Meciul ”U” Cluj – Ripensia are șanse mari să fie amânat! Cosmin Petruescu: ”Din punctul meu de vedere, este imposibil să jucăm.” Situația clubului timișorean, declarat focar de COVID-19

Anda DELIU 19 Nov. 2020, 16:22 Liga 2
Meciul ”U” Cluj - Ripensia are șanse mari să fie amânat! Cosmin Petruescu: ”Din punctul meu de vedere, este imposibil să jucăm.” Situația clubului timișorean, declarat focar de COVID-19

Foarte multe meciuri din actuală ediție a Ligii 2 au fost amânate din cauza infectărilor cu coronavirus în loturile echipelor. ”Calendarul” amânărilor pare că se va aglomera tot mai mult, în condițiile în care Ripensia Timișoara e de 6 zile în izolare cu aproape întreg efectivul.

Procedural, la 7 zile se poate face o retestare, dar clubul timișorean nu a luat joi la prânz o decizie în acest sens, iar șansele ca partida de luni de la Cluj să se joace par minime. Riscul amânării ”paște” și meciul cu Farul, din etapa intermediară.

Cosmin Petruescu e în izolare la Lugoj: ”Este aproape imposibil să se joace meciul cu U Cluj”

Ripensia este declarată focar de coronavirus, cu 22 de cazuri, dintre care 19 sunt fotbaliști, iar trei persoane sunt din staff, inclusiv antrenorul Cosmin Petruescu.

”Încă nu am luat o decizie în acest sens, al retestării. Stafful medical se ocupă. În această după-amiază vom avea o ședință pe Zoom și vom lua o decizie. Important este că toți ne simțim mai bine decât săptămâna trecută. Facem două antrenamente pe zi, pe Zoom, iar cei care sunt negativi și cei care au mai avut, se antrenează cu preparatorul fizic. Eu sunt izolat la Lugoj, ei la Timișoara. Depinde decizia și de cum ne simțim. Din punctul meu de vedere, este aproape imposibil să se joace meciul cu U Cluj. Am văzut și eu că meciul este programat”, a declarat Cosmin Petruescu pentru Liga2.ro.

Partida ”U” Cluj – Ripensia Timișoara, din etapa a 13-a a Ligii 2, ar urma să se dispute luni, 23 noiembrie, de la ora 16:30.

Meciul cu Farul, multe necunoscute

Ripensia are deja amânat meciul cu CS Mioveni, de săptămână trecută, partidă reprogramată pentru data de 2 decembrie, ora 14:00.

Partida de pe Cluj Arena se îndreaptă spre același deznodământ, iar meciul cu Farul, pe care ripensiștii l-ar avea acasă în etapa intermediară, apare programat miercuri, 25 noiembrie, deși clubul știa de ziua de joi, 26, tocmai pentru că luni ar avea meci în Ardeal.

”Nu știu ce se va întâmpla cu meciul cu Farul. Am văzut că apare programat miercuri, cu toate că noi am fost anunțați din timp că vom juca joi, pentru că luni avem meci la Cluj. Dar probabil că a rămas programarea inițială generală”, a mai adăugat Cosmin Petruescu.

Singurii jucători ripensiști care nu sunt în izolare acum sunt Mihai Ene, Cosmin Sîrbu, Nemanja Sokovic (negativi), Alexandru Popovici, Alexandru Neagu, Mădălin Sturzu și Harald Fridrich (care au avut deja COVID-19).

Dacă se vor amâna și partidele cu ”U” Cluj și Farul, primul joc oficial al Ripensia va fi abia în 29 noiembrie, de la 12:15, acasă, cu Astra, în 16-imile Cupei României.

Cu zece meciuri disputate și 15 puncte acumulate în acest sezon din care s-au desfășurat 12 etape, Ripensia este acum pe locul 14 în clasamentul Ligii 2.

Foto: Eduard Vînătoru / Mediafax Foto

Anda DELIU 19 Nov. 2020, 16:22 Liga 2
Pe aceeași temă