Dacă la nivelul băncii tehnice se caută soluții, iar directorul tehnic Ioan Naghi conduce în continuare antrenamentele, SR Brașov este pe cale să întărească lotul cu doi jucători brașoveni de valoare.
Este vorba portarul Florin Iacob (31 de ani), ultima dată la Corvinul, pentru circa două-trei săptămâni, fără să joace, și mijlocașul David Sala (20 de ani), la FC Bihor din vară.
Florin Iacob s-a înțeles cu oficialii de la SR Brașov și va semna un contract până la finalul sezonului. Acesta vine după o perioadă de pauză în cariera sa, de mai bine de șase luni, în care a preferat să stea acasă, alături de soție și copilul nou-născut. Într-un interviu acordat ProSport, fostul goalkeeper al clubului UTA explica în octombrie motivul pentru care nu a mai semnat cu Corvinul și a dispărut din fenomen.
”Am stat destul pe margine. M-am înțeles cu SR Brașov și am încredere că va fi bine pentru că se mișcă lucrurile. M-am antrenat și la finalul anului trecut cu echipa, astfel că știu foarte bine grupul de jucători. La Brașov am fost crescut, aici am debutat în Liga 1 și, chiar dacă am avut discuții și cu alte echipe, am ales Brașovul pentru că aici sunt acasă și aici este familia mea. Primul obiectiv va fi să ajungem la baraj, apoi să atacăm promovarea pentru că de asta am venit”, a spus Florin Iacob.
”Pensionarul” nu a mai jucat de șapte luni și spune că pauza din fotbal a fost doar alegerea sa. ”Nu regret nimic pentru că cel mai important lucru pe lume este familia. Cassian e primul meu copil și am considerat că cel mai bine este să fiu alături de soție și copil. A fost cea mai lungă perioadă în care nu am jucat fotbal. Cel mai mult am stat cinci luni după ce am plecat de la ASA Târgu Mureș”, a mai spus Florin Iacob.
Florin Iacob a debutat în prima ligă la 20 de ani, la FC Brașov. Până în 2017, dincolo de evoluțiile pentru stegari, a fost împrumutat la Unirea Tărlungeni, cu care a promovat din Liga 3. Și la Chiajna, cu care a ajuns în finala Cupei Ligii. Dar meciurile pentru Brașov l-au scos în lumina scenei mari. A fost dorit atunci de Dinamo și CFR Cluj, dar a ales Târgu Mureș pentru a continua alături de antrenorul Laszlo Balint. Cei doi au colaborat la Tărlungeni, dar și la Sportul Snagov, Metaloglobus, apoi UTA Arad.
La UTA Arad a jucat cinci sezoane complete în ”alb-roșu”. Și-a încheiat aventura la Arad în vara trecută după 143 de partide (59 fără gol primit), adunate în stagiunea de liga secundă, plus în cele patru din SuperLigă. În 2021, de la UTA, Iacob a fost convocat la echipa națională a României, pentru meciurile amicale cu Georgia și Albania, dar nu a avut șansa debutului.
În vara trecută ajunsese la un acord cu Corvinul, pentru a juca la hunedoreni cel puțin în jocurile din cupele europene, însă după încheierea cantonamentului de vară Iacob a decis să nu mai continue cu formația lui Florin Maxim, ba chiar să se retragă din fotbal pentru o perioadă.
Un alt fotbalist brașovean care a bătut palma cu SR Brașov este mijlocașul David Sala (20 de ani).
David va fi cedat de FC Bihor la SR Brașov sub formă de împrumut până la finalul sezonului.Interesant este că, ieri seară, orădenii îl anunțaseră pe mijlocaș în lotul deplasat în cantonamentul de la Băile Felix.
Sala a început fotbalul la Kids Tâmpa, a continuat la FC Bența și Colțea Brașov, după care, în 2020, a ajuns la U Craiova. Are 8 meciuri jucate pentru U Craiova în prima ligă. Mai multe jocuri a avut pentru echipa secundă a oltenilor, în Liga 3. În partea a doua a sezonului trecut a fost împrumutat la CSM Alexandria, în Liga 2, cu care a retrogradat.
În vara trecută, Sala a fost cedat definitiv de Craiova la FC Bihor Oradea, nou-promovată în Liga 2. În prima parte a sezonului actual a jucat doar 45 de minute într-un meci!
David Sala provine dintr-o familie de sportivi. Mama sa a practicat tenisul de câmp, în timp ce tatăl, Robert, a jucat fotbal la Precizia Săcele, Metrom Braşov sau ICIM Brașov.
Foto: Alexandra Fechete și Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Corvinul Hunedoara