Jiul Petroșani mută din nou pe banca tehnică. Interimatul lui Damian Militaru s-a încheiat cu două înfrângeri, iar nou antrenor principal a activat ultima dată la o echipă clasată și mai rău în aceeași serie a Ligii 3

Marius ANGHEL 24 Oct. 2023, 21:38 Liga 3

Jiul Petroşani a mutat din nou pe banca tehnică, după două etape în care interimatul a fost asigurat de Damian Militaru.

Noul șef al staffului tehnic al echipei din Valea Jiului este Adrian Enășescu, ultima dată antrenor la Voința Lupac, în aceeași serie a Ligii 3, de care s-a despărțit nu tocmai amical la finalul lunii septembrie.

Jiul Petroșani, la al patrulea antrenor principal în acest sezon de Liga 3, și a trecut doar turul sezonului regular

Jiul surprindea în partea a doua a lunii septembrie, când, după patru etape din noul sezon în care câștigase tot și era lider în Seria 7 a Ligii 3, anunța despărțirea de antrenorul Flavius Boroncoi, precizând că acesta a reclamat probleme de sănătate în familie. Boroncoi preluase echipa din Petroșani în primele zile ale anului 2023.

  • Rezultatele din acest sezon de Liga 3 cu Boroncoi antrenor: 2-1 cu Viitorul Șimian, 2-1 la CSO Turceni, 8-1 cu FCU Craiova FC 2 și 2-0 cu Voința Lupac. Tot cu el pe bancă s-au disputat și trei jocuri în Cupa României: 17-0 la Retezatul Hațeg (Liga 4), 2-0 cu Flavăra Horezu (Liga 3) și 1-4 cu Corvinul Hunedoara (Liga 2).

A fost instalat ca ”principal” Gabriel Radu, un bucureștean deținător de Licența A, care a activat la echipe de juniori din cadrul unor cluburi ca FCSB, Rapid, Concordia Chiajna sau Academica Clinceni, ultima dată fost la echipa Under 16 a Concordiei! Alegerea s-a dovedit deloc inspirată pentru petroșăneni, fiindcă au urmat eșecuri cu el ”principal”, trei la număr, până la despărțirea dintre cele două părți.

  • Rezultatele Jiului cu Radu antrenor: 1-2 la Gilortul Târgu Cărbunești, 0-1 cu ACSO Filiași și 1-3 la CSM Deva.

Directorul tehnic Damian Militaru a condus apoi Jiul din postura de antrenor interimar. Și cu el pe bancă s-au înregistrat tot eșecuri: 1-4 cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii și 3-4 la U Craiova 2.

În urma acestor ciinci înfrângeri la rând, Jiul a coborât de pe locul 1 în Seria 7, cu punctaj maxim, pe poziția a 6-a din 10 la finalul etapei a 9-a, ultima a turului sezonului regular, tot cu cele 12 puncte acumulate în primele patru runde.

Noua săptămână, Jiul a început-o cu anunțul privind schimbarea făcută pe banca tehnică. Lui Adrian Ovidiu Enășescu i-a fost predată echipa de către interimarul Militaru.

Adrian Enășescu, fost la Voința Lupac, noul antrenor al Jiului Petroșani

Adrian Enășescu a antrenat-o ultima dată pe Voința Lupac, echipă unde încă se afla atunci când Jiul o învingea cu 2-0 în etapa a 4-a, chiar ultimul joc în care petroșănenii au câștigat în acest sezon. A mai stat la Lupac o etapă, pierdută și aceea, iar apoi se despărțea de echipă nu tocmai amical, după cum a scris Radio Reșița la acea vreme. Înlocuitorul său a fost Mircea Manu, cu care Voința câștiga din prima, 2-1 acasă cu Gilortul. Enășescu preluase Voința Lupac în luna ianuarie, în pauza de iarnă a sezonului trecut.

După patru etape de Liga 3 fără echipă, Enășescu a fost anunțat noul antrenor principal al Jiului Petroșani, astfel că va conduce din nou o echipă în Seria a 7-a.

”Bine ai venit, Adrian-Ovidiu ENĂȘESCU!
Fost antrenor la Vointa Lupac, Adrian-Ovidiu ENĂȘESCU a preluat postul de antrenor principal al echipei de fotbal CSM JIUL PETROȘANI
Îi dorim mult succes și multe realizări în cadrul clubului nostru!”, a transmis, luni, 23 octombrie, Jiul Petroșani.

În trecut, Adrian Enășescu a antrenat tot în Seria a 7-a a Ligii 3, pe Progresul Ezeriș, pe care a și reușit să o promoveze în cel de-al treilea eșalon.

Acesta este cursant pentru obținerea licenței UEFA A.

Jiul, abia pe locul 6 în Seria 7 a Ligii 3, după un început spectaculos de sezon urmat de o pasă neagră

Așa cum am scris, Jiul a încheiat turul sezonului regular pe locul 6 în Seria 7, cu 12 puncte, în ciuda începutului încântător de campionat, cu patru victorii la rând.

În runda a 10-a, echipa din Petroșani va juca în deplasare la Drobeta Turnu Severin, cu Viitorul Șimian, sâmbătă, de la ora 15:00. Echipa din Mehedinți ocupă locul 4, ultimul calificabil în play-off, cu 17 puncte.

Voința Lupac, echipa antrenată ultima dată de Adrian Enășescu, stă și mai rău în clasament decât Jiul, fiind pe locul 8 în Seria 7, cu 7 puncte acumulate în nouă etape.

Foto: CSM Jiul Petroșani și Miruna Mihancea

https://liga2.prosport.ro/liga-3/dacia-unirea-braila-petitie-pentru-renovarea-stadionului-ruina-19289871

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-olimpia-satu-mare-contract-reziliat-cu-florin-fabian-19289860

https://liga2.prosport.ro/liga-3/sr-brasov-la-finalul-turului-cea-mai-slaba-echipa-din-acest-sezon-de-liga-3-19289802

https://liga2.prosport.ro/liga-3/sergiu-bar-antrenor-secund-la-cs-afumati-19289785

https://liga2.prosport.ro/liga-3/florentin-petre-noul-antrenor-principal-al-unirii-ungheni-19289779

https://liga2.prosport.ro/liga-3/au-lasat-mingea-pentru-o-actiune-civica-componentii-echipei-aro-muscelul-campulung-au-ajutat-la-ecologizarea-unei-zone-din-comuna-dragoslavele-19289764

https://liga2.prosport.ro/liga-3/alexandru-pelici-este-noul-antrenor-al-echipei-unirea-alba-iulia-19288934

Marius ANGHEL 24 Oct. 2023, 21:38 Liga 3
Pe aceeași temă