UPDATE: Foresta Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț, SC Popești Leordeni, CS Tunari, Viitorul Dăești, CSM Alexandria, CSM Deva, CSM Reșița, Corvinul Hunedoara și Unirea Ungheni sunt echipele calificate în faza finală a barajului de promovare în Liga 2.
Meciurile din returul fazei semifinale a barajului de promovare în Liga 2, ediția 2022-2023, au loc astăzi, 27 mai 2023, de la ora 17:30, cu o jumătate de oră mai devreme față de cum s-au disputat partidele tur. La finalul acestora vom afla cele zece formații care se califică în faza finală, cea care determină cele cinci echipe care au dreptul de a evolua în ediția 2023-2024 a Ligii 2.
Jocurile tur au avut loc în urmă cu trei zile, miercuri, pe terenul echipelor care au încheiat play-off-ul pe locul 2 în seriile în care au activat. Au fost înregistrate două victorii ale echipelor gazdă (SC Popești Leordeni și Farul Constanța 2), patru victorii ale oaspeților (CS Blejoi, CSM Alexandria, CSM Deva și Corvinul Hunedoara) și patru egaluri
În urma abrogării principiului avantajului golului marcat în deplasare la jocurile eliminatorii disputate în dublă manşă, în situaţia în care, după disputarea celor două jocuri, egalitatea se menţine (la puncte și golaveraj), jocul retur se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute. Ulterior, dacă și după prelungiri echipele sunt la egalitate, atunci se trece la executarea loviturilor de departajare.
Stadion: Areni (Suceava).
Arbitru central: Eduard Ioniță (Tulcea). Arbitri asistenți: Cosmin Vătămanu (Bucureşti) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi). Arbitru de rezervă: Dragoș Ionuț Țurcanu (Piatra Neamţ). Observator de arbitri: Ionel Popa (Paşcani). Delegat de joc: Laurenţiu Dumitru Nistor (Moreni).
Foresta Suceava: Niga (cpt.) – Grosu, Cană, Cimbru, Ș. Nițu, Samson, M. Ilie, Căinari, M. Filip, Chika, Rob. Martin
Rezerve: Cuciureanu – Botezatu, Mihalciuc, Netbai, Nechita, Codău, D. Muntean, Hagiu, Al. Ionescu
Antrenor: Dorin Goian
CSM Râmnicu Sărat: C. Toader – Calotă, M. Ioniță, Ceaușel (cpt.), Surugiu, D. Oprea, Bg. Danciu, I. Roman, Andr. Ignat, Rich. Mihalache, Mat. Constantinescu
Rezerve: Râpeanu – D. Burlacu, Cr. Tănase, Tănăsele, Băciuț, Socol, Cl. Ionescu, C. Ionescu
Antrenor: Marius Tîrîlă
♦Foresta Suceava câștigă cu 2-0 manșa retur a barajului semifinal cu CSM Râmnicu Sărat și merge în faza finală, unde o va întâlni pe Ceahlăul Piatra Neamț, echipa pe care a avut-o în urma sa în Seria 1 a Ligii 3
♦Min 57 2-0 Căinari deviază cu apul în față, Filip trimite în careu pentru Vlad Codău, iar acesta scapă printre doi fundași și reia din 9 metri central și înscrie plasat, pe lângă portar, în stânga
♦Min 55 1-0 Codău centrează din dreapta, Căinari nu ajunge, Filip preia în stânga careului, e nemarcat, culoarul îi este blocat, fentează în centru și apoi așează ușor înapoi pentru Marian Ilie, care pune latul din 15 metri central și trimite pe jos, bine plasat, lângă bara din stânga. Portarul, prins pe picior greșit, întinge piciorul drept, dar nu ajunge să respingă
♦Min 35 Izuogu Samson bate cu latul, în stânga, peste poartă. Portarul a plonjat în stânga sa și nu ar fi avut șansă dacă balonul era pe spațiul porții. Vlad Codău a intrat în locul lui Odoh Chika. Jocul a fost întrerupt zece minute
♦Min 25 Centrare lungă din dreapta, aproape de la mijlocul terenului, în careul advers, portarul Toader iese la 11 metri, se întinde și se lovește de Chika, care alerga cu privirea în sus, după minge. Portarul șterge ușor balonul, care se duce în corner, în stânga, se dă peste cap și pică rău, iar arbitrul, cu o oarecare ezitare, indică punctul cu var. Mai degrabă a fost fault în atac al lui Chika, deoarece atacantul Forestei nici măcar nu apucase să sară să joace mingea și fără să vadă unde alerga s-a lovit de portar. Ambii primesc îngrijiri medicale, iar Chika se resimte mai mult și primește ajutor și de la ambulanță
♦Declarațiile lui Dorin Goian după jocul tur.
