Ultimul meci al etapei a 9-a a Ligii 2 se desfășoară astăzi, la Târgoviște, începând cu ora 11:00. Se întâlnesc două dintre cele mai imprevizibile echipe din campionat. Chindia și Dacia Unirea îți pot câștiga astăzi orice joc din Liga 2, ca mâine să fie de nerecunoscut, să se chinuie și să piardă împotriva cui te așteptai mai puțin.
Ca de exemplu, Chindia vine după o remiză albă la Târgu Mureș, împotriva unei echipe care a dominat, chiar dacă se află într-o stare financiară foarte rea și care tocmai fusese părăsită de cinci jucători. Iar mai înainte, la Oradea, a pierdut împotriva Luceafărului care abia se reunise după ce anunțase că se desființează și avea mai mulți jucători noi în lot.
Iar Dacia Unirea planează în aceeași curenți și vă detaliem puțin ultimele cinci jocuri ale ei din campionat. Cu Luceafărul a câștigat în deplasare cu 4-3 după ce la pauză era condusă cu 2-0 și la un moment dat întorsese scorul la 4-2. Apoi a remizat pe teren propriu cu Ripensia (2-2), după o nouă desfășurare interesantă de scor. La Târgu Mureș a fost de nerecunoscut și a pierdut cu 1-2, la fel și pe teren propriu cu Sportul Snagov, când a cedat cu 0-1. Ca runda trecută să își revină miraculos și să câștige fără nicio problemă în fața echipei FC Argeș, cu 3-1, deși primii care au înscris au fost piteștenii.
Ultimele două întâlniri dintre Chindia și Brăila, ambele petrecute în ediția trecută de campionat, s-au încheiat cu același scor, 2-0. Târgoviștenii le-au câștigat pe ambele. În primul joc, pe „Eugen Popescu”, au marcat Georgian Honciu (22) și Gabriel Niță (89 – autogol), iar la Brăila au înscris Liviu Mihai (74) și Crinel Stoica (89).
Înaintea confruntării de astăzi și după celelalte nouă meciuri ale etapei consumate ieri, Chindia se află pe locul 6, cu 14 puncte, și în fața ei se află trei echipe cu 17 puncte, Ripensia, ASA și Clinceni, astfel că poate avansa dacă va câștiga. Brăila se situează pe locul 12, cu 11 puncte, și poate depăși două colege de campionat dacă are succes în meciul de la Târgoviște. Oficialii celor două echipe au transmis înaintea meciului că vor întâlni un adversar greu de învins, astfel că fiecare se așteaptă la un joc echilibrat.
Partida care se desfășoară pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște și care va începe la ora 11:00 va fi arbitrată de centralul Marian Barbu (Făgăraș) și de asistenții Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Ionuț Marius Bobe (Videle). Arbitru de rezervă este Andrei Lucian Țiții (Șura Mică), iar observatori au fost delegați Cornel Sorescu (Pitești) și Dumitru Crăciun (Berceni).
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA A 9-A
COMENTARIUL LIVE:
â–ºChindia: I. Popescu – D. Ciobotariu, Vătavu, Ispas, Martac – Nisipeanu (Cr. Matei 77‘), L. Mihai (cpt.), Pencea, Crinel Stoica – Cr. Neguț (Dumitrașcu 84‘), Cherchez (Bâtfoi 80‘)
Rezerve neutilizate: Meilă – Ad. Grigore, Acasandrei, Andr. Șerban
Antrenor: Nicolae Croitoru
â–ºDacia Unirea: Bg. Olaru – Gab. Niță, Gab. Lazăr, L. Ivan (Ol. Bucur 38′), C. Mihai – P. Ioan (Banyoi 56‘), Stănciulescu – C. Roșu, Frunză (cpt.), Iodofache (Ov. Covaciu 69‘) – Al. Pop
Rezerve neutilizate: Țicrea – Olenic, M. Dima, Roșoagă
Antrenor: Alin Pânzaru
â–ºMin 90+3 Final de partidă. Chindia câștigă cu 2-0 meciul cu Brăila, la fel cum a făcut-o și în precedentele două jocuri dintre cele două echipe. Târgoviștenii fac 17 puncte și urcă pe locul 4, la egalitate cu Ripensia, care e pe 3, și cu ASA târgu Mureș și Clinceni, care stau mai slab la golaveraj. Brăila rămâne cu 11 puncte și e pe locul 12, la egalitate cu Metaloglobus și Afumați.
