Doua cazuri de COVID-19 la Sporting Juniorul Vaslui, suficient ca echipa să nu joace restanța de la Piatra Neamț, iar CSM Ceahlăul să piardă la ”masa verde” din cauza regulamentului FRF

Marius ANGHEL 18 Nov. 2020, 11:51 Liga 3
Doua cazuri de COVID-19 la Sporting Juniorul Vaslui, suficient ca echipa să nu joace restanța de la Piatra Neamț, iar CSM Ceahlăul să piardă la ”masa verde” din cauza regulamentului FRF

Nu doar Unirea Slobozia – CSM Slatina, meci restant din campionatul Ligii 2, nu se mai joacă astăzi, ci nici partida din Seria 1 a Ligii 3 CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Sporting Juniorul Vaslui. Motivul e același: probleme din cauza COVID-19.

Va fi a cincea partidă restantă din acest sezon de Liga 3 care va fi decisă la ”masa verde” din cauza nedisputării la data reprogramării din cauza infectărilor cu COVID-19.

Restanța CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Sporting Juniorul Vaslui nu se mai dispută. Vasluienii au de această dată probleme cu COVID-19

Inițial, meciul CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Sporting Juniorul Vaslui trebuia să aibă loc la data de 7 noiembrie, cu celelalte partide din etapa a 9-a a Ligii 3, însă formația gazdă a avut nu mai puțin de 14 jucători infectați cu noul coronavirus, cât și un antrenor, astfel că DSP Neamț i-a interzis să joace și a băgat tot lotul în carantină.

CSM Ceahlăul nu a putut evolua nici în etapa a 10-a, când întâlnea tot pe teren propriu CSM Pașcani, și a obținut amânarea și acestei partide pentru data de 22 noiembrie.

Astăzi, când trebuia să aibă loc restanța dintre CSM Ceahlăul și Sporting Juniorul Vaslui, întâlnirea a fost anulată. Motivul? Clubul din Vaslui a descoperit că are două cazuri de COVID-19 la doi jucători care nu s-au simțit bine nici în weekendul trecut, după jocul de la Bucovina Rădăuți, iar DSP Vaslui a băgat în izolare toată echipa, astfel că i-a fost imposibil să joace meciul de la Piatra Neamț.

”Încă de duminică, a doua zi după meciul cu Bucovina Rădăuți, am avut doi jucători care prezentau forme ușoare a bolii. Am făcut teste și cei doi au ieșit pozitiv, astfel că tot lotul a fost carantinat, neavând voie să mergem cu restul fotbaliștilor la Piatra Neamț”, a precizat, pentru Sport Actual, Costinel Botez, antrenor secund al echipei Sporting Juniorul Vaslui.

CSM Ceahlăul va pierde la ”masa verde”, fiindcă Sporting Juniorul Vaslui nu a putut juca la reprogramare

Regulamentul făcut de FRF pentru această perioadă în care COVID-19 afectează competițiile este unul cu o mare eroare într-o situație de genul celei întâlnite la această restanță de la Piatra Neamț. Eroare recunoscută de toți cei implicați în fotbalul românesc, însă neîndreptată până în acest moment.

În situația în care un meci nu se poate disputa la data inițială, acesta poate fi reprogramat o singură dată. E și cazul jocului CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Sporting Juniorul Vaslui, care nu s-a putut desfășura din cauza cazurilor de COVID-19 de la trupa nemțeană. Meciul a fost reprogramat pentru astăzi, iar situația cu probleme din cauza noului coronavirus se repetă. De această dată însă, nu poate juca echipa din Vaslui.

Numai că, de această dată, meciul nu mai poate fi reprogramat, ci va fi decis la ”masa verde” de Comisia de Disciplină și Etică a FRF. Însă pierzătoarea este prima echipă din cauza căreia nu s-a putut disputa jocului, adică CSM Ceahlăul. Asta cu toate că Sporting Juniorul Vaslui e la fel de vinovată pentru nedisputarea jocului la reprogramare. Echipa din Piatra Neamț va pierde la ”masa verde” cu 3-0 această partidă la care la reprogramare ea era aptă de joc.

CSM Ceahlăul: ”Meciul cu Sporting Vaslui s-a anulat. Vom pierde cu 0-3”

CSM Ceahlăul Piatra Neamț a anunțat pe pagina sa de Facebook faptul că meciul restant cu Sporting Juniorul Vaslui nu se dispută din cauza oaspeților.