Stadion: Metalul (ex-Cornel Negoescu sintetic) (Buzău).
Arbitru central: Mihai Motan (Târgovişte). Arbitri asistenți: Cristian Daniel Ilinca și Răzvan Claudiu Tudor (ambii din Craiova). Arbitru de rezervă: Nicolae Breoi (Ploieşti). Observator de arbitri: Marian Deaconu (Ploieşti). Delegat de joc: Camelia Nicolae (Bucureşti).
Metalul Buzău: Ang. Dinu – D. Mihai, Ghinga (cpt.), Șt. Nedelcu, Puiu, Antone, Mănăilă, Borțoneanu, A. Manea, Tudorică, Arnăutu
Rezerve: Mihăescu – Ant. Marcu, Șt. Păun, Ad. Moldovan, Chirpac, Ceașu, D. Stan, Bg. Manole, Bardaș
Antrenor: Valentin Stan
CSM Ceahlăul: Krell – Moroșanu, Forizs, Vișinar (cpt.), Lăcustă, Mih. Petra, Akwasi, P. Petre, Neicuțescu, Al. Anton, Rob. Ciobanu
Rezerve: Al. Barna – Copoț-Barb, Acasandrei, Apetrei, Ct. Ștefănescu, Cătău, Nemțanu, Pîntea, Ahmed Mubarak
Antrenor: Cristian Pustai
♦Ceahlăul se impune la Buzău, 2-1 cu Metalul, și va juca barajul final de promovare în Liga 2 cu Foresta Suceava, liderul seriei în care a evoluat
♦Min 50 1-2 Mihai Neicuțescu readuce Ceahlăul în avantaj. A avansat pe centru și din 17 metri a reluat năpraznic sub transversală, fără șanse pentru Dinu
♦Min 45+3 1-1 Sergiu Arnăutu execută în dreapta penalty-ul și egalează înainte de pauză. Înainte să lovească mingea s-a oprit și portarul a sărit în dreapta sa, iar atacantul a bătut în partea opusă
♦Min 11 0-1 Centrare din corner din stânga, mingea este deviază cu capul la colțul lung, se recentrează de acolo în partea opusă, balonul este șutat, deviat, ajunge în careul mic, iar Mihai Petra reia cu capul din 4 metri, dintre doi adversari, și înscrie în stânga portarului
Stadion: Comunal (Afumaţi – Ilfov).
Arbitru central: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Arbitri asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa). Arbitru de rezervă: Mădălin Dicu (Bucov – Prahova). Observator de arbitri: Petre Radu (Bucureşti). Delegat de joc: Daniel Emanuel Băloi (Târgu Jiu).
CS Afumați: Obretin – M. Leca, Șt. Stîngă, Buduroi, Zaina (cpt.), Iamandache, A. Oprea, Beșleagă, Robicek, Cocoș, Th. Nicolae
Rezerve: Chioveanu – Al. Nae, Al. Ilie, Laur. Ardelean, Ciucur, Vl. Tudorache, Bg. Matei, Rz. Avram, I. Ionică
Antrenor: Vasile Neagu
SC Popești Leordeni: Achiriloaei – Neculăiță, Motroc, Lolescu, Vincene (cpt.), Trandafirescu, Boiangiu, Kaplan, Ghineț, Vl. Niculae, Al. Păun
Rezerve: Voican – Oct. Nedelcu, Parcea, Tălmaciu, Al. Anghel, Șutru, Mih. Sima, Al. Ivan, A. Pătrașcu
Antrenor: Valentin Ivan
♦Egal între CS Afumați și SC Popești Leordeni, scor 1-1, iar SC Popești Leordeni, grație succesului cu 2-1 din tur, se califică în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, contra CS Tunari, care a întors rezultatul cu Farul 2
♦Min 37 1-1 Valentin Niculae răscumpără greșeala coechipierului său și egalează
♦Min 25 1-0 Mihai Lolescu înscrie în propria poartă și Afumațiul preia conducerea
♦Cronica meciului tur.
