Politehnica Iași a realizat, marți, al patrulea transfer al iernii. După trei străini – Christ Kouadio, Belmin Muratovic și Mykhailo Plokhotnyuk, moldovenii au adus și un jucător român, pe tânărul Adrian Ionuț Ilie, un fundaș lateral în vârstă de 19 de ani.
Născut la data de 2 mai 2002, la Timișoara, Adrian Ionuț Ilie a fost testat în ultima perioadă de Costel Enache și l-a convins pe antrenor că merită să îmbrace tricoul Politehnicii. Acesta aparține de CFR Cluj, unde a jucat la juniori sau la echipa secundă, în Liga 3. În Liga 2 a jucat în ediția trecută, 2020-2021, pentru CSM Reșița, în 9 meciuri (470 minute), în care a înscris și un gol, iar Poli Iași a ajuns sub formă de împrumut pentru un an și jumătate.
Anterior, clubul din Copou a transferat alți trei jucători, toți străini, fundașul dreapta ivorian Christ Kouadio (21 de ani), mijlocașul ofensiv luxemburghez Belmin Muratovic (23 de ani) și atacantul ucrainean Mykhailo Plokhotnyuk (22 de ani) semnând pe câte doi ani și jumătate cu gruparea moldoveană.
Antrenorul Costel Enache a organizat, marți, un nou meci-școală între juniorii clubului și tinerii din lotul echipei mari (scor 6-3 pentru Poli), pentru a încerca să se edifice asupra potențialului jucătorilor străini aflați în probe.
Văzuți și în alte meciuri, Yanik Frick, Tarik Tarcan și Alexander Kiwomya nu l-au convins încă pe antrenorul Politehnicii, ca și francezul Alexis Alegue, venit de câteva zile în probe. Cei patru au șanse minime să mai fie păstrați și pentru amicalul de vineri, cu Foresta, o decizie în privința lor urmând să fie luată miercuri dimineață.
În schimb, tânărul stoper Andrei Gal, de la Bistrița, va face deplasarea în stagiul de la Buftea.
Politehnica Iași va disputa vineri, de la ora 12:00, pe teren propriu, un nou meci amical, al cincilea al perioadei de pregătire, în compania formației din Liga a 3-a Foresta Suceava. Dacă vremea va fi frumoasă, partida s-ar putea disputa în Copou, pe terenul 2, de iarbă, în caz contrar cele două echipe se vor întâlni pe ”sinteticul” de pe stadionul Tineretului.
În precedentele patru meciuri amicale, Poli Iași a obținut tot atâtea victorii: 8-0 cu Poli Iași Under 19, 5-0 cu CSM Pașcani, 4-1 cu Știința Miroslava și 2-0 cu Bucovina Rădăuți.
Duminică, Poli Iași va pleca pentru aproape o săptămână la Buftea, unde va susține și trei meciuri amicale.
Foto: Politehnica Iași
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-stabilit-bugetul-pentru-2022-cati-bani-au-solicitat-oficialii-din-copou-de-la-autoritati-cat-spera-sa-produca-clubul-si-ce-datorii-are-la-aceasta-ora-19218883
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-vorbeste-despre-transferurile-facute-de-poli-iasi-am-adus-jucatori-care-pot-ajuta-echipa-si-care-pot-fi-in-orice-moment-o-solutie-pentru-primul-11-moldovenii-merg-int-19218844
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corigenti-la-penalty-uri-poli-iasi-a-invins-bucovina-radauti-intr-un-meci-amical-in-care-elevii-lui-costel-enache-au-ratat-doua-lovituri-de-pedeapsa-19218696
https://liga2.prosport.ro/seria-1/polimobilul-revine-in-copou-poli-iasi-are-din-nou-autocar-personalizat-de-ultima-generatie-19218658