:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fflavius-sabau-antrenor-scm-zalau-1024x576.jpg)
CSC Ghiroda și Giarmata Vii a schimbat antrenorul după ce Poli Timișoara a ”executat-o” de două ori la scor mai mare de neprezentare în această primăvară și a ajuns să nu mai fie favorită la accederea în barajele pentru promovarea în Liga 2.
Sorin Bălu va fi înlocuit de Călin Cojocaru, tot un timișorean, dar care în ultimii ani a antrenat preponderent în zona Olteniei, în Liga 2.
În anunțul de ieri al Ghirodei nu se precizează, dar primăvara aceasta, cele mai dezastruoase rezultate ale echipei conduse de Sorin Bălu au fost cu Poli Timișoara. În penultima rundă din sezonul regulat de Liga 3, la Timișoara, violeții s-au impus cu 5-0. A urmat un 1-1 la start de play-off, iar înainte de Florii, deci în runda precedentă, un 4-0 la Ghiroda!
Bălu preluase CSC Ghiroda și Giarmata Vii în septembrie 2022, astfel că se desparte de clubul din Timiș, cu care în sezonul trecut a fost aproape de o promovare în Liga 2, după doi ani și jumătate.
”Clubul nostru anunță în mod oficial încetarea colaborării cu antrenorul principal Sorin Bălu, în urma rezultatelor din ultimele etape. Această decizie vine ca urmare a unei analize atente și de comun acord. Recunoaștem implicarea și munca depusă de Sorin Bălu în cadrul echipei în acești trei ani (n.r. – trei ani s-ar fi împlinit tocmai în septembrie!), dar am considerat împreună că este momentul unei schimbări de direcție, pentru a readuce echipa pe un drum al performanței și care să aducă un nou impuls grupului.
Pe această cale, îi mulțumim pentru colaborare și îi urăm mult succes în cariera profesională!”, anunță clubul pe pagina sa de Facebook.
Din play-off-ul Ligii 3 mai sunt cinci etape de disputat. În Seria 9, Ghiroda e pe locul 3, cu 35 de puncte, la trei puncte sub Minerul Lupeni (38) și la nouă de Poli Timișoara (44).
Teoretic, mai sunt șanse de baraj de promovare în Liga 2, după ce anul trecut a pierdut promovarea în finala cu FC Bihor, iar în semifinala nouă, pentru un al șaselea loc promovabil, a cedat la București, contra CS Dinamo.
Bălu pomenește, acum, acest aspect. ”A fost o perioadă de trei ani frumoasă, o perioadă în care am încercat să dau clubului tot ce e mai bun. Eu sunt fericit și vreau să mulțumesc tuturor pentru că în acești trei ani am fost atașat de club și este important să rămânem și cu lucrurile frumoase. Îmi pare rău pentru că mi-am dorit să facem același sezon bun ca anul trecut, dar nu este nimic încă pierdut și asta le-am spus la final, că sunt obligați să meargă mai departe! Sunt încă în obiectiv, trebuie să creadă și să spere. E important să înțelegem că asta este viața antrenorilor, m-am simțit bine la acest club, am învățat multe și le doresc succes pe mai departe!”, a declarat Sorin Bălu.
Ghiroda are deja un alt antrenor, tot un timișorean, pe Călin Cojocaru. El a antrenat în trecut Național Sebiș, ACS Poli, Pandurii Târgu Jiu, Viitorul Dăești și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, club din Liga 2 intrat în faliment toamna trecută și la care a fost ultimul ”principal”.
”Începând de astăzi, conducerea tehnică a echipei de seniori va fi preluată de Călin Cojocaru, care va avea sarcina de a stabiliza situația sportivă. Le transmitem suporterilor noștri un mesaj clar: indiferent de momentele dificile, vom lupta mereu pentru victorie, pentru culorile clubului și pentru comunitatea din Ghiroda. Loialitatea și susținerea voastră ne obligă să fim mai buni, mai determinați și mai uniți ca oricând. Am încredere că împreună, cu muncă, disciplină și pasiune, vom reuși să readucem echipa acolo unde îi este locul. Îi urăm mult succes în noul său rol lui Călin și suntem convinși că, alături de jucători, staff și voi – suporterii noștri devotați – vom depăși orice obstacol”, a declarat directorul clubului, Marius Poclid.
Interesant este că acum doi ani, în aprilie 2023, Cojocaru spunea că în județul Timiș e foarte greu să antrenezi. Atunci, el făcea declarația centrată pe Timișoara, după un meci cu Ripensia, care era încă în Liga 2, la fel ca Poli. ”Din păcate, autoritățile nu se implică deloc, și mă refer aici în principal la Timișoara. Și eu sunt timișorean și condițiile pentru fotbal, sport, sunt un dezastru. Nu există! Prefer în alt oraș, fiindcă suntem mai respectați și avem condiții mult mai bune. Aici, ca să faci sport, trebuie să fie puțin sclavagism”, a punctat Călin Cojocaru în aprilie 2023.
Cojocaru debutează vineri, de la ora 15:00, pe banca echipei CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în meciul din deplasare de la Progresul Pecica, clasata pe locul 4, ultimul, în play-off-ul Seriei 9, cu 34 de puncte.
Foto: CSC Ghiroda și Giarmata Vii, Răzvan Păsărică și Andrei Pițigoi (Sport Pictures)