”Meciul cu Sporting Vaslui s-a anulat
Federația Română de Fotbal a anunțat în această seară pe pagina sa de internet faptul că partida dintre CSM Ceahlăul Piatra Neamț și Sporting Juniorul Vaslui s-a anulat. Meciul trebuia să se dispute miercuri, 18.11.2020, de la ora 14.00. Este vorba despre meciul reprogramat după amânarea din 7 noiembrie 2020.
Motivul invocat de Sporting Juniorul Vaslui este apariția cazurilor de Covid-19 în ”curtea” sa. Acest fapt a fost transmis către FRF.
Meciul din data de 7 noiembrie 2020 nu s-a desfășurat din cauza cazurilor de Covid-19 de la CSM Ceahlăul. Cel mai probabil, vom pierde meciul cu 0-3, decizie luată anterior în alte câteva cazuri precum Aerostar Bacău – Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2) și Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți (Liga 3).
Pentru noi a rămas de disputat un sigur meci de campionat din cele reprogramate. Vom evolua duminică, 22.11.2020, de la ora 14.00, cu CSM Pașcani, duel care face parte din programul etapei a X-a a Ligii 3, Seria 1 și care nu s-a jucat pe 14.11.2020 din cauza infectării cu Sars-Cov 2 a unor membri ai echipei ieșene”, a transmis CSM Ceahlăul.

În acest moment, în clasamentul Seriei 1 a Ligii 3, CSM Ceahlăul ocupă locul 6, cu 13 puncte acumulate în opt meciuri, în timp ce Sporting Juniorul Vaslui se află pe poziția a 7-a, cu 9 puncte strânse în nouă jocuri.

Ce spune regulamentul în cazul nedisputării unui meci reprogramat din cauza problemelor cu COVID-19

”În situația în care unul sau mai mulți jucători sau oficiali ai unui club sunt testați pozitiv pentru COVID-19, meciul se va desfășura conform programării inițiale dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
– Clubul poate înscrie în raportul de arbitraj cel puțin 13 jucători (din care cel puțin un portar)
– Clubul poate prezenta cu cel puțin 6 ore înaintea orei de începere a jocului acordul DSP cu privire la faptul că echipa respectivă poate disputa jocul conform programării forului organizator.
În cazul în care clubul în cauză nu poate îndeplini oricare dintre condițiile acestea, jocul nu se va mai disputa, urmând ca partida să fie reprogramată. Meciul va fi reprogramat o singură dată, în prima dată disponibilă, dar nu mai devreme de 7 zile.
În situația în care la finalul primei faze a campionatului (sezonul regular pentru Liga 1 și Liga 2 și tur/retur pentru Liga 3), vor exista partide restante și nu va mai fi nicio dată disponibilă, cluburile din cauza cărora nu s-au putut disputa jocurile restante vor pierde meciurile respective cu 0-3.
Dacă jocul nu s-a disputat inițial din motive care țin de ambele echipe și nici nu se poate desfășura la data reprogramată, atunci ambele echipe pierd jocul cu 3-0, fără a se adăuga vreun punct în clasament pentru cele două cluburi.
Dacă la data reprogramării, jocul nu poate fi disputat, indiferent din ce cauză (inclusiv dacă nu se poate desfășura din cauza echipei adverse), echipa care a cauzat reprogramarea va pierde jocul cu 3-0.
Aceeași prevedere se va aplica și la finalul Play-off-ului / Play-out-ului.
Prin excepție, partidele din Cupa României și jocurile de baraj nu se pot reprograma” se precizează la articolul ”Principiile de desfășurare a competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020/21, adaptate contextului pandemiei”, stabilit de FRF, pe data de 18 august 2020.

Alte șase meciuri restante nedisputate în Liga 2 și Liga 3 din cauza COVID-19. La patru dintre ele s-a dat deja verdictul

Meciul CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Sporting Juniorul Vaslui va fi al doilea decis la ”masa verde” în acest sezon în Seria 1 Liga 3.

Primul a fost Foresta Suceava – Bucovina Rădăuţi, amânat prima dată din cauza cazurilor de COVID-19 de la oaspeți, iar la reprogramare nu s-a putut desfășura din cauza acelorași probleme întâmpinate de această dată de Foresta.

