CSC Ghiroda și Giarmata Vii și antrenorul Călin Cojocaru s-au despărțit după seria proastă de rezultate! Interimarul, un fost fotbalist suspendat pentru pariuri

Anda DELIU 18 Nov. 2025, 17:55 Liga 3
CSC Ghiroda și Giarmata Vii și antrenorul Călin Cojocaru s-au despărțit după seria proastă de rezultate! Interimarul, un fost fotbalist suspendat pentru pariuri

Înaintea ultimelor patru etape rămase de disputat în Liga 3 în 2025, CSC Ghiroda și Giarmata Vii a decis să schimbe antrenorul, după un egal rușinos contra nou-promovatei CSL Hidro Mecanica Șugag, scor 1-1, în runda a 13-a a sezonului regular, Seria 7.

Interimatul la echipa din Timiș va fi asigurat de Răzvan Cluci, fost jucător suspendat după ce a recunoscut că avea cont la pariuri!

CSC Ghiroda și Giarmata Vii și antrenorul Călin Cojocaru și-au încheiat colaborarea

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, CSC Ghiroda și Giarmata Vii a remizat la scorul de 2-2 în deplasare la CSL Hidro Mecanica Șugag, ultima clasată în Seria 7 a Ligii 3, o nou-promovată în vară cu doar un punct obținut în precedentele 12 jocuri.

Luni seară, clubul timișean a anunțat despărțirea de antrenorul Călin Cojocaru, pe care îl instalase în funcție la mijlocul lunii aprilie a acestui an, pe finalul sezonului trecut.

După comunicatul Ghirodei, Liga2.ro i-a contactat pe directorul clubului, Marius Poclid, și pe antrenorul Călin Cojocaru pentru a obține un punct de vedere din partea lor. Conducătorul ne-a transmis că nu, iar Cojocaru a tot amânat reporterul, mai degrabă într-o încercare de eschivare. Așa că redăm anunțul privind despărțirea celor două părți:

”Clubul nostru a reziliat, astăzi, pe cale amiabilă contractul la solicitarea antrenorului. Dorim să-i mulțumim lui Călin Cojocaru pentru profesionalismul și dedicarea arătate în perioada petrecută la echipă. Sub conducerea sa, echipa a înregistrat un bilanț de 9 victorii, 3 egaluri și 6 înfrângeri. Îi urăm mult succes în continuare!”, a postat clubul ghirozean.

Cu timișoreanul Cojocaru, Ghiroda a avut un parcurs sub așteptări, continuând forma slabă arătată și în sezonul trecut. Acum, echipa este pe locul 6 în Seria 7 din Liga 3, cu 23 de puncte acumulate în 13 etape. Unele rezultate au fost și surprize pozitive, dar și negative, iar ultima a pus, aparent, capac!

Ghirozenii l-au luat pe Cojocaru după despărțirea de Sorin Bălu, antrenor care acum este la Jiul Petroșani. Cojocaru revenise după mult timp acasă, după ani de antrenat în alte județe, și nu a făcut-o deloc cu succes, iată!

Interimarul, fotbalist suspendat pentru pariuri după o serie foarte discutabilă a FRF

În anunțul Ghirodei se precizează și că interimatul va fi asigurat de Răzvan Cluci, cel care era ”secundul” lui Cojocaru. El era jucător activ la Ghiroda în 2023, când avea 23 de ani și a fost suspendat de FRF pentru pariuri!

După cazul Real Bradu, ofițerul de integritate al FRF, Virgil Pascu, a venit la Ghiroda. Aici, a vorbit jucătorilor despre povestea cu pariurile și i-a pus să dea declarații pe propria răspundere. Cluci a spus atunci că avea un cont de șase ani, adică din 2017 la vremea respectivă, dar că în ultimii doi ani, deci din 2021, nu l-a mai folosit. Asta i-a atras din partea FRF o suspendare de o lună și o amendă de 5000 de lei, cam cea mai blândă sancțiune posibilă în astfel de cazuri.

Rămâne de văzut dacă Cluci va rămâne antrenor până sâmbătă, când Ghiroda primește vizita Timișului Șag, sau până atunci va fi numit un nou antrenor principal.

Foto: CSC Ghiroda și Giarmata Vii

Anda DELIU 18 Nov. 2025, 17:55 Liga 3
Pe aceeași temă