FK Miercurea Ciuc s-a încurcat în partida de verificare cu AFC Odorheiu Secuiesc. Ciucanii au înregistrat doar o victorie în amicalele verii

Andrei PASCU 30 Jul. 2023, 15:37 Liga 2

FK Miercurea Ciuc a primit vizita formației AFC Odorheiu Secuiesc (Liga 3) în ultima partidă de verificare a perioadei de pregătire premergătoare startului noului sezon de Liga 2. Nu a reușit să învingă, înregistrând doar un rezultat de egalitate, 2-2.

După primele 45 de minute scorul a fost tot egal, 1-1. De altfel, FK Miercurea Ciuc chiar a fost condusă de divizionara a treia.

FK Miercurea Ciuc a făcut remiză cu AFC Odorheiu Secuiesc

AFC Odorheiu Secuiesc a deschis scorul în partida care s-a disputat sâmbătă, după 20 de minute de la fluierul de start al amicalului, prin Tamas Becze. Însă, după numai șase minute a restabilit egalitatea FK Miercurea Ciuc, autor al golului fiind Lorant Kovacs.

Scorul pauzei a fost 1-1, iar în repriza secundă a marcat pentru 2-1 FK Miercurea Ciuc, în minutul 67. Richard Jelena a adus trupa lui Robert Ilyeș în avantaj, dar nu a reușit să se impună în ultimul meci amical al verii. Formația din Liga 3 a restabilit egalitatea când mai erau numai opt minute din timpul regulamentar.

Nimrod Ketesdi a punctat și a stabilit scorul final al întâlnirii, 2-2.

  • FK Miercurea Ciuc: Gyenge – Apro (Berkeczi 15), Kelemen, Gheralia, Veres, J. Nagy, Gal-Andrezly (Csiszer 23), Karandi, Jebari, L. Kovacs, Makrai.
    Din minutul 65 au jucat: Karacsony – Gergely, Vita, Ronai, Csuros, Pinter, Gyorgyi, Magyari, Szondi, Simo, Jelena
  • AFC Odorheiu Secuiesc: Vlasa – Marucza, Szabolcs, Cârstean, Tamas, Boția, Kristof, Gavîrliță, Becze Tamas, Barna, Sebestyen Botond.
    Au mai jucat: Gyozo, Hadnagy Tamás, Nimrod, Belu, Farkas, Bujdoso Szilard, Szakacs Szilard, Bakos, Imets.

FK Miercurea Ciuc începe campionatul cu Concordia Chiajna

În cantonamentul din Slovenia, FK Miercurea Ciuc a disputat patru meciuri amicale. În primul a trecut cu 2-0 cu Macva Sabac (echipă din liga secundă a Serbiei), în al doilea a pierdut cu scorul de 1-2 în fața formației Kapfenberger SV (echipă din liga secundă Austria), apoi a cedat în fața Sharjah FC (echipă din prima divizie a Emiratelor Arabe Unite), scor 0-2, după care a fost învinsă de Paksi FC (prima ligă maghiară), scor 2-5.

În România, până să înceapă cantonamentul din Slovenia, FK Miercurea Ciuc a disputat un amical cu FC Hermannstadt, cedat cu 1-5.

FK Miercurea Ciuc a aflat cu cine va juca în prima etapă a noului sezon de Liga 2. Va primi, pe teren propriu, vizita formației Concordia Chiajna. Ulterior, în următoarele patru runde, va întâlni FC Brașov / Progresul Spartac (acasă), Corvinul Hunedoara (deplasare), CSM Reşiţa (acasă) și Viitorul Pandurii (deplasare).

Foto: Zoltan Pal / FK Miercurea Ciuc

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-succes-la-scor-in-amicalul-cu-metalul-buzau-19278471

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-victorie-in-amicalul-cu-avantul-periam-19278460

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-rauta-a-revenit-in-liga-2-dupa-opt-ani-si-va-lupta-pentru-promovare-alaturi-de-arges-consider-ca-nu-este-un-pas-inapoi-echipa-lui-pelici-a-ratat-ultimul-amical-19278455

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-a-pierdut-cu-cs-afumati19278452-19278452

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-a-castigat-amicalul-cu-cs-tunari-19278444

https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-incetat-din-viata-florin-bejinaru-fost-jucator-si-ultimul-antrenor-al-echipei-pandurii-targu-jiu-19278439

Andrei PASCU 30 Jul. 2023, 15:37 Liga 2
Pe aceeași temă