Corigenți la penalty-uri! Poli Iași a învins Bucovina Rădăuți într-un meci amical în care elevii lui Costel Enache au ratat două lovituri de pedeapsă

Narcis POHOAȚĂ 05 Feb. 2022, 22:51 Liga 2

Politehnica Iași a câștigat cu scorul de 2-0 (1-0) meciul amical susținut sâmbătă, în compania formației Bucovina Rădăuți, clasată pe locul 3 în Seria 1 a Ligii 3 după 15 etape, pe suprafața sintetică a stadionului Tineretului din Iași.

Golurile au fost marcate de Tiberiu Serediuc (45) și Alexandru Aftanache (78), acesta din urmă reușind să înscrie după o cursă fabuloasă. Plecat cu mingea la picior de la 35 de metri de poarta adversă, mijlocașul stânga al Politehnicii, folosit și vârf de atac câteva minute în acest meci, a driblat patru adversari și a înscris apoi cu un șut din careu, printre picioarele portarului Udeanu.

Două penalty-uri ratate

Poli Iași a ratat și două penalty-uri, o bilă neagră pentru echipa lui Costel Enache, care a ajuns la trei lovituri de la 11 metri irosite în două meciuri, după cel din meciul anmterior, cu Pașcaniul.

Primul penalty, obținut de Muratovic, în minutul 21, a fost ratat de Francisc Cristea, care a șutat pe lângă poartă, iar al doilea, obținut de Asăvoaei în minutul 70, a fost ratat de Muratovic, șutul acestuia fiind respins de portarul Andrei Udeanu.

Francisc Cristea a ratat un penalty și a fost eliminat în amicalul cu Rădăuți

Francisc Cristea a fost eliminat de pe teren în minutul 85, pentru două cartonașe galbene. Pe primul l-a primit pentru injurii, în prima parte, iar al doilea avertisment a fost primit pentru un fault inutil și cu intensitate comis la mijlocul terenului. În locul lui Cristea a intrat pe teren pentru ultimele minute juniorul Grigoriu, unul dintre copiii de viitor ai Iașiului, născut în 2004.

Dintre jucătorii noi, stoperul ivorian Kouadio a impresionat prin câteva șarje ofensive în banda dreaptă și pare să fie un plus pentru echipa ieșeană. De asemenea, mijlocașul luxemburghez Muratovic, în ciuda ratării unui penalty, nu a făcut un joc rău în linia mediană. În schimb, mijlocașul Tarcan și atacantul Frick, veniți în probe, nu par de nivelul Politehnicii.

Antrenorul Costel Enache a folosit următorii jucători: Brînză – Kouadio (Ad. Ilie 65), Cană, Fl. Plămadă (Ungurenașu 65), Tib. Serediuc (Defta 65) – Chiorean (Târșa 65), F. Cristea (Grigoriu 85) – Mărieș (Asăvoaei 46), Muratovic (I. Pop 65), Tarcan (Aftanache 46) – Frick (Kiwomya 75).

Nu au jucat în acest meci Plokhotnyuk (accidentat la umăr în meciul anterior), Stan, Okan (răciți), Camara, Pușcaș (accidentați), Pelivan și Axinte.

Foto: Politehnica Iași

https://liga2.prosport.ro/seria-1/polimobilul-revine-in-copou-poli-iasi-are-din-nou-autocar-personalizat-de-ultima-generatie-19218658

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-in-cautarea-unui-mijlocas-lateral-un-englez-si-un-francez-vor-fi-testati-in-amicalul-cu-bucovina-radauti-19218559

 

Narcis POHOAȚĂ 05 Feb. 2022, 22:51 Liga 2
Pe aceeași temă