentru sportivi. Am fost până la Dedeman și nu am găsit loc de parcare. Erau 2.000 de oameni în interior”

Oficialul clubului prahovean așteaptă acum videoconferința de joi, de la ora 14:00, pentru a afla noi detalii despre posibilitatea reluării campionatului. Lazăr consideră măsurile transmise de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului pentru revenirea la antrenamente ca unei discriminatorii.

”Probabil că se centralizează opiniile care au fost transmise de toate cluburile și așteptăm noi comunicări din partea federației privind întâlnirea pe care, din câte am înțeles, președintele Burleanu o are la ora aceasta (n.r. – convorbirea telefonică a avut loc miercuri, în jurul orei 13:00), cu reprezentantul Ligii, la Ministerul Sportului sau la Ministerul Sănătății, să facă eforturi să putem începe campionatul. Mi se par niște măsuri discriminatorii pentru sportivi, din moment ce uzinele lucrează, iar magazinele, toate, sunt deschise. Am fost, duminică, până la Dedeman și nu am găsit loc de parcare. Erau 2.000 de oameni în interior. Mi se pare aberant să nu putem să ne antrenăm în grupe de trei sau de cinci. Bineînțeles că respectăm distanțele astea sociale care sunt recomandate”, e de părere Costel Lazăr.

”E destul de pretențios protocolul, dar ne vom strădui să găsim soluții. Important este să putem juca. Având în vedere că acest cantonament de două săptămâni poate fi socotit și ca un cantonament pentru sezonul următor, trebuie să ne organizăm să îl ducem așa cum trebuie. Nu cred că poate cineva să stea carantinați o perioadă îndelungată, până la finalul sezonului. Clubul, poate și de Liga 1, nu-și permite. Nu știu dacă sunt cluburi de Liga 1 care pot sta în cantonament pe toată durata disputării campionatului. Mi se pare o aberație. Din moment ce la magazine, la Dedeman și în alte părți, sunt 3-4.000 de clienți într-o oră sau două, noi nu putem să ne antrenăm șapte sau zece inși. Sunt aberații. Noi sperăm să revenim la o normalitate, pentru că sunt multe măsuri care sunt discriminatorii pentru fotbal. Aici e problema”, a mai spus Costel Lazăr despre Protocolul cu recomandări pentru reluarea antrenamentelor sportivilor de performanţă după încheierea stării de urgenţă”.

”Ne-am făcut un plan să revenim la antrenamente după 15 mai, numai să primim undă verde”

Directorului sportiv al Petrolului a vorbit și despre cum se descurcă jucătorii echipei ploieștene cu pregătirea fizică în această perioadă. Costel Lazăr susține că toți componenții primei echipe sunt la casele lor, personale sau închiriate de club, în Ploiești și că așteaptă încheierea stării de urgență pentru a reveni la antrenamente în grup.

”Jucătorii noștri sunt acasă fiecare, își fac antrenamentele în casă, programele date de preparatorul fizic. Deci ei sunt în casă, practic carantinați de două luni. Jucătorii străini sunt la domiciliile lor din Ploiești, la apartamentele închiriate de club. Toată lumea respectă programul transmis de către preparatorul fizic și antrenorul principal și sunt supravecheați, monitorizați de către stafful tehnic. Nu ne-am permis să încălcăm ordonanța militară, că avem și noi terenuri și putem să ne antrenăm. Dar trebuie să respectăm legile”, a transmis, pentru Liga2.ro, Costel Lazăr.

De la începutul lunii mai, Petrolul și-a schimbat modul în care organizează antrenamentele individuale de la distanță, anunțând prin intermediul site-ului oficial că au trecut la următorul pas. ”Lupii” se pregătesc în grup, dar, ”bineînțeles, tot online, prin intermediul unor aplicații arhicunoscute și folosite în această perioadă”.

Gruparea ploieșteană e pregătită pentru a relua antrenamentele în grup de la 15 mai. ”Ne-am făcut un plan să revenim la antrenamente după 15 mai, numai să primim undă verde. Jucătorii noștri nu sunt plecați din țară, sunt aici, la domiciliu în Ploiești. Au apartamente închiriate aici, plătite de club. Încercăm să ne organizăm, să primim undă verde să putem să jucăm, să nu omorâm sportul definitiv, ca fotbalul. Așteptăm mâine, la ora 14:00, videoconferința cu federația, toate cluburile, și poate mâine vom fi mai deștepți decât astăzi”, a mai spus Lazăr.

Șansele ca actualul sezon de Liga 2 să fie încheiat prin disputarea tuturor celor 14 etape rămase din retur, cum își dorește, de exemplu, Petrolul, sunt destul de mici. Cealaltă variantă este continuare cu play-off pentru primele opt clasate și play-out pentru restul celorlalte zece echipe din Liga 2. Petrolul, la fel ca UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Rapid, Metaloglobus București și, probabil, Farul Constanța, ar mai avea de disputat șapte meciuri din această ediție de campionat, dacă se merge pe varianta play-off-ului. Primele două clasate vor promova direct, iar a treia merge la baraj.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-cere-ca-rapid-sa-fie-sanctionata-drastic-fiindca-nu-respeta-ordonanta-militara-si-si-a-rechemat-jucatorii-la-antrenamente-nu-avem-voie-nu-e-nici-fair-play-nu-e-n-19131662

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-rapid-a-furat-startul-giulestenii-au-luat-exemplul-craiovei-si-se-antreneaza-de-o-mai-bine-de-o-saptamana-in-regie-cum-fenteaza-alb-visiniii-regulile-date-de-autoritati-19131626

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-lazar-total-nemultumit-dupa-videoconferinta-dintre-frf-si-cluburile-din-liga-2-toata-lumea-ar-trebui-sa-inteleaga-ca-nu-ne-mai-putem-pacali-intre-noi-varianta-play-off-ului-19131197

https://liga2.prosport.ro/special/protocolul-cu-recomandari-al-ministerului-tineretului-si-sportului-si-ministerului-sanatatii-pentru-reluarea-antrenamentelor-sportivilor-de-performanta-dupa-incheierea-starii-de-urgenta-19131530

Marius ANGHEL 06 May. 2020, 20:53 Liga 2
Pe aceeași temă