Jean Vlădoiu se teme de ceea ce ar putea urma pentru CFC Argeș dacă nu reușește promovarea: ”Nu știu de unde pot plăti asemenea sume la Liga 2! Mă gândesc cu groază”

Marius ANGHEL 14 Nov. 2023, 16:00 Liga 2
Jean Vlădoiu se teme de ceea ce ar putea urma pentru CFC Argeș dacă nu reușește promovarea: ”Nu știu de unde pot plăti asemenea sume la Liga 2! Mă gândesc cu groază”

Jean Vlădoiu, fost manager sportiv la Campionii FC Argeș, prevedere o situație dezastruoasă la clubul piteștean în cazul în care nu se va reușit accederea în play-off, respectiv să promoveze în prima ligă în această vară.

Fostul atacant al naționalei spune că salariile jucătorilor echipei antrenate acum de Eugen Neagoe sunt foarte mari pentru Liga 2, unii având venituri mai mari decât se câștigă și în prima ligă, iar o eventuală neîndeplinire a obiectivului îl face să se teamă că CFC Argeș ar putea ajunge la faliment.

CFC Argeș e departe de play-off-ul Ligii 2, Jean Vlădoiu se teme pentru fosta sa echipă: ”Dacă nu vor promova, să vedeți ce va urma!”

După instalarea lui Eugen Neagoe pe banca tehnică a Campionii FC Argeș, înaintea jocului din etapa a 10-a, echipa a dat semne că ar putea să urce în clasamentul Ligii 2 după remiza de acasă cu CSM Slatina (scor 1-1), dar în special după victoria de la Buzău, 2-0 cu contracandidata Gloria. A fost însă doar o alarmă falsă, fiindcă în următoarele două partide contra a alte două formații pretendente la play-off și promovare nu s-a obținut niciun punct, după 0-1 la Concordia Chiajna și 0-1 acasă cu Unirea Slobozia.

După 13 etape trecute din acest sezon regular, din totalul de 19, CFC Argeș ocupă abia locul 15 din 20 în Liga 2, cu 15 puncte, fiind la cinci puncte în spatele ultimei poziții calificabile în play-off, pe care se situează Concordia Chiajna, deci o echipă în fața căreia nu are nici avantajul jocului direct.

Jean Vlădoiu a spus, la emisiunea Liga DigiSport, că se teme de ceea ce e mai rău pentru echipa la care a activat în anii trecuți ca manager sportiv.

”Pentru mine, este dureros. Am avut un grup extraordinar, pe Prepeliță îl apreciez și îl respect foarte mult. Cea mai mare durere e că echipa a ajuns în Liga 2, dar cheltuielile sunt enorme, salariile sunt aproape de cele din prima ligă, la anumiți jucători sunt mult mai mari. Nu știu de unde pot plăti asemenea sume la Liga 2! La un moment dat se vor termina banii. S-au bazat că vor promova, dar, dacă nu vor promova, să vedeți ce va urma! Mă gândesc cu groază, eu știu foarte multe lucruri! Eu am fost ca un ghimpe, nu m-au dat afară, dar au trecut peste mine. Prunea a prevăzut lucrul ăsta înainte să se întâmple”, a declarat Jean Vlădoiu la DigiSport.

  • La CFC Argeș activează jucători ca Adrian Scarlatache, Alexandru Răuță, Cătălin Straton, Bogdan Rusu, Ionuț Balaur, Grigore Turda, Andrei Panait, Valentin Buhăcianu, Costinel Tofan, Ionuț Rădescu sau Milcho Angelov.

Jean Vlădoiu n-a uitat modul în care a fost dat afară de la CFC Argeș: ”Am fost considerat dușmanul numărul unu pentru că nu făceam la comandă”

Îndepărtat de la club în decembrie 2022, după doi ani în care a condus CFC Argeș cu succes în prima ligă, Jean Vlădoiu rămâne critic la adresa conducerii trupei din Trivale, despre care crede în continuare că nu se pricep la fotbal, dar are pretenții uriașe. Primarul Piteștiului dictează tot ce se întâmplă la club, însă și sponsorul principal Viorel Tudose are un cuvânt greu de spus, el fiind cel care a insistat pentru aducerea lui Eugen Neagoe ca antrenor, al treilea în acest sezon, după Alexandru Pelici și Eugen Beza.

Neagoe ar avea un salariu de 12.000 de euro la CFC Argeș și obiectivul său, spre deosebire de cel avut de Pelici și Beza, nu este o promovare la finalul acestui sezon, cel puțin declarativ.