Stadion: Tunari (Tunari – Ilfov).
Arbitru central: Vlad Baban (Iaşi). Arbitri asistenți: Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti) și George Bogdan Duță (Bacău). Arbitru de rezervă: Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti). Observator de arbitri: Eduard Dumitrescu (Piteşti). Delegat de joc: Mihai Lăzărescu (Târgu Jiu).
CS Tunari: Devenish-Meares – Plumbuitu, Hanzu, Al. Gheorghe, Al. Stan, P. Mitrică, D. Novac, Bg. Barbu, M. Mihai, Zătreanu (cpt.), Cl. Herea
Rezerve: Isvoranu – I. Pîrvu, Rz. Coman, Avădanei, Lambru, Tunsu, Teo. Badea, Al. Stoian, Pancescu
Antrenor: Gabriel Manu
Farul Constanța 2: Șt. Mușat – Dănuleasă, Bîrzu (cpt.), Duțu, Mitulețu, Martinovic, D. Grosu, Rz. Iorga, Val. Dumitrache, I. Cojocaru, Rz. Tănasă
Rezerve: Răfăilă – Cercel, M. Aioanei, Seb. Stancu, L. Banu, Vîlea, Malama, Pelivan, Băsceanu
Antrenor: Constantin Fălină
♦CS Tunari câștigă cu 4-0 jocul retur, întoarce rezultatul din manșa tur și merge în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, unde o va întâlni pe SC Popești Leordeni
♦Min 83 4-0 Claudiu Herea punctează și el și totți jucătorii Tunariului și antrenorul Manu intră pe teren
♦Min 79 3-0 Alexandru Stoian punctează și la acest rezultat Tunariul se califică fără prelungiri
♦Min 72 2-0 Benjamin Hanzu dublează avantajul pentru CS Tunari și egalează la general
♦Min 58 Mușat apără un penalty executat de Claudiu Herea
♦Min 37 1-0 Paul Mitrică înscrie pentru Tunari cu un șut din 10 metri
♦Declarațiile lui Constantin Fălină și ale lui Gabriel Manu după jocul tur.
Stadion: Comunal Blejoi (Blejoi – Prahova).
Arbitru central: George Cătălin Roman (Timişoara). Arbitri asistenți: Nicușor Marin (Suseni – Argeş) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Arbitru de rezervă: Iurgen Ciprian Lică (Constanţa). Observator de arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat de joc: Teodor Biriş (Hunedoara).