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute
â–ºMin 90 Liviu Mihai trage de la distanță puțin pe lângă poarta lui Olaru
â–ºMin 89 Roșu este faultat în fața careului Chindiei. Sorin Frunză bate lovitura liberă peste zid, însă Popescu reține fără emoții lângă bara din stânga sa
â–ºMin 87 Dumitrașcu scapă singur cu Olaru, însă este oprit din acțiune pentru un offside
â–ºMin 84 Ultima schimbare și pentru Chindia. Iese Cristian Neguț și intră Denis Dumitrașcu
â–ºMin 80 Iese Cristian Cherchez, autorul celui de-al doilea gol, și intră Marius Bâtfoi
â–ºMin 79 Vătavu pierde mingea în fața propriului careu, balonul ajunge la Alexandru Pop, care trimite plasat de la 15 metri, însă puțin pe lângă bara din stânga lui Popescu
â–ºMin 77 Prima schimbare a Chindie. Iese Alin Nisipeanu, omul meciului cu un gol și o pasă de gol, și intră Cristinel Matei
â–ºMin 73 Un nou contraatac al Chindiei. Martac scapă în marginea stângă a terenului, îi pasează în centru lui Neguț, care îi retrimite din prima, Martac rămâne singur cu Olaru, însă acesta îi iese în față și îl blochează. Martac ciupește mingea în lateral pentru Nisipeanu, care, cu poarta goală, trimite din 9 metri pe lângă
â–ºMin 72 Contraatac al Chindiei, Liviu Mihai scapă în flancul drept, pasează în centru pentru Cristian Neguț, nemarcat, însă Olaru a ieșit din poartă și a respins cu piciorul din fața atacantului gazdelor
â–ºMin 69 Ultima schimbare la oaspeți. Iese Gabriel Iosofache și intră Ovidiu Covaciu
â–ºMin 68 Popescu deviază în corner de lângă bară după o centrare și o deviere din flancul stâng. Cornerul rămâne fără rezultat după ce portarul a reținut în centrul careului mic
â–ºMin 56 Brăila face a doua schimbare. Iese Paul Ioan și intră Andrei Banyoi
â–ºMin 55 Cristian Neguț acuză o lovitură la cap după un duel cu Stănciulescu și are nevoie de îngrijiri medicale
â–ºMin 55 Neguț prelungește cu capul în față pentru Liviu Mihai, care scapă singur cu Olaru, nu trimite pe lângă acesta și pasează în centru, la 8 metri, pentru Pencea, însă mingea e prea tare și mijlocașul Chindiei nu poate face 3-0
â–ºMin 53 Primul cartonaș galben al meciului este luat de Paul Ioan, după ce l-a ținut la mijlocul terenului pe Liviu Mihai
â–ºMin 47 Neguț primește la 12 metri central, trage, e blocat de doi fundași, care deviază, și mingea se duce puțin peste vinclul din dreapta lui Olaru. Cornerul rămâne însă fără rezultat
â–ºMin 47 Cherchez bate un corner din stânga și brăilenii resping de la colțul scurt
â–ºMin 46 A început a doua repriză
â–ºMin 45+2 Pauză la Târgoviște. Chindia conduce cu 2-0 după două goluri venite din faze de contraatac. Cu 2-0 au câștigat dâmbovițenii și precedentele două jocuri cu Dacia Unirea
â–ºMin 45+2 Frunză trimite o minge peste apărarea Chindiei, Roșu scapă singur, plonjează să ajungă la minge, încearcă să trimită din 7 metri pe lângă Popescu, însă goalkeeperul e pe fază și reține
â–ºMin 45+2 Nisipeanu scapă pe contraatac, în dreapta, pătrunde în careu și trage pe poartă, dar Olaru reține și apoi degajează
