FK Miercurea Ciuc e pe finalul pregătirilor înainte de începerea Ligii 2, iar Robert Ilyeș a tras concluziile cantonamentului, modului în care s-au prezentat jucătorii până acum și cum vede tragerea la sorți pentru stabilirea țintarului sezonului regular.
Antrenorul este mulțumit de ordinea în care va juca formația sa, dar e nemulțumit de primul adversar.
FK Miercurea Ciuc a aflat cu cine va juca în prima etapă a noului sezon de Liga 2. Va primi, pe teren propriu, vizita formației Concordia Chiajna. Ulterior, în următoarele patru runde, va întâlni FC Brașov / Progresul Spartac (acasă), Corvinul Hunedoara (deplasare), CSM Reşiţa (acasă) și Viitorul Pandurii (deplasare).
Așadar, va da peste două nou-promovate, iar Robert Ilyeș este nemulțumit doar de primul adversar, de Concordia Chiajna. Vede formația lui Erik Lincar drept cea mai puternică a întrecerii. În rest, ”principalul” ciucanilor este încântat și de faptul că, de exemplu, va evolua în marea majoritate a partidelor cu formațiile care vor play-off-ul, pe teren propriu.
”Nu ne este favorabil programul, în primul meci întâlnim cea mai puternică echipă din campionat, Concordia Chiajna. Chiajna a adus șase – șapte fotbalişti cu experienţă, foști la Universitaea Cluj şi alte echipe de top, pe lângă antrenorul Erik Lincar, care şi-a dovedit valoarea în campionatul românesc.
Per total însă, tragerea la sorți este favorabilă, întrucât primele două meciuri se pot juca acasă, și dacă reușim să câștigăm primele două jocuri, atunci echipa ar căpăta încredere, cu care ar putea progresa pas cu pas. Ne ajută tragerea la sorți și din perspectiva meciurilor cu echipele importante. Vom întâlni acasă Chindia Târgoviște, CS Mioveni și FC Argeș”, a spus Robert Ilyeș pentru Szekely Sport, dintr-o traducere aproximativă din limba maghiară.
Robert Ilyeș nu este foarte mulțumit de jucătorii veniți recent, se aștepta la mai mult din partea lor. Speră, însă, ca la ora de start a primei confruntări, cu Concordia Chiajna, să îi fie cât mai greu să alcătuiască primul 11, ca nivelul jucătorilor, la următoarele antrenamente, să crească.
”Sunt mulțumit de condițiile din Slovenia, de calitatea terenurilor. Condițiile de cazare și de luat masa au fost, de asemenea, excelente. Totul a fost bine și din punct de vedere al meciurilor amicale, am jucat împotriva a patru echipe din Slovenia care ne-au fost cu mult superioare fizic și tactic.
A fost un cantonament util și benefic. Din punctul de vedere al exersării jocului ofensiv, simt că timpul a fost scurt. Deși am învins echipa sârbească din liga secundă, în toate cele patru meciuri pregătitoare din Slovenia am jucat împotriva unor echipe care au jucat fotbal dur, agresiv, de contraatac.
S-a pus foarte mult accent pe organizarea jocului tactic și s-a petrecut mai puțin timp pentru construirea atacurilor și exersarea lor în timpul meciurilor. Sper să pot antrena mai mult partea defensivă în următoarele săptămâni.
(N.r. – Despre jucătorii aduși în această vară) M-aș fi așteptat la mai mult de la majoritatea jucătorilor noi în timpul pregătirii, în cantonament. Dintre aceștia, doar doi-trei s-au dovedit a fi la un anumit nivel.
Sunt jucători de care am fost dezamăgit, pentru că nu au dat randamentul la care m-aș fi așteptat. Campionatul este lung și sper că toată lumea va da mai mult. Sper să fie concurență pe posturi, aș vrea ca lista din care voi selecta 11-le, precum și cei cinci jucători care vor putea intra pe teren ca înlocuitori și care vor putea contribui la performanța echipei, să fie cât mai lungă”, a mai spus antrenorul.
În cantonamentul din Slovenia, FK Miercurea Ciuc a disputat patru meciuri amicale. În primul a trecut cu 2-0 cu Macva Sabac (echipă din liga secundă a Serbiei), în al doilea a pierdut cu scorul de 1-2 în fața formației Kapfenberger SV (echipă din liga secundă Austria), apoi a cedat în fața Sharjah FC (echipă din prima divizie a Emiratelor Arabe Unite), scor 0-2, după care a fost învinsă de Paksi FC (prima ligă maghiară), scor 2-5.
În România, până să înceapă cantonamentul din Slovenia, FK Miercurea Ciuc a disputat un amical cu FC Hermannstadt, cedat cu 1-5. Mai are un ultim meci de verificare până la startul Ligii 2, cu AFC Odorheiu Secuiesc (Liga 3).
Foto: FK Miercurea Ciuc
https://liga2.prosport.ro/seria-1/covinul-hunedoara-a-prezentat-jucatorii-cu-care-va-aborda-liga-2-19277926
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ca-la-noi-la-nimeni-liga-2-din-romania-versus-structurile-esaloanelor-secunde-din-celelalte-tari-care-apartin-de-uefa-sub-lupa-lui-razvan-toma-19277899
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-ceahlaul-mai-pregateste-doua-achizitii-in-aceasta-vara-19277914
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-pelici-concluzii-dupa-csm-slatina-campionii-fc-arges-19277904
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-prepelita-a-prefatat-tintarul-pe-care-il-are-gloria-buzau-19277900
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-victorie-la-limita-in-testul-cu-afc-odorheiu-secuiesc-dan-alexa-suntem-putin-in-urma-dar-macar-sa-luam-licenta-si-sa-putem-juca-in-liga-2-19277850