SC Oțelul Galați, Progresul Spartac, CSM Slatina, CSC Dumbrăviţa și Minaur Baia Mare sunt echipele care au reușit promovarea în Liga 2, sportiv, în urma meciurilor din faza finală a barajului de promovare.
Progresul Spartac își îndeplinise obiectivul încă de la meciul tur, iar astăzi SC Oțelul și Minaur Baia Mare au defilat cu Dante și CS Hunedoara și au obținut și ele biletele pentru Liga 2.
În schimb, CSM Slatina și CSC Dumbrăvița au avut nevoie de minute de prelungiri și mai apoi de lovituri de departajare pentru a trece în deplasare de AFC Odorheiu Secuiesc, respectiv CSM Reșița.
Marile perdante ale acestor meciuri de baraj sunt CS Hunedoara și CSM Reșița, echipe care în campionat nu au pierdut nici măcar un joc. Au pierdut la ultimul lor meci, atunci când aveau cea mai mare nevoie de victorie.
Cele cinci câștigătoare ale barajelor sunt și cele cinci echipe pe care FRF le premiază cu trofeul Ligii 3, cu medaliile și tricourile de campioană. Acestea au dreptul la a se înscrie în noul sezon de Liga 2, ediția 2022-2023, datorită promovării obținute pe teren. Trebuie, însă, să și primească certificarea pentru Liga 2, altfel nu pot evolua în acest eșalon.
Există însă speranțe de a juca în Liga 2 și pentru învinse, după ce FRF a stabilit de curând criterii suplimentare de atribuire a posibilelor locuri vacante rămase.
miercuri, 8 iunie 2022, ora 17:30
Stadion: Oţelul (Galaţi);
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov); Asistenți: Cosmin Vătămanu (Bucureşti) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila); Rezervă: Adrian Frățilă (Vadu Paşii – Buzău); Observatori: Gheorghe Mihalache (Buzău) și Victor Radu (Bucureşti).
SC Oțelul: Dur-Bozoancă – Sil. Rus, Sîrghi, Yabre, Țica, D. Cireș, Jardan, G. Cîrjan, I. Neagu (cpt.), Cisotti, A. Nica
Rezerve: Gab. Ursu – Farcaș, Mih. Adăscăliței, Nedelea, Ghiocel, M. Savu, P. Nistor, Cricimar, Green
Antrenor: Dorinel Munteanu
Dante: Ailenei – Dumitraș (cpt.), Moescu, Pintilei, D. Drugă, Aeroaiei, Al. Constantiniu, Căinari, Corban, Codău, Al. Zaharia
Rezerve: Zvoronciuc – D. Dănilă, Sahru, Buțerchi, Mihalachi, Dărîngă, G. Popovici, R. Dănilă, Gorovei
Antrenor: Cristian Popovici
♦SC Oțelul câștigă cu 3-0 returul cu Dante Botoșani și promovează în sfârșit în Liga 2. E sărbătoare la Galați, unde stadionul a fost arhiplin, ca în 2011, când vechiul Oțelul devenea campioana României
♦Min 73 3-0 Denis Cireș înscrie și el pentru echipa lui Dorinel Munteanu, care este acum sigură de promovare, după sezoane de chin în Liga 3
♦Live-ul partidei de la Galați a fost scos definitiv de pe site-ul FRF-ului. Problemele tehnice au dat mari bătăi de cap oamenilor care s-au ocupat de transmiterea confruntării, astfel că s-au lăsat, în cele din urmă, păgubași. Noroc cu SC Oțelul, care oferă informații în permanență și, cu siguranță, va furniza și fazele importante, dar și golurile în cazul în care se va mai marca
♦Min 50 2-0 SC Oțelul marchează din nou, iar tot stadionul erupe. Arena, aproape plină, simte că gălățenii sunt aproape de promovarea în Liga 2. Înscrie Alin Nica, angajat de un coechipier cu o pasă splendidă, din propria jumătate. Nica trage din prima, din careu, cu piciorul stâng și îl învinge pe Ailenei. Transmisia live asigurată de FRF pică din nou. SC Oțelul avea, spre deosebire de FRF, o transmisie video de Champions League, cu comentariu, filmare de calitate și reluări.