Alte jocuri decide la ”masa verde” în acest sezon sunt:

– CSM Deva – Măgura Cisnădie (Seria 7 Liga 3), echipa gazdă a avut câștig de cauză după ce inițial oaspeții nu au putut juca, iar la reprogramare a avut probleme Deva;
CA Oradea – CSM Satu Mare (Seria 10 Liga 3) nu s-a desfășurat nici la programarea inițială, nici la reprogramare din cauza infectărilor multiple cu COVID-19 avute de trupa din Satu Mare. Aceasta a pierdut cu 3-0.

În plus, nu s-a desfășurat nici restanța Luceafărul Oradea – CSM Satu Mare, atât la programare inițială, cât nici la reprogramare, din cauza cazurilor de COVID-19 de la CSM Satu Mare. Comisia de Disciplină și Etică a FRF încă nu s-a pronunțat, însă formația din Satu Mare va pierde jocul cu 3-0.

Și în Liga 2 avem deja un meci decis la ”masa verde” din aceeași cauză. E vorba despre partida Aerostar Bacău – Viitorul Pandurii Târgu Jiu, nedisputată inițial din cauza problemelor cu noul coronavirus pe care le-au avut băcăuanii, iar la reprogramare nu a putut juca trupa gorjeană. Aerostar a fost sancționată cu 3-0.

Astăzi, în Liga 2 era programată restanța dintre Unirea Slobozia și CSM Slatina, meci nedisputat inițial din cauza focarului de COVID-19 de la ialomițeni. De această dată, probleme are echipa din Olt, astfel că jocul nu va avea loc, iar Unirea Slobozia va pierde la ”masa verde”.

10 jocuri rămase restante din etapa 9-a, alte opt din runda a 10-a a Ligii 3

Campionatul Ligii 3 și-a încheiat weekendul trecut etapele programate în acest an 2020. Ultima a fost runda a 10-a, a doua a returului, urmând ca sezonul regular să se reia la mijlocul lunii martie 2021.

Însă, din această primă parte a sezonului actual au rămas câteva meciuri rămase restante de disputat.

Astăzi, de la ora 14:00, sunt programate să se desfășoare nu mai puțin de zece partide restante din etapa a 9-a, pe lângă CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Sporting Juniorul Vaslui, care nu va mai avea loc.

Aceste jocuri sunt: Ştiinţa Miroslava – CSM Paşcani (Seria 1), Viitorul Constanţa 2 – CSM Olteniţa (Seria 3), AFC Odorheiu Secuiesc – AFC Astra 2 (Seria 5), ACSO Filiaşi – Petrolul Potcoava, Universitatea Craiova 2 – Sporting Roşiori (ambele din Seria 6), Fortuna Becicherecu Mic – Progresul Pecica (Seria 8), Industria Galda – CS Ocna Mureş, CSO Cugir – Sănătatea Cluj (ambele din Seria 9), Unu Fotbal Club Gloria – Sportul Şimleu Silvaniei și Luceafărul Oradea – CA Oradea (ambele din Seria 10).

Nu sunt ultimele, fiindcă la 21 și 22 noiembrie au loc 8 partide restante din etapa a 10-a: CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Paşcani (Seria 1), Recolta Gheorghe Doja – CSM Olteniţa (Seria 3), Unirea Bascov – Sporting Roşiori, Vediţa Coloneşti – Petrolul Potcoava (ambele din Seria 6), Industria Galda – Avântul Reghin (Seria 9), Unu Fotbal Club Gloria – CSM Satu Mare, CSC Sânmartin – Sportul Şimleu Silvaniei și SCM Zalău – CA Oradea (toate trei din Seria 10).

Foto: Gelu Crăcană (CSM Ceahlăul Piatra Neamț) și Sport Actual

https://liga2.prosport.ro/seria-1/restanta-unirea-slobozia-csm-slatina-nu-se-mai-disputa-si-va-fi-decisa-la-masa-verde-regulamentul-frf-produce-o-a-doua-victima-dupa-aerostar-19158228

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foresta-suceava-csm-deva-si-ca-oradea-primele-echipe-din-liga-3-triumfatoare-la-masa-verde-fiindca-unul-dintre-meciurile-lor-nu-s-a-jucat-nici-la-reprogramare-invinsele-19156035

Marius ANGHEL 18 Nov. 2020, 11:51 Liga 3
Pe aceeași temă