Ștefan Bărboianu (35 de ani) a fost cel care a dat indicații de pe banca tehnică a CSM Reșița la meciul din Valea Domanului cu CSC Dumbrăvița, încheiat cu o primă victorie a echipei sale, scor 2-0, în acest sezon de Liga 2, în etapa a 3-a.
Fundașul-antrenor secund nelicențiat a spus că victoria îi aparține lui Călin Cheregi, antrenorul demisionar în urmă cu două zile, iar pentru veritabila criză de nervi a lui Cosmin Stan, ”principalul” adversarei, a transmis că antrenorii ar trebui să aibă mai mult fair-play.
Ștefan Bărboianu a punctat că echipa nu a avut rezultate până acum din cauza lipsei de curaj.
”O victorie de moral, un rezultat muncit de băieți, pentru că nu am trecut printr-o perioadă bună de când ne-am întors din cantonament. Ne-am lovit de o altă realitate. Și pentru noi era ceva ciudat, pentru că schimbarea echipei, față de meciurile din cantonament, cu adversari destul de grei și de puternici, și a fost destul de dramatică. Nu ne venea să credeam ce am întâlnit la primele trei meciuri. Pur și simplu nu găseam explicații. Am încercat mereu să lucrăm la moralul lor, pentru că, din punctul meu de vedere, tot ce ne-a lipsit în celelalte trei jocuri au fost atitudinea, curajul și orgoliul. Cred că i-am zgândărit așa puțin la orgoliu și atitudinea, pentru că și ei sunt oameni. E păcat de munca pe care au depus-o în cantonament, de sacrificiile pe care le fac zi de zi și e păcat de absolut toți suporterii minunați ai CSM-ului care, din punctul meu de vedere, merită o echipă bună de Liga 2. Dar e destul de dificil și o echipă de fotbal nu este construită doar din talent sau doar din joc pe vârfuri. Fără muncă și determinate în Liga 2 va fi foarte greu”, a spus Bărboianu.
Despre jocul cu CSC Dumbrăvița, crede că tot Reșița i-a oferit șanse adversarei. Golul oaspeților a venit după o degajare eronată a lui Ionuț Rus.
”I-am băgat în meci pe cei de la Dumbrăvița, pentru că greșelile noastre i-au băgat în meci pe cei de la Dumbrăvița. Eu mă bucur pentru reacția lor, pentru că le-am spus că o echipă mare revine mereu. Nucleul acesta a revenit la meciul de la Filiași, la meciul de la Deva. Deci au putere să revină. Au revenit și azi cu o echipă destul de solidă, masivă, cu un an de experiență peste noi la Liga 2. Am avut puțin noroc pe final, pentru că am scăpat la bara lor. Și noi am avut bară. Per ansamblu, din punctul meu de vedere, victoria este foarte meritată”, a punctat Bărboianu.
Vestiarul Reșiței i-a dedicat succesul lui Călin Cheregi, antrenorul care a promovat echipa în Liga 2 și care a fost lăsat să plece după doar două etape…
”Țin să-i mulțumesc și dedicăm absolut toți băieții victoria lui Călin. Chiar mi-au transmit absolut toți în vestiar să punctăm acest lucru. Din suflet îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru noi. Eu, personal, am avut o relație extraordinară cu el și am învățat enorm de mult în perioada petrecută lângă el. Am crezut că partea de antrenor este altceva, dar lucrurile stau altcumva când vii din teren și te lovești de anumite lucruri pe care crezi că le știi. Am multe de învățat. Mulțumim din suflet, victoria este și a lui. Îi dorim mult succes pe viitor”, a adăugat Bărboianu.
Același lucru l-a transmis și Marian Drăghiceanu. ”A fost cald, dar nu a fost a fost important. Important a fost că astăzi eram motivați, veneam după o perioadă foarte grea. Să pierzi trei meciuri e foarte greu psihic. Dar astăzi am demonstrat că putem și trebuie să mergem mai departe la fel încrezători și să scoatem puncte cât mai mult. Revanșă? (n.r. – pentru barajul de promovare pierdut în fața Dumbrăviței în vara anului 2022) Nu știu ce să zic. Eu zic doar că am avut ghinion atunci. Dar se poată spune și așa. Mă bucur că am câștigat, dedicam victoria lui mister Călin Cheregi, pentru că e munca lui. Nu putem schimba multe în câteva zile și sunt foarte bucuros că am reușit să câștigăm astăzi”, a punctat jucătorul.