♦Min 45+2 1-0 SC Oțelul deschide meritat scorul, pe finalul primei părți. Neagu își pune din nou amprenta pe jocul formației lui Dorinel Munteanu și e decisiv, dar cu pasă de gol. Centrează foarte bine dintr-o lovitură liberă din partea dreaptă, exact la linia careului mic, iar George Cîrjan înscrie cu capul. Autorul golului profită și de eroarea portarului Ionuț Ailenei, care plonjează neinspirat și ratează contactul cu mingea
♦Min 33 Șansă foarte mare pentru SC Oțelul! Același Neagu trage bine, de data asta dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, tot lateral stânga, dar execuția sa se duce puțin peste transversală
♦Min 20 Fără mari ocazii de gol la Galați, din ce am reușit să vedem în transmisia cu probleme pusă la dispoziție de FRF. Filmarea se întrerupe constant. Ionuț Neagu își încearcă șansa de la marginea careului, ușor lateral stânga, dar execuția sa, cu stângul, pe jos, se duce pe lângă poarta formației din Botoșani
Stadion: Progresul Spartac (Bucureşti);
Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca); Asistenți: George Suciu (Câmpia Turzii) și Cristian Voicu (Focşani); Rezerve: Ionuț Cătălin Ilie (Bucureşti); Observatori: Marian Deaconu (Ploieşti) și Duras Mihai (Deva).
Progresul Spartac: Ciontoș – Andr. Grigore, Parfeon, Ed. Radu, Mih. Șandru, Lixandru (cpt.), Purice, Sil. Matei, I. Costea, Dițu, I. Tudorache
Rezerve: Lupescu – Oct. Nedelcu, Enrico, M. Andrei, M. Dumitru, Tong, Ohaci, Petcu, Vl. Alexandrescu
Antrenor: Andrei Erimia
CS Tunari: Meciu – Al. Gheorghe, C. Tudor, Acasandrei, Dr. Barabaș, T. Badea, Rz. Milea, M. Mihai, Vas. Mihai, Al. Stoian, Ionică (cpt.)
Rezerve: Isvoranu – Avădanei, Bg. Danciu, Oancă, Dane, Oșca, Ct. Ion, M. Andone, Prasacu
Antrenor: Marcel Abăluță
♦Progresul Spartac câștigă și returul cu CS Tunari, cu scorul de 3-1, are 7-1 la general, și promovează în Liga 2
♦Min 88 3-1 Progresul Spartac închide și partida retur, pe care o câștigă. Andrei Matei înscrie cu o lovitură de cap din câțiva metri, iar din tribune se aude ”Serie B, Serie B!”
♦Min 75 Nici Progresul Spartac, nici CS Tunari nu mai atacă în aceste ultime zeci de minute, promovata în Liga 2 fiind, în foarte mare măsură, deja decisă. De altfel, încă din partida tur Progresul Spartac era ca și câștigătoare a dublei
♦Min 40 2-1 Bucureștenii revin în avantaj cu ajutorul golului foarte frumos marcat de Silvian Matei. Acesta primește o pasă la 20 de metri de poarta Tunariului, croșetează doi adversari, avansează până la linia de 16 metri, de unde trage pe jos, cu piciorul drept, și marchează
♦Min 39 Vasile Mihai e cel mai important fotbalist de pe teren. Gestionează foarte bine atacurile Tunariului. Scoate o lovitură liberă în stânga, tot el bate, dar execuția sa e scoasă, de lângă bară, de Mihai Ciontoș
♦Min 29 1-1 CS Tunari reușește să restabilească egalitatatea în urma unei lovituri libere, de la aproximativ 18 metri, lateral stânga. Vasile Mihal bate perfect și egalează
♦Min 21 Progresul Spartac nu mai pare foarte interesată de faza de atac, mai ales că are și avantajul rezultatului tur. Gazdele îi lasă, în mare parte, pe adversari să aibă posesia, dar formația lui Abăluță nu profită. Pasează previzibil și destul de greu. Nu se apropie periculos de poarta lui Ciontoș
♦Min 7 1-0 Progresul Spartac deschide scorul în urma unui corner, chiar primul pentru formația lui Andrei Erimia. Dănilă Parfeon marchează cu un șut din preajma careului mic, după o serie de bâlbâieli
Stadion: Municipal (Odorheiu Secuiesc – Harghita);
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); Asistenți: Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Cosmin Bojan (Târgu Mureş); Rezervă: Octavian Ciucanu (Braşov); Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) și Daniel Miodrag Mihai (1 Decembrie – Ilfov).
