Farul a convins încă un jucător să rămână! Fundașul central a semnat contractul și are un mesaj special pentru fani: ”Visul meu e să promovăm în prima ligă”

Răzvan STÎNGĂ 11 Jul. 2020, 14:13 Liga 2

Farul este, de departe, cea mai activă echipă în ceea ce privește schimbările de lot și conturarea unuia nou pentru sezonul următor. A făcut până acum două transferuri, dar a și prelungit contractele a patru jucători și a renunțat la nu mai puțin de 11 nume. Vineri a anunțat o nouă prelungire în cazul unui fotbalist pe care Ianis Zicu l-a avut sub comandă în sezonul încheiat. Formația de la malul mării a căzut la înțelegere cu Ștefan Cană (fundaș central, 19 ani).

Ștefan Cană: ”Visul meu e să promovez cu Farul prima ligă”

Apărătorul născut la Pașcani a fost un obișnuit al primului ”11” în sezonul precedent. A evoluat în 18 partide, iar în 15 dintre ele a fost trimis în teren din primul minut. Farul a emis un mesaj pe pagina de Facebook în care făcea publică informația prelungirii.

Împreună și în sezonul viitor! Ștefan Cană a semnat prelungirea contractului cu clubul nostru!

«Visul meu este să promovez cu FC Farul în prima ligă. Suntem foarte încrezători în forțele noastre și cred că ne numărăm printre principalele candidate la primele locuri»

Mesaj pentru fani: «Așteptăm cu nerăbdare meciurile oficiale, cu spectatori în tribune, care să ne susțină așa cum au făcut-o și în sezonul trecut»”, se precizează pe pagina de Facebook a echipei Farul.

Farul, două transferuri și cinci prelungiri contractuale 

La capitolul prelungiri, Farul a perfectat înțelegeri și cu Alexandru Stoica (23 de ani), Antonio Cruceru (23 de ani), Paul Antoche (27 de ani) și Ionuț Ursu (31 de ani). Ei vor continua la formația finanțată de Ciprian Marica pentru cel puțin încă un sezon și vor încerca să îndeplineacă obiectivul trasat de conducere, promovarea în Liga 1. Lor și celorlalți jucători din lot li se adaugă două noi nume, Vlad Șerbănescu (18 ani), de la FCSB, și Marius Chindriș (29 de ani), ultima dată legitimat la Viitorul Șelimbăr. Mai sunt anunțate și alte veniri. Managerul Tiberiu Curt a precizat recent că pe lista de transferuri se mai regăsesc câțiva fotbaliști.

În primul rând, aș vrea să mă declar mulțumit pentru că majoritatea celor care au dus greul în campionatul trecut, nucleul de bază al echipei, a rămas să-și continue activitatea la FC Farul Constanța. Suntem convinși că anul acesta vom face o figură mai frumoasă decât anul trecut. A venit și un jucător nou, mă refer la Chindriș, și urmează să mai fie câteva nume noi, dar le vom anunța la momentul oportun”, spunea Tiberiu Curt, înainte de materializarea transferului lui Vlad Șerbănescu.

În privința plecărilor, constănțenii au renunțat la 11 fotbaliști. Baudouin Kanda, Alexandru Nicola, Ionuț Stoica, Iulian Carabela, Daniel Toma, Dimciu Halep, Mihailo Mitrov, Laurențiu Ardelean, Tudor Moldovan, Mădălin Martin și Vlad Muțiu au fost lăsați liberi de contracte și sunt nevoiți să își găsească alte echipe.

Foto: FC Farul Constanța 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-a-realizat-al-doilea-transfer-pentru-noul-sezon-constantenii-isi-mentin-relatiile-bune-cu-fcsb-acolo-de-unde-aduc-un-mijlocas-19138758

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-anunta-noi-schimbari-in-lot-tiberiu-curt-vor-mai-fi-cateva-nume-noi-de-jucatori-constantenii-au-perfectat-un-singut-transfer-pana-acum-19138374

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-si-a-reluat-antrenamentele-cu-19-jucatori-foto-si-video-de-la-prima-sedinta-de-pregatire-coordonata-de-ianis-zicu-19138131

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-si-a-stabilit-data-reunirii-mai-intai-marinarii-merg-sa-efectueze-vizita-medicala-nu-si-testarea-impotriva-sars-cov-2-19137462

 

 

Răzvan STÎNGĂ 11 Jul. 2020, 14:13 Liga 2
Pe aceeași temă