â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu două minute
â–ºMin 45 Liviu Mihai bate lovitura liberă, peste zid, mingea atinge transversala și se duce peste poartă
â–ºMin 45 Cherchez este faultat de Stănciulescu la 20 de metri ușor lateral stânga și arbitrul dictează lovitură liberă
â–ºMin 41 Arbitrul central are o discuție cu antrenorul Brăilei, Alin Pânzaru, și îl amenință că dacă mai comentează îl trimite în tribună
â–ºMin 38 Pânzaru face prima schimbare a meciului. Iese Laurențiu Ivan și intră Olimpiu Bucur
â–ºMin 35 Iustin Popescu are nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a ciocnit de Pop la faza în care și-a salvat echipa de la gol
â–ºMin 33 Popescu iese în lateral și îl blochează pe Pop, scăpat singur în careul Chindiei
â–ºMin 32 2-0 Fundașii centrali ai Brăilei trimit slab o pasă între ei, la 30 de metri de poartă, Alin Nisipeanu e pe fază și interceptează balonul, scapă în dreapta și centrează la bara a doua, acolo unde Cristian Cherchez trimite din 3 metri cu latul, iar Bogdan Olaru respinge cu piciorul. A făcut-o însă după linia porții, astfel că arbitrul dictează gol. Cherchez îi dedică golul lui Georgian Honciu, mijlocașul accidentat la Chindiei
â–ºMin 29 Popescu reține pe linie la șutul lui Roșu din 7 metri, atacantul fiind la a doua încercare după ce pe prima o trimisese direct în blocajul adversarului din fața sa. Frunză a pătruns în careu pe dreapta și a centrat în fața careului mic
â–ºMin 26 Iosofache fentează în stânga careului, trage cu latul din 10 metri, însă prea slab, iar Popescu reține la colțul scurt
â–ºMin 23 Cherchez bate un nou corner de pe dreapta, Vătavu se înalță la colțul scurt, însă trimite cu capul peste poartă
â–ºMin 23 Stoica pătrunde în careu pe stânga, trage pe jos la colțul lung, Olaru deviază ușor, iar Cosmin Mihai respinge în corner. În apropiere era Cherchez, care putea trimite în plasă
â–ºMin 22 Cherchez bate un corner din dreapta, Ispas avansează în colțul careului mic, la prima bară, reia cu capul în minge, trimite cu pământul, însă se duce în plasa laterală
â–ºMin 19 Neguț scapă singur cu Olaru, însă de la margine se ridică fanionul pentru offside
â–ºMin 18 Frunză preia în careu și trage de la 12 metri lateral dreapta peste poarta lui Popescu
â–ºMin 15 1-0 Contraatac Chindia purtat în flancul stâng, Stoica avansează până în careu, centrează în fața porții, Cherchez lasă mingea să treacă, iar Alin Nisipeanu, nemarcat la bara a doua, pune latul din 6 metri și îndeplinește o simplă formalitate pe lângă Olaru, cu toată încercarea lui Lazăr de a bloca prin alunecare
â–ºMin 8 Începutul de meci este slab. Niciuna dintre echipe nu a avut până acum vreun șut pe poartă. Atât Chindia, cât și Dacia Unirea au avut acțiuni, dar acestea s-au oprit în fața careului
â–ºMin 5 Vătavu respinge în corner centrarea din stânga a lui Roșu, pătruns în careu
â–ºMin 1 A început partida de la Târgoviște