AFC Odorheiu Secuiesc: Alb. Popa – Savin (cpt.), Sz. Kilyen, Merdariu, Criștiu, Kr. Lazar, Guță, Simo, Petra, B. Antal, Al. Pop
Rezerve: Albert – R. Balint, Mitra, Berkeczi, Botorok, Mih. Manole, Nisipeanu, Baga, Marucza
Antrenor: Mihai Ianc
CSM Slatina: Preduț (Velcu 120′) – B. Enache, Pisăru, M. Manea, Sălcianu, I. Popescu, D. Toma, Dav. Oprescu, Al. Popovici, Doman (cpt.), Trancă
Rezerve: – C-tin. Radu, Al. Neagu, Necșulescu, A. Stan, Neicu, Cincă, Barbuti, Deta
Antrenor: Ovidiu Burcă
♦CSM Slatina câștigă cu 4-3 la lovituri de departajare și revine în Liga 2 după un an. AFC Odorheiu Secuiesc mai are de așteptat până la prima promovare în eșalonul secund
♦3-4 Radu Necșulescu execută sus, în stânga, Popa pleacă în partea opusă și privește spre minge, iar CSM Slatina înscrie golul decisiv, care o promovează în Liga 2
♦3-3 Janos Botorok îl fentează pe portar și bate în stânga. Velcu a plonjat în partea opusă
♦2-3 Alexandru Sălcianu trage sus, ușor în dreapta, aproape sub transversală, și marchează. Popa sărise în dreapta sa
♦2-2 Attila Berkeczi bate în stânga, Velcu sare în partea opusă și Odorheiu Secuiesc egalează
♦1-2 Alexandru Popovici, unul dintre cei mai experimentați jucători ai Slatinei, dacă nu cel mai, șutează pe jos, în dreapta, lângă bară, însă Albert Popa sare bine și respinge în lateral
♦1-2 Radu Criștiu bate în stânga, sus, Velcu plonjează perfect și parează în lateral
♦1-2 Alexandru Cincă șutează în dreapta, la semi-înălțime, Popa e pe direcție, dar nu poate scoate
♦1-1 Szilard Mitra trage la fel ca Toma și Velcu, deși pe direcție, nu poate salva nici el
♦0-1 Dorin Toma trage sus, în stânga, Popa e pe direcție, dar nu poate evita golul
♦0-0 Szabolcs Kilyen bate pe centru și portarul Velcu parează cu piciorul stâng
♦AFC Odorheiu Secuiesc și CSM Slatina nu marchează nici în reprizele de prelungiri și promovata în Liga 2 se decide la lovituri de departajare
♦Min 120 Slatina își schimbă portarul în ultimul minut al prelungirilor. Iese Cătălin Preduț și intră Simion Velcu
♦AFC Odorheiu Secuiesc și CSM Slatina au terminat cele 90 de minute ale returului la egalitate, la scorul de 1-1. Cum în tur a fost tot egal, scor 0-0, partida intră în cele două reprize de prelungiri de câte 15 minute fiecare
♦Min 51 Simo Csongor, marcatorul golului harghitenilor, primește al doilea cartonaș galben în acest meci și este eliminat
♦Min 45+3 1-1 Remus Trancă egalează pentru olteni într-un moment psihologic, chiar înainte de pauză
♦Min 3 1-0 Simo Csongor deschide rapid scorul pentru echipa harghiteană
Stadion: ”Mircea Chivu” (Reşiţa – Caraş Severin);
Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmbovița) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş); Rezervă: Mircea Ardelean (Arad); Observatori: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) și Aurel Ionescu (Bucureşti).
