A stricat parcursul impecabil chiar la final. Minaur Baia Mare, eșec în ultimul amical din Ungaria, după ce a condus cu 2-0. Ciprian Danciu a programat o partidă de verificare în ziua revenirii în România

Răzvan STÎNGĂ 21 Jul. 2022, 14:37 Liga 2

Minaur Baia Mare a pierdut primul amical din Ungaria, acolo unde își desfășoară cantonamentul din această vară, până când va începe campionatul din Liga 2. Miercuri seară, formația pregătită de Ciprian Danciu a cedat în fața Nyiregyhaza Spartacus FC, echipă din liga a doua maghiară.

Minaur Baia Mare, înfrângere în chiar ultimul amical din Ungaria, 2-3 cu Nyiregyhaza Spartacus FC

A fost printre cei mai grei adversari întâlniți de Minaur Baia Mare în stagiul de pregătire, aspect care s-a văzut, până la urmă, și din scorul înregistrat la finalul celor 90 de minute. S-a terminat 3-2 pentru Nyiregyhaza Spartacus FC, dar interesant este faptul că Minaur Baia Mare a condus cu 2-0.

Potrivit informațiilor oferite de clubul din Liga 2, nou-promovata din Liga 3 s-a aflat în avantaj pe tabelă. A deschis scorul Ciprian Stanciu, iar 2-0 a făcut Viorel Chinde. Nici măcar prima repriză nu a terminat-o Minaur Baia Mare în avantaj, pentru că maghiarii au egalat repede, primele 45 de minute fiind finalizate cu remiză, scor 2-2.

Minaur Baia Mare a condus cu 2-0, dar degeaba

În repriza a doua s-a mai marcat un gol, Nyiregyhaza Spartacus FC a obținut o victorie spectaculoasă, iar moralul jucătorilor de la Minaur Baia Mare cu siguranță a fost afectat. Nu neapărat din simplul fapt că au pierdut un joc amical, ci din perspectiva modului în care s-a conturat eșecul.

Minaur Baia Mare a început în următorul prim 11: Costache – Potcoavă, Mondragon, Oiță, Neacșu, Donca, Văsălie, Stănescu, Chinde, Ciocan, Stanciu (cpt.);

Minaur Baia Mare a terminat amicalele din Ungaria pe plus

Minaur Baia Mare a dat peste Universitatea Cluj în primul test al verii, în fața căreia a cedat cu 1-4, dar atunci avea doar câteva zile de pregătire la activ, pentru că antrenorul Ciprian Danciu a stabilit reunirea pentru pregătirea sezonului de Liga 2 destul de târziu.

Pe lângă acel eșec cu clujenii, Minaur Baia Mare a mai întâlnit formații din Ungaria, pe FC Hatvan și Bank-Dalnoki, în cantonament, în aceeași zi, pe care le-a învins cu 1-0, respectiv 3-0. Apoi, trupa lui Ciprian Danciu a trecut și de ETO FC Gyor, scor 3-0, dar a învins și Tiszafuredi VSE, scor 4-1.

Minaur Baia Mare întâlnește CSM Satu Mare în ziua revenirii din Ungaria

Meciul cu Nyiregyhaza Spartacus FC a fost ultimul pentru Minaur Baia Mare în țara vecină, unde a organizat cantonamentul. Ciprian Danciu va mai lua câteva jocuri de verificare și în România, după revenire, iar azi, joi, 21 iulie, nou-promovata va mai avea un nou test.

Va întâlni, la Satu Mare, CSM Satu Mare, echipă din Seria 10 a Ligii 3.

Foto: Minaur Baia Mare

https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-nou-succes-categoric-pentru-minaur-baia-mare-in-ungaria-a-fost-condusa-dar-a-revenit-si-a-castigat-la-diferenta-importanta-19237938

https://liga2.prosport.ro/seria-1/astazi-se-trage-la-sorti-programul-meciurilor-noului-sezon-de-liga-2-procedura-de-stabilire-a-jocurilor-19237953

https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-bate-tot-in-cantonamentul-din-ungaria-victorie-convingatoare-in-partida-cu-eto-fc-gyor-19237563

https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-a-inceput-in-forta-cantonamentul-din-ungaria-cu-doua-amicale-intr-o-zi-nou-promovata-in-liga-2-s-a-descurcat-excelent-19237388

https://liga2.prosport.ro/seria-1/10-cluburi-din-liga-2-in-randul-celor-mai-bune-academii-din-romania-fk-miercurea-ciuc-e-pe-locul-2-iar-in-top-10-se-mai-regasesc-doua-echipe-din-divizia-secunda-cate-formatii-din-liga-3-au-prins-i-19237322

 

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 21 Jul. 2022, 14:37 Liga 2
Pe aceeași temă