Trei echipe rămân neînvinse

17 Aug. 2011, 17:56 Ligi județene
Trei echipe rămân neînvinse

După două etape în Liga a IV-a Argeș, trei echipe au punctaj maxim. SCM Pitești, Viitorul Ștefănești și ACSFC Dănuț Coman s-au impus din nou în fața adversarilor și doar golaverajul îi repartizează pe podiumul campionatului județean. Primele două echipe au obținut din nou victorii la scoruri mari, cea finanțată de primărie a învins cu 6-0 pe CS Edilul Pitești, în timp ce Viitorul a marcat de cinci ori în poarta lui AS Miroși.

În această rundă victorii la scor au mai obținut și Atletic Bradu II (6-2), Rapid Pitești (4-0) și AS Bascov (6-2), ultimele două reușind să ia primele puncte după ce în etapa trecută au pierdut.

AS Olimpia Suseni și Dinamic Mioveni au fost singurele formații care au terminat la egalitate, scor 1-1.

Și în această rundă am avut parte de un meci amânat, CS Rucăr – Top Arena Topoloveni urmând a fi reprogramat, în timp ce Unirea Costești a fost nevoită să stea.

Din etapa a treia, CS Rucăr și Top Arena Topoloveni vor disputa primele lor meciuri din acest campionat, fosta campionă urmând a juca în deplasare cu Unirea Costești, în timp ce formația din Topoloveni va primi vizita lui AS Olimpia Suseni.

În următoarea rundă vom avea parte și de un duel între două echipe neînvinse până acum, ACSFC Dănuț Coman urmând a juca „acasă” cu Viitorul Ștefănești.

Rezultate etapa 2:

12 august, ora 11:45
AS Poenari de Muscel Dinicu Golescu – ACSFC Dănuț Coman 0-2
12 august ora 18:30
Viitorul Ștefănești – AS Miroși 5-0
13 august, ora 11:45
Rapid Pitești – CS Domnești 4-0
Atletic Bradu II – AS Stîlpeni Rădești 6-2
SCM Pitești – CS Edilul Pitești 6-0
AS Olimpia Suseni – Dinamic Mioveni 1-1
DLR Pitești – AS Bascov 2-6
CS Rucăr – Top Arena Topoloveni
amânat
Unirea Costești stă.

Clasament:

1. SCM Pitești 2 2 0 0 11-0 6p
2. Viitorul Ștefănești 2 2 0 0 8-0 6
3. ACSFC Dănuț Coman 2 2 0 0 3-0 6
4. Atletic Bradu II 2 1 1 0 7-3 4
5. Rapid Pitești 2 1 0 1 4-1 3
6. AS Bascov 2 1 0 1 6-5 3
7. DLR Pitești 2 1 0 1 3-6 3
8. AS Miroși 2 1 0 1 2-6 3
9. CS Edilul Pitești 2 1 0 1 4-9 3
10. Dinamic Mioveni 1 0 1 0 1-1 1
11. AS Olimpia Suseni 2 0 1 1 4-5 1
12. CS Domnești 2 0 1 1 1-5 1
13. CS Rucăr 0 0 0 0 0-0 0
14. Top Arena Topoloveni 0 0 0 0 0-0 0
15. Unirea Costești 1 0 0 1 0-1 0
16. AS Poenari de Muscel Dinicu Golescu 2 0 0 2 1-4 0
17. AS Stîlpeni Rădești 2 0 0 2 2-11 0

Etapa viitoare, 20 august:

ACSFC Dănuț Coman – Viitorul Ștefănești
CS Domnești – AS Poenari de Muscel Dinicu Golescu
AS Stîlpeni Rădești – Rapid Pitești
Top Arena Topoloveni – AS Olimpia Suseni
Dinamic Mioveni – CS Edilul Pitești
Unirea Costești – CS Rucăr
AS Miroși – DLR Pitești
Atletic Bradu II – SCM Pitești
AS Bascov
stă.

Articol scris de Marius ANGHEL

17 Aug. 2011, 17:56 Ligi județene
Pe aceeași temă