CSM Reșița: Micu – Bărboianu (Cioinac 35′), Nic. Sima (Rimovecz 70′), Ant. Manolache, Velcotă (C. Cristea 58′), Vasluian, Val. Munteanu, Jorza, Breșneni (cpt.)(Fota 70′), Val. Lazăr (Drăghiceanu 70′), Ndiaye
Rezerve neutilizate: Zimmermann – Iul. Ciubotaru, Al. Negru, Mura
Antrenor (suspendat): Dan Alexa
CSC Dumbrăvița: Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu (cpt.), Moțiu, Ghinescu, Amariei (Ilan 70′), Schinteie (Gologan 116′), Andr. Olaru, Martinov, Paulevici (Bodri 80′), Făgărășanu
Rezerve: Ciui – Tismonar, Vidican, Paunchici, Grigoriu, C. Ciubotariu
Antrenor: Cosmin Stan
♦CSC Dumbrăvița dă lovitura în Valea Domanului și promovează în Liga 2 după ce a învins CSM Reșița, marea favorită la promovare în acest baraj. După 1-1 în retur, după 90 și 120 de minute, la lovituri de departajare, timișenii s-au impus cu 4-2. Pentru Reița au ratat doi experimentați jucători. Călin Cristea și Valentin Munteanu. A apărat de fiecare dată portarul Cătălin Trifon, eroul Dumbrăviței
♦2-4 Valentin Munteanu ratează, apără din nou Trifon
♦2-4 Luchian Gologan înscrie
♦2-3 Călin Cristea șutează în bara din dreapta. Cătălin Trifon sărise pe direcție, dar probabil nu ar fi putut para
♦2-3 Andrei Olaru înscrie
♦2-2 Marian Drăghiceanu înscrie
♦1-2 Răzvan Ghinescu înscrie
♦1-1 Ionuț Cioinac înscrie pentru Reșița
♦0-1 Andrei Făgărășanu înscrie pentru Dumbrăița
♦CSM Reșița și CSC Dumbrăvița nu marchează nici în reprizele de prelungiri și promovata în Liga 2 se decide la lovituri de departajare
♦Min 103 Cristea primește în careu, trage din 10 metri, dar portarul reușește să se interpună
♦CSM Reșița se salvează în minutele de final cu golul egalizator și trimite jocul cu CSC Dumbrăvița în reprizele de prelungiri
♦Min 86 1-1 Marian Drăghiceanu marchează golul revenirii la viață pentru Reșița, din 12 metri, cu un șut cu efect
♦Min 85 Suporterii dumbrăvițeni scandează tot mai mult numele echipei. Simt promovarea aproape
♦Min 84 Olaru încearcă și el să tragă la poartă, portarul face față
♦Min 83 Martinov trage în forță din 15 metri, portarul Micu respinge în corner
♦Min 72 Ratare mare a lui Mediop, care reia din fața careului mic, însă nu înscrie, fiindcă un fundaș al oaspeților respinge în corner salvator
♦Min 64 Paulevici șutează de la 18 metri central, direcția nu e rea, dar Micu reține
♦Min 63 Munteanu urcă pe stânga, trage de aproape de linia de aut, Trifon reține
♦Min 55 Făgărășanu trage din 14 metri, mingea e respinsă în corner. Timișenii prind curaj și la acest scor sunt promovați în Liga 2
♦După gol, Andrei Olaru merge la banca de rezerve a Dumbrăviței și ridică tricoul cu numărul 11, cel purtat de Marjan Maric, jucător decedat în iarnă în urma unui incident rutier