CS Blejoi: Bălănică – Andr. Șerban, Cl. Stoica (cpt.), Tib. Ciuroiu, Ghinea, Bg. Dima, Pahonțu, D. Munteanu, Brăilă, Dav. Ilie, Nițescu
Rezerve: Ad. Gheorghe – Marinache, Costache, Mănescu, G. Bălașa, Ad. Nicolae, Cl. Dumitru, Drăgoi, Rob. Enache
Antrenor: Răzvan Vlad
Viitorul Dăești: Ius. Lungu – Fl. Pîrvu (cpt.), Ct. Pîrvulescu, Oct. Vasile, Prunaru, Njindja, Tchassem, Garcia Cardoso, Diaconescu, Cioinac, Mih. Costea
Rezerve: Păușescu – Nwabueze, Fl. Ilie, Popolan, M. Ghiță, Cr. Munteanu, L. Iordache, Yahaya, Nicula
Antrenor: Gheorghe Ciofică
♦CS Blejoi o încasează umilitor acasă, după un meci cu cântec, 2-6 cu Viitorul Dăești. Echipa din Vâlcea merge în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, unde va întâlni CSM Alexandria
♦Min 89 2-6 Ionuț Cioinac își trece și el numele pe lista marcatorilor
♦Min 83 2-5 Franck Tchassem aduce un final liniștit pentru Dăești
♦Min 65 2-4 Mihai Neicuțescu reușește dubla și, surpriză, nimeni nu se bucură, deși motive ar fi destule. Cu încă un gol, Blejoiul trimite partida în prelungiri
♦Reacțiile de la fața locului sunt că jucătorii echipei gazdă joacă acest meci doar să-l bifeze. ”Acum 25 de ani se făceau dintr-astea. E rușine mare. Oaspeții nici nu s-au bucurat la niciun gol, stau nemișcați pe bancă, nu au nicio reacție. Lumea e nemulțumită în tribună fiindcă pe teren este o singură echipă, iar cealaltă mimează fotbalul. S-a și scandat din tribune: Blat! Blat!”, susține un martor la această făcătură de meci.
♦Min 39 1-4 Mihai Costea primește o pasă de la adversar, rămâne singur cu portarul și îl execută. Vâlcenii au misiune facilă în acest retur
♦Min 34 1-3 Mihai Nițescu reduce din diferență
♦Min 24 0-3 Franck Tchassem înscrie și el. Soarta calificatei mai departe pare decisă, dacă nu se va mai întâmplă un parcurs ”nebun” ca în jocul tur
♦Min 15 0-2 Mihai Costea dublează avantajul pentru vâlceni. Început extrem de slab pentru jucătorii Blejoiului
♦Min 13 0-1 Thiago Garcia Cardoso deschide destul de rapid scorul pentru Dăești
♦Cronica meciului tur.
Stadion: CSS Peco (Alexandria – Teleorman).
Arbitru central: Vasile Buzea (Giurgiu). Arbitri asistenți: Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Doru Zamfir (Slatina). Arbitru de rezervă: Adrian Dumitru (Târgovişte). Observator de arbitri: Ion Olteanu (Bucureşti). Delegat de joc: Monica Silvia Sabolovits (Reșița).
CSM Alexandria: Cristică – Al. Nicola, Lupoaia, Cioablă, C. Neagu (cpt.), Ed. Sîrbu, Iakabfi, Mih. Stancu, Jerdea, Vl. Georgescu, I. Voicu
Rezerve: Dohotariu – Necșulescu, C. Tudose, Sultana, Guță, Dobrică, Bănuță, Neicu, Diaconu
Antrenor: Ștefan Odoroabă
CSO Plopeni: Șt. Georgescu – Lobonț, Minea (cpt.), Răileanu, Al. Giuroiu, Andr. Păun, Simionescu, Andr. Rusu, Andr. Ciobanu, Liv. Radu, D. Iancu
Rezerve: C. Tudor – C-tin. Dumitru, Cr. Lazăr, P. Stoica, Rob. Zamfir, Piciorea, V. Oprea, Rudaru, Chejnoiu
Antrenor: Daniel Dumitrache
♦CSM Alexandria câștigă și manșa retur cu CSO Plopeni tot cu 1-0 și merge în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, unde o va întâlni pe Viitorul Dăești
♦Min 83 Leonte Rudaru, intrat pe parcurs la CSO Plopeni, vede și el cartonașul rosu și echipa prahoveana încheie partida cu doi eliminați
♦Min 71 Rareș Simionescu vede cartonașul rosu și este eliminat. Plopeniul joacă ultimele 20 de minute în inferioritate numerică
♦Min 8 1-0 Florin Cioablă deschide rapid scorul pentru CSM Alexandria
Stadion: Cetate (Deva – Hunedoara).
Arbitru central: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea). Arbitri asistenți: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) și Daniela Constantinescu (Craiova). Arbitru de rezervă: Claudiu Andrei Filip (Craiova). Observator de arbitri: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). Delegat de joc: Marin Iancu (Urziceni).
