SC Oţelul Galaţi a debutat cu înfrângere în campionatul Ligii 3, 0-1 în deplasare cu CSM Râmnicu Sărat. Dat fiind faptul că și-a anunțat dorința de a promova, clubul a reacționat în urma acestui rezultat nefavorabil. Prin vocea managerul general Cristian Munteanu și-a cerut scuze pentru înfrângere și a promis că lucrurile vor sta mult mai bine în etapa a doua.
Munteanu a afirmat că prestația cu echipa din Râmnicu Sărat nu a fost demnă de investițiile făcute în această vară, când au fost aduși mulți jucători cu experiență în Liga 1, dar și în cupele europene. Mai mult, promisiunile anunțate înaintea startului de campionat, a declarat managerul general al SC Oţelul Galaţi, vor rămâne aceleași.
”Avem datoria să ne cerem scuze comunității oțelare, suporterilor, orașului, pentru rezultatul înregistrat în etapa de debut a noului sezon. Considerăm că acest start de campionat nu este demn de așteptările pe care întreaga suflare roș-alb-albastră le are în acest club, în potențialul echipei, însă momentele grele au datoria de a ne motiva, de a ne uni și de a lupta sportiv cu și mai multă determinare.
Împreună am pornit la acest drum, nu ne abatem de la obiectivele propuse, iar tot împreună vom încerca să le atingem. Suntem cu toții o echipă, reprezentăm orașul, iar sigla purtată de jucători la piept e stindardul nostru de luptă, una care a devenit de ieri și mai grea, dar pe care o vom duce până la capăt. Împreună, echipa, suporterii, orașul, avem datoria să rămânem uniți pentru Oțelul. Împreună vom reuși, Oțelul are nevoie de noi toți, iar noi vom fi aici împreună pentru a-l readuce acolo unde îi este locul”, a declarat Cristian Munteanu pentru ASC Oțelul.
SC Oţelul Galaţi face parte din Seria 2 a Ligii a 3-a, alături de: Sportul Chișcani, Avântul Valea Mărului, CSM Râmnicu Sărat, CSM Focşani, CS Viitorul Ianca, CS Făurei, CS Sporting Lieşti, Dacia Unirea Brăila, CSM Bacău.
În etapa a doua, gălățenii vor juca pe teren propriu cu CS Avântul Valea Mărului.
SC Oţelul Galaţi și-a schimbat antrenorul înaintea startului noului sezon de Liga 3, în care se ţinteşte promovarea în eşalonul secund. La o zi după eşecul din meciul amical pierdut pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila, scor 1-3, clubul gălăţean a anunţat că renunţă la serviciile antrenorului principal Alexandru Ciobanu.
Noul antrenor este Petre Grigoraş, care a semnat un contract până în vara anului următor, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon. Grigoraş, ultima dată la Foresta Suceava, tot în Liga 3, este unul dintre cei mai îndrăgiţi antrenori din istoria fotbalului gălăţean, aprecierea suporterilor Oţelului fiind câştigată în perioada 2006 – 2009, când a preluat echipa la jumătatea campionatului din coada clasamentului şi a reuşit o salvare miraculoasă de la retrogradare cu un bilanţ în retur de nouă victorii, trei egaluri şi doar trei înfrângere.
SC Oțelul a ajuns la șapte transferuri în această veră. Gălățenii au semnat contracte cu Dan Popescu (fundaș lateral, 32 de ani, ex CSM Slatina), Bogdan Gavrilă (mijlocaș lateral, 28 de ani ex SCM Gloria Buzău), Eugen Bujoreanu (portar, 21 de ani, ex Delta Tulcea), Alin Nica (atacant, 22 de ani, ex Sporting Liești), Ionuț Neagu (mijlocaș, 30 de ani, ex Cherno More- Bulgaria), Răzvan Adăscăliței (mijlocașul, 31 de ani, ex CSM Focșani) și Cristian Sîrghi (fundaș central, 33 de ani ex Petrolul).
Foto: SC Oțelul Galați
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sc-otelul-nu-resimte-efectele-pandemiei-dupa-transferurile-importante-si-numirea-antrenorului-petre-grigoras-cristian-munteanu-anunta-avem-stabilitate-financiara-19146154
https://liga2.prosport.ro/liga-3/tratament-dur-primit-de-antrenorul-otelului-pozitiv-la-covid-19-a-fost-demis-19145768
https://liga2.prosport.ro/liga-3/otelul-si-a-readus-antrenorul-cu-care-s-a-castigat-cupa-uefa-intertoto-grigoras-cel-mai-tare-din-oras-la-galati-liga-3-e-mult-prea-putin-pentru-acest-club-trebuie-sa-promovam-19146041