Destul de subtil, Bărboianu i-a bătut obrazul lui Cosmin Stan, antrenorul Dumbrăviței.
”Nu vreau să intru în polemică cu cei de la Dumbrăvița. Nu-i înțeleg, pentru că au fost foarte mulți nervi din partea lor. Noi ce trebuia să facem când am pierdut promovarea cu ei? Să-i luăm la bătaie, să nu-i lăsam să iasă din stadion? Din punctul meu de vedere, din partea staffului tehnic al celor de la Dumbrăvița, cred că trebuie mai mult fair-play pe partea aceasta. Chiar am vorbit înainte de meci cu arbitrii și le-am spus că eu de obicei sunt un jucător coleric. Îmi asum și știu asta. Acesta sunt eu. Și le-am spus că nu vor avea nicio problemă cu mine ca antrenor, pentru că o dată o decizie luată, e greu de întors. Nu vreau să le fac meciul greu. Și că încerc să fiu fair-play”, a precizat antrenorul de avarie al Reșiței.
La meci au asistat și Flavius Stoican și Octavian Chihaia, despre primul Cristian Bobar recunoscând că se negociază cu el numirea ca antrenor.
Întrebat dacă fostul antrenor de la FC Botoșani va ajunge principal la Reșița, Bărboianu a spus că nu știe. Dar știa de numele celor abordați de club, pe care nu a vrut însă le dezvăluie.
”Nu știu. Probabil sunt discuții. Cristi știe mai bine. Știu că a vorbit cu mai mulți tehnicieni, Important e ca alegerea să fie inspirată și de bun augur pentru echipă. Din punctul meu de vedere, sunt niște băieți minunați care au calități fotbalistice extraordinare. Doar că fotbalul se joacă cu curaj și încredere. Nu pot să dezvălui pentru că nu ar fi corect față de dânșii. Sincer, m-aș bucura să se găsească o soluție cât mai repede. Orice zi trecută este timp pierdut pentru echipă. Sunt ferm convins că noul antrenor care va veni va avea o nouă filosofie, va dori să implemeneze propria strategie. Cu cât vine mai repede, cu atât este mai benefic pentru meciul ce urmează. Cu cât vine mai târziu, lucrurile se îngreunează. Chiar eu m-am lovit de asta într-o zi. Ce puteam să le zic la băieți, că într-o zi nu putem schimba nimic. Le-am trasat doar câteva sarcini tehnice la tablă, de care le-am zis că dacă voi ajunge vreodată antrenor vreau să le văd la echipa mea. Au înțeles foarte bine și, drept dovadă, au făcut un meci mare astăzi”, a mai spus Bărboianu, care urmează cursuri pentru a fi antrenor.
CSM Reșița în meciul cu CSC Dumbrăvița: I. Rus – Szijj, Andr. Răuță (Al. Sabău 68′), Rimovecz, Fota (Chera 80′) – I. Popescu, Domil (Gomboș 80′) – Al. Negru, Dolghi (Velcotă 58′), Drăghiceanu (cpt.) – Lascu (Cip. Rus 80′). Rezerve neutilizate: Ct. Căpățână – Cociș, Bărboianu, Cega.
Cu acest succes, CSM Reșița a marcat primele goluri în acest sezon și a adunat primele puncte. Cu 3 puncte se află, momentan, pe locul 11 în clasamnt, însă va mai pica până la finalul etapei a 3-a.
Cum a fost deja eliminată din Cupa României, Reșiței îi rămân doar jocurile din campionatul Ligii 2, unde are ca obiectiv menținerea în eșalon. În runda a patra va juca în deplasare la FK Miercurea Ciuc, care în această etapă a pierdut cu scorul de 0-2 la Corvinul Hunedoara și care cu cele 3 puncte acumulate se află pe locul 10, având un golaveraj mai bun, 3-5 față de 2-6.
Foto și video: CSM Reșița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-castigat-cu-csc-dumbravita-19281077
https://liga2.prosport.ro/seria-1/flavius-stoican-noul-antrenor-al-resitei-19281036
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-3-liga-2-19280963
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-cheregi-a-demisionat-de-la-csm-resita-19280830