Călin Cojocaru a sunat adunarea la Viitorul Pandurii. Ce transmite clubul despre lotul de jucători și adversarii stabiliți pentru amicale

Marius ANGHEL 20 Jun. 2023, 18:37 Liga 2

Viitorul Pandurii Târgu Jiu este o altă echipă cu drept de participare în noul sezon de Liga 2, ediția 2023-2024, care și-a reluat antrenamentele.

Călin Cojocaru și stafful său au sunat adunarea începând de luni, 19 iunie 2023, una la care au participat mulți jucători care au evoluat pentru echipa secundă a clubului, în Liga 3.

Clubul oltean și-a anunțat primele cinci meciuri amicale din această vară.

Viitorul Pandurii s-a reunit cu 21 de jucători în lot!

În contextul în care Viitorul Pandurii a pierdut mai mulți jucători în această vară, la reunire au fost prezenți mulți dintre cei care au evoluat la echipa secundă, salvată in extremis de la retrogradarea din Liga 3 și cu ajutorul multor fotbaliști trimiși din lotul primei echipe a clubului.

Într-un comunicat, trupa gorjeană anunță că a avut la reunire 21 de jucători, însă nu comunică și numele acestora. A comunicat, în schimb, un program al jocurilor amicale, care cuprinde numai adversari din Liga 2.

”Băieții noștri s-au reunit astăzi, la Târgu Jiu.
La reunire au participat 21 de jucători, dintre care trei promovați de la echipa secundă, sub comanda staffului tehnic format din Călin Cojocaru, Bogdan Chiriac, Dorin Hîrsu și Titi Balaci – maseur.
Urmează o perioadă de reacomodare la efort pe plan local, iar mai apoi mai multe partide amicale, înainte de startul campionatului ligii secunde la începutul lunii august, după cum urmează:
Corvinul Hunedoara (9 iulie, Hunedoara)
Corvinul Hunedoara (15 iulie, Curtea de Argeș)
CSM Slatina (19 iulie, Târgu Jiu / Slatina)
CSC Dumbrăvița (22 iulie, Târgu Jiu)
CSM Reșița (26 iulie, Târgu Jiu)
*Programul acestor partide de verificare mai poate suferi modificări.
În acest moment se poartă discuții cu jucători, dar și discuții pentru prelungiri contractuale, iar noutățile din lot vor fi anunțate ulterior”, a transmis Viitorul Pandurii.

Multe plecări și nicio achiziție până acum pentru Viitorul Pandurii

Contract care expiră la finalul lunii are inclusiv antrenorul Călin Cojocaru. ”Este adevărat că nu am semnat noul contract! Doar ne-am înțeles verbal. Știu că au plecat mulți jucători, dar deja suntem în tratative cu alții, iar o parte vor veni chiar luni, la reunire”, spunea Cojocaru, pentru Liga2.ro.

Viitorul Pandurii s-a despărțit deja de o serie de jucători, printre care de căpitanul Alin Țegle și golgheterul Claudiu Dragu. Clubul a mai comunicat oficial că nu va continua nici cu Florin Răsdan, Gabriel Dodoi, Paulian Banu, Valeryi Stepanenko, Alexandru Raicea și Alexandru Dulca. Și francezii Charles Acolatse și Philippe Nsiah au plecat de la echipă.

Echipa din Târgu Jiu a încheiat sezonul trecut de Liga 2 pe locul 4 în Grupa B a play-out-ului, cu 32 de puncte.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by VPTJ (@viitorul_pandurii_targu_jiu)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-din-nou-cea-mai-grabita-echipa-din-liga-2-trupa-olteana-s-a-reunit-cu-multe-noutati-in-lot-jucatori-de-la-steaua-viitorul-pandurii-dar-si-de-la-doua-dintre-retrogradatele-in-liga-3-19275061

https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-cojocaru-n-a-semnat-noul-contract-cu-viitorul-pandurii-dar-a-stabilit-programul-de-pregatire-stiu-ca-au-plecat-multi-jucatori-dar-deja-suntem-in-tratative-cu-altii-19275055

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dupa-capitan-viitorul-pandurii-si-a-pierdut-si-golgheterul-din-ultimul-sezon-si-a-exprimat-dorinta-de-nu-a-prelungi-contractul-19274932

Marius ANGHEL 20 Jun. 2023, 18:37 Liga 2
Pe aceeași temă