Norbert Janos (22 de ani) și FK Csikszereda și-au încheiat colaborarea. Mijlocașul ofensiv care revenea la echipa din Miercurea Ciuc în primăvara anului trecut, unde a mai evoluat când era junior, nu a convins, astfel că Valentin Suciu a renunțat la serviciile sale.
Janos primea o șansă să confirme la FK Csikszereda anul trecut, după ce Fotbal Comuna Recea renunța la el imediat după ce campionatul Ligii 3 era oprit din cauza izbucnirii pandemiei COVID-19. La trupa care avea apoi să promoveze în Liga 2 în urma unui baraj cu Minaur Baia Mare marcase în sezonul trecut de nouă ori.
”Pot să vă anunț deja un jucător care a fost crescut de noi și s-a întors acasă. Este vorba de Janos Norbert, care a fost dat afară de la Recea pentru că nu era localnic. Au scăpat de el fulgerător. El primește o șansă la noi”, spunea, la acel moment, președintele clubului din Miercurea Ciuc, Zoltan Szondy.
Mijlocașul originar din Fitod, sat din județul Harghita, a evoluat însă foarte puțin la FK Csikszereda. A fost utilizat în 3 meciuri de Liga 2 în acest sezon, cu Recea (1-0), Petrolul (1-2) și Unirea Slobozia (0-1), doar în cel cu ialomițenii fiind titular. În partida cu Petrolul a fost eliminat la câteva minute după ce a intrat pe teren.
”Conducerea FK Csikszereda a reziliat contractul cu Janos Norbert de comun acord.
Extrema, ajunsă în vara anului trecut, a jucat în doar trei meciuri.
Vă mulțumim pentru ceea ce ați făcut pentru club și vă dorim mult succes în cariera dumneavoastră viitoare”, a anunțat FK Csikszereda despărțirea de mijlocaș.
Norbert Janos a făcut junioratul la ”U” Cluj și la Ferencvaros, în Ungaria. A făcut pasul la profesioniști în 2017, în momentul în care a fost împrumutat de ”U” Cluj la formația maghiară Soroksar. Ulterior, a jucat pentru Ferencvaros 2, UTA Arad, ”U” Cluj și Fotbal Comuna Recea.
La UTA a jucat în zece meciuri acum două sezoane și a părăsit echipa în pauza de iarnă. În meciul Petrolul – UTA, imediat după fluierul final al jocului, Janos l-a enervat atât de tare pe antrenorul Ionuț Popa, încât acesta a sprintat pe teren pentru a-i aplica o corecție (VIDEO).
În partea a doua a sezonului a ajuns la ”U” Cluj, unde Janos, la fel, în ciuda talentului său, nu s-a integrat și a plecat nemulțumit că a evoluat în doar nouă jocuri, cinci ca titular și în patru fiind schimbat. Apoi a coborât în Liga 3, la Recea, de unde președintele Csikszeredei spune că a fost experiat rapid.
Acum se desparte de FK Csikszereda după ce a fost folosit în trei meciuri timp de 92 de minute.
https://www.youtube.com/watch?v=LVjbrdJo47o&feature=emb_title
FK Csikszereda s-a mai despărțit în această iarnă de căpitanul ei din prima parte a sezonului, spaniolul Eder Gonzalez, care a fost cedat la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în Liga 1.
Ieri, echipa din Miercurea Ciuc a disputat primul amical din 2021, în care a câștigat cu 6-2 în fața divizionarei a treia Șomuz Fălticeni. Urmează un alt test cu o echipă din Liga 3, Corona Brașov, pe 22 ianuarie, iar în perioada 24 ianuarie – 6 februarie are programat cantonament în Turcia, Antalya.
Foto: Pal Zoltan (FK Csikszereda) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-fk-csikszereda-victorie-la-scor-de-tenis-in-primul-amical-al-anului-cu-somuz-falticeni-ciucanii-mai-au-programat-un-test-cu-o-echipa-din-liga-3-dupa-care-ar-trebui-sa-mearga-in-antalya-pen-19165727
https://liga2.prosport.ro/seria-1/date-istorice-legate-de-participantele-esalonului-secund-csm-resita-e-cea-mai-familiarizata-cu-liga-2-u-cluj-farul-si-petrolul-sunt-in-top-la-sezoane-si-puncte-acumulate-19165084
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-csikszereda-si-a-reluat-antrenamentele-ciucanii-anunta-ca-merg-in-cantonament-in-turcia-19164999
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-eder-gonzalez-a-plecat-de-la-fk-csikszereda-si-are-un-mesaj-emotionant-presedintele-zoltan-szondy-spune-cum-i-a-aranjat-transferul-la-sepsi-osk-19163688