CSM Deva: Bădescu – Vișan, Al. Iordache, D. Creciunesc, Doboș (cpt.) – Iana, Bedea, Fl. Stelea, Bloj – Al. I. Popescu, Dănăilă
Rezerve: Frumuzache – Țoiu, Chițimia, Branea, Mih. Neagoe, Maroșan, Rol. Kelemen, Opriș, Pencea
Antrenor: Ștefan Nanu
Șoimii Lipova: Buta – Petruț, P. Sabău, A. Popa (cpt.), Giosu – Andr. Gavrilă, Susan, Jichici, D. Rusu – Modan, Al. Popovici
Rezerve: Bujor – Dav. Pop, Pamfile, Bulza, Criștiu, Al. Nagy, Angheli, Clej, Chelea
Antrenor: Adrian Abrudean
♦CSM Deva termină la egalitate returul cu Șoimii Lipova, scor 2-2, dar urcă în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, unde o va întâlni pe CSM Reșița, datorită victoriei din jocul tur
♦Min 82 2-2 Andrei Gavrilă șutează imparabil de la 20 de metri ușor lateral dreapta și egalează. Lipova mai are câteva minute să trimită meciul în prelungiri
♦Min 74 2-1 O minge aruncată în careu, Denis Giosu reia din drop de la 12 metri, la colțul lung
♦Min 68 2-0 Contraatac Popescu, pasă printre fundași la Adrian Bedea, care, din postura de singur cu Buta, marchează din 10 metri
♦Min 47 1-0 Corner Stelea trimite la colțul scurt, Buta boxează slab, incomodat de un fundaș, Alexandru Ionuț Popescu împinge mingea în plasă din 2 metri
♦Cronica meciului tur și declarațiile antrenorilor Adrian Abrudean și Ștefan Nanu.
Stadion: ”Mircea Chivu” (Reşiţa – Caraş Severin).
Arbitru central: Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba). Arbitri asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Cosmin Bojan (Târgu Mureş). Arbitru de rezervă: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara). Observator de arbitri: Ioan Mureșan (Timişoara). Delegat de joc: Alexandru Muşoiu (Bucureşti).
CSM Reșița: Zimmermann (cpt.) – C. Ardei, Bărboianu, Rimovecz, Fota, Dane, I. Popescu, Velcotă, Drăghiceanu, Al. Negru, Gakou
Rezerve: Ct. Căpățână – Breșneni, Dudea, Szijj, Domil, Rob. Petre, Trancă, Gomboș, Mereu
Antrenor: Călin Cheregi
ACSO Filiași: Dr. Constantinescu – Teo. Chirițoiu, Scuturoiu, Al. Vulpe, Iul. Bălașa, Stăiculescu, Ad. Voinescu, Rogoveanu, Al. Fotescu, C. Calu (cpt.), Ct. Manolache
Rezerve: Boșnea – Paliu, Udrea, Bg. Călin, Andr. Militaru, I. Crețu, Eshun, Rovența
Antrenor: Victor Naicu
♦CSM Reșița a defilat în returul de pe teren propriu, 5-0 cu ACSO Filiași, și se califică în faza finală a barajului, unde va întâlni CSM Deva
♦Min 84 5-0 Sebastian Velcotă înscrie din nou, din careul mare, de data aceasta voleu, din lateral dreapta
♦Min 83 Teodor Chirițoiu este eliminat cu roșu direct la o fază la care se pregătea o fază fixă. Arbitrul de centru a fost atenționat de asistent
♦Min 70 4-0 Sebastian Velcotă marchează cu capul din careul mic. Mingea a venit din lovitura liberă din stânga careului, mingea a ajuns la marcator, aflat lângă bara a doua
♦Min 45+1 3-0 Marian Drăghiceanu primește o minge peste apărarea oaspeților, scapă singur și trage din fața careului cam 20 de metri firul ierbii în poartă
♦Min 34 2-0 Velcotă trage din 30 de metri central, tot la firul ierbii, în careu sunt mai mulți jucători, iar Bogdan Szijj, intrat în minutul 30 în locul lui Gakou, accidentat, deviază din careu în poartă
♦Min 20 1-0 Reșița marchează pe atac pozițional. Nicușor Fota pătrunde din stânga, trage la firul ierbii. Mingea a fost ușor deviată de un fundaș și intră în poartă la colțul lung. Plouă torențială în Valea Domanului
♦Declarațiile lui Victor Naicu și ale lui Călin Cheregi după jocul tur.
