Petrolul, aproape de o nouă achiziție: un jucător format de club și care în 2011 reușea promovarea în Liga 1 cu echipa antrenată de Răchită

Marius ANGHEL 26 Jul. 2021, 13:48 Liga 2
Petrolul, aproape de o nouă achiziție: un jucător format de club și care în 2011 reușea promovarea în Liga 1 cu echipa antrenată de Răchită

Constantin Stoica (28 de ani – foto), ultima dată la SCM Gloria Buzău, este la un pas de revenirea la Petrolul Ploiești, clubul care l-a lansat în fotbal.

Jucătorul originar din Ploiești se antrenează sub conducerea lui Nicolae Constantin de o săptămână, a jucat și în amicalul cu Concordia Chiajna și pare a fi varianta pe care conducerea echipei a ales-o pentru a întări ofensiva, după accidentarea nou-venitului Marius Coman.

Constantin Stoica se antrenează și a jucat pentru Petrolul

Costin Stoica este liber de contract după ce nu a ajuns la un acord privind prelungirea acordului cu FC Buzău, fosta SCM Gloria Buzău, echipă pentru care a evoluat din februarie 2020. Atacantul se pregătește cu ”lupii” de săptămâna trecută, în testul din weekend cu Concordia Chiajna (scor 2-1) a fost utilizat în repriza a doua, iar în această săptămână ar putea semna contractul cu trupa ploieșteană.

Petrolul era în căutarea unui nou atacant, după ce Marius Coman, jucătorul golgheter al ediției trecute a Ligii 2 pe când evolua la Fotbal Comuna Recea, s-a accidentat grav la unul dintre antrenamente și va lipsi o bună parte din debutul sezonului.

În sezonul trecut, Stoica a evoluat pentru echipa din Buzău în 16 meciuri, doar 610 minute, și a înscris 4 goluri. Acum două ediții de campionat, pe când evolua la Sportul Snagov, înscria pe ”Ilie Oană” în minutul 90 și egala Petrolul (scor 1-1).

În cariera sa, începută la Petrolul, Adrian Constantin Stoica a reușit o promovare în Liga 1 cu echipa ploieșteană antrenată atunci de Valeriu Răchită, în 2011, însă n-a rămas apoi în lotul pentru prima ligă. A mai jucat pentru CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reșița, FC Caransebeș, SCM Pitești, Academica Clinceni, Ripensia Timișoara, Sportul Snagov și SCM Gloria Buzău.

Marius Coman, aflat în perioadă de recuperare, și-a vizitat coechipierii la antrenament

În această campanie de achiziții, Petrolul i-a adus pe Marius Coman (atacant, ex Fotbal Comuna Recea), Darius Buia (mijlocaș, ex Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Eugeniu Cebotaru (mijlocaș, ex Academica Clinceni), Sergiu Pîrvulescu (fundaș, ex SCM Gloria Buzău), Simon Măzărache (atacant, ex Farul) și Takayuki Seto (mijlocaș, ex Astra).

În ceea ce-l privește pe Marius Coman, jucătorul accidentat la șold, acesta și-a vizitat la antrenamentul de vineri coechipierii.

”Vizită surpriză la antrenamentul „lupilor”!
Marius Coman a putut să fie alături de colegii săi, pentru prima dată după accidentarea gravă suferită la începutul pregatirilor.
Veștile sunt îmbucurătoare, recuperarea decurge bine și, nu peste multă vreme, atacantul echipei noastre va începe pregătirea specifică.
Multă sanatate, Marius, și o revenire cat mai grabnică!”, a anunțat Petrolul.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-imbracata-de-suporteri-cu-tricouri-cu-sigla-scut-pe-piept-a-castigat-amicalul-cu-concordia-chiajna-in-care-si-a-prezentat-lotul-mesajul-fanilor-pentru-cei-care-denigreaza-numele-si-istori-19192961

Marius ANGHEL 26 Jul. 2021, 13:48 Liga 2
Pe aceeași temă