Campionii FC Argeș a dat drumul la treabă și a și perfectat achiziții importante în această vară. A reușit să aducă jucători de când s-au făcut modificări în conducerea clubului, a prelungit câteva contracte, dar în continuare sunt urmăriți fotbaliști, după cum a transmis recent Nicolae Dică.
Urmează o stagiune în care Campionii FC Argeș nu-și mai permite să rateze calificarea în play-off-ul Ligii 2, după care promovarea și revenirea în SuperLiga României.
Clubul din Pitești a comunicat și programul cantonamentului din Slovenia, al doilea din această vară, după cel de la Albota. Acolo, Nicolae Dică își va vedea jucătorii la treabă în patru amicale. Stagiul de pregătire din afara României va avea loc în perioada 7 iulie – 19 iulie, iar primul test a fost programat pentru 10 iulie.
Deja, CFC Argeș a plecat în Slovenia, iar Dică a vorbit despre ce așteaptă de la jucătorii săi în stagiul de pregătire. Va fi o perioadă de încărcare, în care fotbaliștii vor resimți oboseala puternic, dar astfel antrenorul este convins că la startul Ligii 2 se va vedea randamentul.
Dică a explicat și cum a decis ca pentru cantonament să fie deplasați 25 de jucători, mulți tineri formați la nivel intern, cu jucători din oraș sau din județ.
”Este clar că vom merge acolo să acumulăm, vor fi antrenamente dure, în care trebuie să ne antrenăm foarte bine, pentru ca în cantonament să ne fie cât mai bine. Mergem în Slovenia cu 25 de jucători, mulți tineri, 11 sunt jucători tineri, șapte argeșeni, care au făcut junioratul la Argeș, patru sunt dintre cei noi pe care i-am adus sunt copii.
Față de sezonul trecut, când au fost doi jucători argeșeni crescuți aici, la juniori, acum sunt șapte. Cred că acesta e un lucru pozitiv. Îmi place să mă bazez pe tineri, mai ales pe cei care au făcut junioratul la FC Argeș. Avem o echipă tânără, am încercat să îmbin jucătorii tineri cu jucătorii cu experiență. Vreau să fac un nucleu, un grup unit, dar în afară de acești jucători au mai rămas acasă și jucători tineri care sunt accidentați.
În funcție de cum va decurge recuperarea lor, să vedem dacă îi vom aduce în Slovenia. Adelin, sută la sută nu va veni în cantonament, are o accidentare la genunchi, va sta șase luni.
(N.r. – Despre ce așteaptă de la jucători la antrenamente, în cantonament și în Liga 2) Este clar că îmi doresc atitudine de la jucători. Sunt două lucruri în viața mea pe care merg în continuare, muncă și disciplină. Jucătorii care vor face asta, vor avea șanse să fie pe teren. Dacă nu veți vedea pe teren jucătorii despre care oamenii spun merită că trebuie să fie pe teren, acesta e motivul pentru care nu sunt în primul 11 sau pe bancă.
Am încredere în jucători, i-am văzut la antrenamente, îmi doresc să facem lucruri bune. Să facem un grup unit, să fim o familie, să arătăm ca o echipă!”, a spus Nicolae Dică înainte de plecarea în Slovenia.
La capitolul plecări de la CFC Argeș, au fost consemnate până acum cele ale lui George Micle, Ionuț Balaur, Robert Boboc, Florian Haită, Bogdan Rusu și Milcho Angelov.
Până să facă deplasarea în Slovenia, Nicolae Dică a confirmat faptul că de la echipă au plecat/ vor pleca și Radu Ciuciulete și Gino Oprescu. Antrenorul a explicat motivele pentru care a decis că e nevoie ca tinerii să meargă în altă parte.
”În cazul lui Ciuciulete, unul din jucătorii din lot sezonul trecut, am decis că e mai bine pentru el să meargă în altă parte și să joace. El nu mai este under, este senior. Din discuția avută cu el, am decis să meargă și să joace. Noi avem fundași centrali, pe Orozco și pe Ghiocel, jucători cu experiență, iar ceilalți sunt jucători născuți în 2005, Tudose și Butnărașu, care sunt underi.
Gino Oprescu a fost într-o discuție cu clubul, pentru că avem doi atacanți acum, Moldoveanu și Buhăcianu, dar mai vrem să mai aducem un jucător în față. Acesta a fost motivul pentru care am decis să renunțăm și la el, este important să joace, aici era foarte greu să o facă”, a mai spus Dică.
De partea cealaltă, Campionii FC Argeș s-a mișcat intens pe piața transferurilor în această vară. Au semnat și au fost anunțați Vlăduț Morar (ex UTA Arad), Costin Ghiocel (ex SC Oțelul Galați), Kevin Doukoure (ex Universitatea Cluj), Andrei Dima (ex FC Voluntari 2), Denis Oncescu (ex Concordia Chiajna), Raul Ailenei (ex Ripensia), Rareș Butnărașu (ex CSC Ghiroda și Giarmata Vii) și Robert Moldoveanu (ex Chindia Târgoviște).
Foto și video: CFC Argeș