Stadion: ”Michael Klein” (Hunedoara).
Arbitru central: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – Sibiu). Arbitri asistenți: Emeric Tocai (Sibiu) și Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca). Arbitru de rezervă: Gellert Feleki (Odorheiu Secuiesc). Observator de arbitri: Zaharia Ciev (Timişoara). Delegat de joc: Cătălin Eugen Popescu (Ploieşti).
Corvinul Hunedoara: Lefter – Fl. Iacob, Elton da Silva, I. Pop, Neacșa, Curtean, Bradu, M. Chindriș (cpt.), Nic. Pîrvulescu, M. Coman, M. Lupu
Rezerve: Blaga – Rafael Garutti, Ant. Vlad, Mar, Pocioian, Tim. Mitran, Mercioiu, Hergheligiu, Lupușor
Antrenor: Florin Maxim
Gloria Bistrița Năsăud: Fl. Bodea – Ant. Manolache, Al. Georgescu, Bg. Vasile, Fridrich, Țica, Adam Abdul, Copaci, Yameogo, Gondiu, Davordzie
Rezerve: Bănuță – Sg. Luca, Al. Iul. Stoica, I. Rus, M. Savu, Trifan, Curtuiuș, Buia, Stoianof
Antrenor: Adrian Falub
♦Corvinul Hunedoara câștigă cu 2-1 și manșa retur a barajului semifinal cu Gloria Bistrița Năsăud și merge în faza finală, unde o va întâlni pe Unirea Ungheni
♦Min 64 2-1 Curtean primește în dreapta, fentează, pasează în față pentru Coman, acesta pătrunde în careu și centrează în centru, iar Nicolae Pîrvulescu ia fața adversarului direct, pune latul din 10 metri și înscrie la colțul scurt. Portarul, aflat chiar lângă bară, nu înțelege cum mingea a trecut printre el și bară
♦Min 32 1-1 Neacșa pasează din stânga în careu, pentru Bradu, care preia, se întoarce și centrează în fața porții. Marius Lupu îi ia fața lui Țică, plonjează și deviază cu umărul drept, din 5 metri, și înscrie în fața sa, lângă bara din stânga. Portarul, fără reacție pe linie
♦Min 22 0-1 Yameogo primește în dreapta și centrează spre poartă, balonul este deviată și se îndreaptă spre corner, însă Pop luftează ca la cascadorii râsului și mingea se duce în centru, unde Elton ajunge înaintea portarului și respinge cu capul în față, direct la Adam Abdul, care preia la 10 metri și șutează la colțul lung, în stânga, și înscrie
♦Declarațiile lui Adrian Falub și Florin Maxim după jocul tur.
Stadion: ”Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor).
Arbitru central: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe). Arbitri asistenți: Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Ioan Daniel Humiță (Armeniş – Caraş Severin). Arbitru de rezervă: Mircea Salomir (Cluj-Napoca). Observator de arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat de joc: Antonie Burtea (Reşiţa).
FC Bihor Oradea: Nergheș – Hosu, Cherman, Gheorghiță, Ioviță, Ric. Farcaș, Gunie, D. Stan, Ban (cpt.), C. Jurj, Tib. Serediuc
Rezerve: Bob – Fl. Drăgan, Lupșe, Andr. Popa, Sg. Jurj, Chîndlea, Ad. Popa, Petruș, Moga
Antrenor: Florin Farcaș
Unirea Ungheni: Andr. Bucur – Suslak, Ndiesse, Piper, P. Coza, Vasiu, Al. Oltean, Raj. Balint, R. Trif, Fl. Istrate, Astafei (cpt.)