♦Min 50 0-1 Paulevici centrează în fața porții, apărarea reșițeană respinge, mingea ajunge la Andrei Olaru, care, din 8 metri lateral dreapta, din unghi, trage la colțul lung și reduce stadionul la tăcere
♦Min 47 Ocazie mare a Reșiței. Mediop reia din 14 metri, mai întâi într-un apărător, mingea revine la el, de data aceasta atacantul o ridică și mingea lovește transversala, de unde cade înpoi în careu și, până la urmă, e respinsă în corner
♦Min 43 Mediop Ndiaye reia defectuos cu capul din careul mic, portarul Dumbrăviței reține
♦Min 39 Lovitură liberă de la 18 metri, spre dreapta. Ghinescu bate tot în plasa laterală
♦Min 35 Ștefan Bărboianu, accidentat, este înlocuit de Ionuț Cioinac
♦Min 33 În replică, CSM are un atac în care a urcat cu mai mulți jucătoți în ofensivă. Sima centrează din stânga, din afara careului, la Mediop, dar Trifon iese și reține
♦Min 31 Nu sunt mari ocazii. Dumbrăvițenii puteau scăpa spre poarta gazdelor, dar Dragan Paulevici nu și-a găsit unghiul după ce a pătruns în careu pe dreapta și a tras în plasa laterală, neincomodat de vreun apărător reșițean
♦Min 20 Acum s-au aprins și torțe și se afișează mesajul: ”Generații colorează Valea / Un singur gând: promovarea”
♦La Reșița este o atmosferă de sărbătoare și tot stadionul este plin, inclusiv tribuna de pe dealul împădurit. Galeria rosso-nerilor a aprins și fumigene în culorile echipei
Stadion: ”Viorel Mateianu” (Baia Mare – Maramureş);
Arbitru: Vlad Baban (Iaşi); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); Rezervă: Marius Omuţ (Satu Mare); Observatori: Dan Jiga (Bistriţa) și Dragoş Ionescu (Bucureşti).
Minaur Baia Mare: Băilă – Jucan, Mih. Lazăr, Mondragon (Oiță 78′), Dav. Simion, Donca, Gneba, Ciocan (P. Petre 73′), Văsălie (Petran 67′), Raph. Stănescu (Chinde 73′), Cip. Stanciu (cpt.)
Rezerve: Breban – Ant. Lung, D. Matei, Potcoavă, Tand
Antrenor: Ciprian Danciu
CS Hunedoara: Lefter – Fl. Iacob, G. Garutti, Rodrigues Jairo (Ant. Vlad 65′), Trășcan (Laur. Buș 39′) – Hergheligiu (cpt.)(P. Simon 65′), Bradu, Bedea (Mogoș 39′), I. Neacșa – Andr. Roșu, Arnăutu
Rezerve: Deak – Rob. Cristian, Giura, Mitran, A. Dumitru
Antrenor: Florin Maxim
♦Final de joc la Baia Mare, unde Minaur bate la scor CS Hunedoara în retur și promovează în Liga 2. CS Hunedoara rămâne, cel puțin sportiv, în Liga 3. Florin Maxim ratează obiectivul
♦Min 90+4 4-1 Ciprian Stanciu bate penalty-ul cu sânge rece, în stânga, Lefter sare în partea opusă și Minaur e promovată în Liga 2. Stadionul scandează: ”Campionii, campionii!” CS Hunedoara și Florin Maxim pierd primul meci în acest sezon, dar ce înfrângere! Una care ține echipa în Liga 3!