”Cred că mă voi întoarce în fotbal mai devreme sau mai târziu, nu știu cât voi rezista departe de fotbal. Sunt oameni implicați la anumite echipe, dar problema e că fotbalul e cu totul și cu totul altceva, nu se compară. Dai bani, ești sponsor, nu faci transferuri, nu dai tu afară pe cine vrei tu.

Nu știi să faci diferența dintre o aruncare de la margine și un corner. Întrebi în stânga-dreapta: «Băi, ce a fost?». Sunt oameni care habar nu au. Au impresia că pot face aceleași lucruri pe care le făceam eu și Prepeliță. Ei habar nu aveau ce făceam noi la stadion de dimineața până seara, că veneau doar la meciuri.

Am prins perioada cu pandemia, șase luni de zile eram doar eu cu stafful și jucătorii. Am fost considerat dușmanul numărul unu pentru că nu făceam la comandă. La un moment dat ajungi să fii considerat mai mult dușman decât prieten. Eu am făcut totul pentru a realiza ceva cu această echipă.

Tot timpul am zis: «Domn’ primar, lăsați-mă, așteptați, mergeți pe mâna acestui copil, ne batem la play-off.» Am avut dreptate, dar oamenii nu au fost mulțumiți de ceea ce s-a realizat. Au crezut că play-off-ul e o normalitate.

Au mai venit unii care spuneau că luăm campionatul, ziceam: «Băi, oamenilor, sunteți nebuni?» Am avut om lângă mine într-un meci amical, a zis: «Anul ăsta scăpăm de retrogradare, la anul luăm campionatul.» Nu știam pe unde să plec.

Când ai lângă tine asemenea oameni care spun unei persoane importante care a cheltuit zeci de milioane la Craiova și nu a luat un campionat că vor lua cu Argeșul campionatul, nu știi pe unde să dispari. Nu ai cum să ai asemenea oameni, să spună că vor lua campionatul. Ăștia sunt oamenii care, din păcate, conduc anumite cluburi, distrug anumite cluburi, le duc în insolvență, faliment”, a ”tunat” Vlădoiu, trimițând săgeți către primarul Cristian Gentea și sponsorul Viorel Tudose.

Daniel Stanciu: ”Meseria de fotbalist a ajuns un fel de prostituție. Te duci, iei banii, gata!”

Dacă Jean Vlădoiu se teme pentru ceea ce va urma la Campionii FC Argeș în situația în care nu se va promova, Daniel Stanciu, director executiv al clubului, a intrat direct cu talpa pe tibia fotbaliștilor din România, incluzându-i în această categorie și pe jucătorii echipei săi!

”Fără primari, n-ar mai exista fotbal și nu ar mai exista sport. Ce zicea Mustață, liderul galeriei de la FCSB, e corect. Din păcate, cei care conduc fotbalul românesc, federația și Liga, ar trebui să se aplece mult mai atent. E un flagel, e o boală! Meseria de fotbalist a ajuns un fel de prostituție. Te duci, iei banii, gata!

N-ai fotbaliști! Nu noi, dar cine are fotbaliști? Noi îl luăm pe Drăgușin și spunem că e cel mai bun. Ar trebui să schimbăm mentalitatea la jucători. Trebuie un proces, pornit de sus în jos. Un cadru în care trebuie să reduci salariile, să te zbați.

Vine un lider de galerie și știe exact, pentru că se duce la antrenamente și vede. Asta, la o echipă cu pretenții. E ușor, toată lumea vrea să fie jucător de fotbal, dar nu oferă nimic. N-ai șuturi pe poartă, n-ai centrări, nu câștigi un duel, nu ai trei-patru pase consecutive”, a spus Daniel Stanciu la DigiSport Matinal.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-a-vorbit-din-nou-despre-lupta-pentru-play-off-ul-ligii-2-19292930

https://liga2.prosport.ro/liga-3/frf-socheaza-cu-o-amenda-data-unui-oficial-al-afc-odorheiu-secuiesc-19292936

https://liga2.prosport.ro/seria-1/patru-jucatori-convocati-la-nationala-moldovei-activeaza-in-liga-2-din-romania-19292925

https://liga2.prosport.ro/nationale/jucatorii-din-liga-2-convocati-la-actiunea-nationalei-romaniei-u21-19292795

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-a-facut-scandal-dupa-cfc-arges-unirea-slobozia-19292547

Marius ANGHEL 14 Nov. 2023, 16:00 Liga 2
Pe aceeași temă