Rezerve: Sugar – Vomir, Vînău, Boar, Al. Dușmanu, M. Chiorean, Todoran, Eremiaș
Antrenor: Ioan Adrian Pop
♦Unirea Ungheni câștigă returul cu 3-2, la Oradea, cu FC Bihor, și se califică în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, unde va întâlni Corvinul Hunedoara
♦Min 90+3 2-3 Victoraș Astafei dă lovitura în prelungiri
♦Min 77 2-2 Sergiu Jurj egalează și partida poate intra în prelungiri
♦Min 69 1-2 Florin Istrate readuce echipa din Ungheni în avantaj
♦Min 52 1-1 Loren Ioviță transformă un penalty obținut de Andrei Gheorghiță
♦Min 15 0-1 Victoraș Astafei înscrie pentru Unirea
♦Declarațiile lui Florin Farcaș după jocul tur.
Învingătoarele din dubla manșă a fazei semifinale a barajului de promovare în Liga 2 acced în faza finală, care are loc în data de 3 iunie, turul, respectiv 7 iunie, returul. În urma tragerii la sorți efectuată de FRF pentru a stabili în această fază prima echipă gazdă a rezultat următorul program al jocurilor:
Câștigătoarele din runda finală a barajului vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2022-2023 al Ligii 2.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-ultima-etapa-din-play-out-11-meciuri-au-loc-astazi-echipele-aflate-in-lupta-pentru-evitarea-ultimelor-cinci-pozitii-retrogradabile-19272716
https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-gata-de-returul-cu-csm-ramnicu-sarat-19272722
https://liga2.prosport.ro/liga-3/fc-bihor-oradea-rezultat-pozitiv-in-turul-cu-unirea-ungheni-19272700
https://liga2.prosport.ro/liga-3/acso-filiasiul-egalata-de-la-2-0-si-a-pierdut-si-cel-mai-bun-jucator-pentru-returul-de-la-resita-victor-naicu-a-infierat-arbitrajul-imi-pare-rau-sa-spun-asta-19272629
https://liga2.prosport.ro/liga-3/lipova-a-pierdut-avantajul-terenului-propriu-in-barajul-cu-deva-abrudean-e-nepermis-sa-iei-gol-la-faza-fixa-nanu-portarul-meu-nu-s-a-murdarit-19272608
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sc-popesti-leordeni-victorie-in-turul-cu-cs-afumati-19272597
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ce-meci-ce-nebunie-cs-blejoi-s-a-impus-de-o-maniera-dramatica-in-deplasarea-de-la-viitorul-daesti-in-cel-mai-spectaculos-joc-din-mansa-tur-a-fazei-semifinale-a-barajului-de-promov-19272555
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-tunari-ese-cu-farul-2-in-semifinala-barajului-19272558
https://liga2.prosport.ro/liga-3/corvinul-hunedoara-avantaj-dupa-turul-cu-gloria-bistrita-nasaud-19272533
https://liga2.prosport.ro/liga-3/video-farul-2-nu-numai-ca-a-produs-surpriza-cu-cs-tunari-dar-a-obtinut-si-cea-mai-clara-victorie-in-faza-semifinala-a-barajelor-de-promovare-in-liga-2-antrenorul-falina-vrea-si-mai-mult-19272494
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-resita-pas-semi-gresit-la-filiasi-in-mansa-tur-a-primului-baraj-de-promovare-in-liga-2-calin-chereghi-clar-este-ca-nu-ne-asteptam-la-asa-ceva-19272485
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-deva-la-un-pas-de-finala-barajului-de-promovare-in-liga-2-dupa-deplasarea-de-la-soimii-lipova-19272480
https://liga2.prosport.ro/liga-3/incep-meciurile-de-baraj-pentru-promovarea-in-liga-2-astazi-de-la-ora-1800-au-loc-cele-zece-jocuri-tur-din-faza-semifinala-19272388
https://liga2.prosport.ro/liga-3/au-fost-stabilite-gazdele-barajelor-de-promovare-in-liga-2-faza-semifinala-a-barajului-incepe-miercuri-19272272