♦Min 90+3 Patrick Petre scapă pe contraatac, pătrunde în careu, e ținut cu mâna de umăr de Iacob și fostul dinamovist cade pe spate, iar arbitrul Baban dictează penalty. Petre ia mingea și o degajează în sus de bucurie
♦Min 90 Buș scapă singur în stânga careului, îl care în fața sa doar pe portar, încearcă o scăriță, însă Băilă agața mingea și apoi reține din fața lui Buș. Incredibilă ratarea celui mai experimentat jucător al Hunedoarei
♦Min 45+2 3-1 Lovitură liberă bătută scurt, în dreapta, la Donca, care centrează cu lejeritate în careu, spre colțul lung, un adversar deviază cu capul pe spate, perfect pentru John Mondragon, care trimite cu capul din 2 metri, de la bara a doua, și marchează. Lefter a fost prins pe picior greșit și nu a intervenit
♦Min 39 Maxim face două schimbări. Ies Andrei Bedea și Marian Trășcan și intră Alexandru Mogoș și Laurențiu Buș
♦Min 37 2-1 Hergheligiu centrează încă o dată din corner din stânga, Rodrigues Jairo, nemarcat, se înalță perfect în 6 metri central și reia cu capul în stânga, pe lângă Băilă, rămas nemișcat pe linia porții. Jairo și-a dat gol în meciul tur, iar acum se bucură cu gesturi largi
♦Min 37 Centrare dintr-un corner din stânga, un fundaș respinge slab, direct pe capul lui Roșu, care reia din 3 metri lateral stânga, iar Băilă pune palmele și parează în corner
♦Min 30 2-0 Stănescu pasează în dreapta, lejer, cu exteriorul, Sergiu Ciocan e nemarcat, își așează mingea pentru un șut cu stângul și trage plasat, pe lângă Lefter, în plasa laterală a colțului lung. Stadionul erupe din nou și se scandează: ”Minerul! Minerul!” La acest scor, echipa din Baia Mare este în Liga 2
♦Min 25 1-0 Minge ridicată în careu, cu exteriorul, de Donca, ușor din stânga spre centru, Sergiu Ciocan se înalță și reia cu capul din 10 metri și înscrie pe lângă Lefter. Criprian Danciu sare de bucurie pe margine și face semne publicului să își încurajeze mai mult echipa. Stadionul e în picioare. Sunt, poate, tot 10.000 de spectatori, câți au fost și în tur, la Hunedoara
♦Min 7 Hergheligiu îi pasează lui Arnăutu, acesta e singur cu poarta goală, însă trimite în bara din dreapta și mingea revine în teren
♦Min 5 Pasă trimisă înapoi după o pătrundere în careu pe stânga, Arnăutu trimite cu dreptul, pe jos, spre colțul lung, însă mingea e deviată și trece de puțin pe lângă bară
Pentru a ajunge în această fază finală a barajului de promovare în Liga 2, echipele au fost nevoite să treacă de încă un baraj, cel semifinal, în care au înregistrat următoarele rezultate:
B1: CSM Focșani (Locul 2, Seria 2) – Dante Botoşani (Locul 1, Seria 1) 0-0 în tur / 1-2 în retur, după prelungiri
B2: Foresta Suceava (Locul 2, Seria 1) – SC Oțelul Galați (Locul 1, Seria 2) 0-1 în tur / 0-2 în retur
B3: CS Tunari (Locul 2, Seria 4) – CS Afumați (Locul 1, Seria 3) 3-2 în tur / 2-0 în retur
B4: SC Popeşti Leordeni (Locul 2, Seria 3) – Progresul Spartac (Locul 1, Seria 4) 0-1 în tur / 1-1 în retur
B5: Viitorul Dăeşti (Locul 2, Seria 6) – AFC Odorheiu Secuiesc (Locul 1, Seria 5) 0-1 în tur / 0-1 în retur
B6: FC Pucioasa (Locul 2, Seria 5) – CSM Slatina (Locul 1, Seria 6) 0-2 în tur / 0-2 în retur
B7: CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (Locul 2, Seria 8) – CSM Reșița (Locul 1, Seria 7) 0-1 în tur / 1-1 în retur
B8: CSM Deva (Locul 2, Seria 7) – CSC Dumbrăviţa (Locul 1, Seria 8) 1-5 în tur / 3-1 în retur
B9: CA Oradea (Locul 2, Seria 10) – CS Hunedoara (Locul 1, Seria 9) 2-4 în tur / 0-0 în retur
B10: Metalurgistul Cugir (Locul 2, Seria 9) – Minaur Baia Mare (Locul 1, Seria 10) 0-4 în tur / 2-3 în retur
Dintre acestea, doar Dante a avut nevoie de reprize de prelungiri pentru a trece de adversara sa, CSM Focșani, iar marea surpriză a acestei faze semifinale a fost CS Tunari, care din postura de a doua clasată în seria în care a activat, a 4-a, a reușit să elimine cu o dublă victorie favorita CS Afumați, lider în Seria 3.
În urma tragerii la sorți efectuată de FRF pentru a stabili în această fază finală prima echipă gazdă a rezultat următorul program al jocurilor:
F1: Dante Botoșani (Învingătoarea B1) – SC Oțelul Galați (Învingătoarea B2)
F2: CS Tunari (Învingătoarea B3) – Progresul Spartac (Învingătoarea B4)
F3: CSM Slatina (Învingătoarea B6) – AFC Odorheiu Secuiesc (Învingătoarea B5)
F4: CSC Dumbrăviţa (Învingătoarea B8) – CSM Reșița (Învingătoarea B7)
F5: CS Hunedoara (Învingătoarea B9) – Minaur Baia Mare (Învingătoarea B10)
Astfel, în retur, vor fi gazde SC Oțelul, Progresul Spartac, AFC Odorheiu Secuiesc, CSM Reșița și Minaur Baia Mare.
Învingătoarele din cele cinci partide din runda finală a barajului vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2022-2023 al Ligii 2.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-care-pierd-barajul-de-promovare-ar-putea-urca-si-ele-in-liga-2-frf-a-stabilit-criterii-suplimentare-de-atribuire-a-posibilelor-locuri-vacante-ramase-pentru-editia-2022-2023-19233736
https://liga2.prosport.ro/liga-3/promovarea-in-liga-2-primele-trei-meciuri-tur-din-faza-finala-a-barajului-au-loc-de-la-ora-1600-19234003
https://liga2.prosport.ro/liga-3/mobilizare-la-resita-pentru-returul-barajului-cu-csc-dumbravita-orasul-impinzit-cu-bannere-pentru-ca-stadionul-mircea-chivu-sa-fie-plin-la-meciul-revenirii-in-liga-2-ce-spune-cris-19234238
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ciprian-danciu-e-increzator-ca-minaur-baia-mare-va-castiga-barajul-cu-cs-hunedoara-si-va-promova-in-liga-2-fizic-vom-sta-mult-mai-bine-am-demonstrat-o-si-in-tur-19234200
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-hunedoara-pastreaza-emotii-pentru-promovarea-in-liga-2-dupa-victoria-la-limita-cu-minaur-pe-final-in-fata-a-10-mii-de-spectatori-prezenti-pe-michael-klein-florin-maxim-19234138
https://liga2.prosport.ro/liga-3/foto-si-video-dorinel-munteanu-multumit-si-nu-prea-dupa-turul-dante-botosani-sc-otelul-reactia-principalului-dupa-primele-90-de-minute-ale-finalei-pentru-liga-2-19234134
https://liga2.prosport.ro/liga-3/progresul-spartac-e-cu-un-picior-in-liga-2-dupa-rezultatul-meciului-tur-cu-cs-tunari-andrei-erimia-nu-se-lasa-luat-de-val-e-sansa-unei-generatii-tinere-iar-ei-stiu-asta-s-19234123
https://liga2.prosport.ro/liga-3/stefan-grigorie-i-a-preluat-atributiile-lui-dan-alexa-la-resita-in-barajul-de-promovare-in-liga-2-cu-dumbravita-lipsa-antrenorului-principal-conteaza-foarte-mult-si-asta-nu-se-pune-la-indoi-19234098
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csc-dumbravita-a-dominat-dar-nu-a-reusit-sa-se-impuna-acasa-in-turul-barajului-cu-csm-resita-cosmin-stan-tot-ei-sunt-favoriti-dar-sansele-noastre-cresc-19234066
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-slatina-a-obtinut-doar-o-remiza-in-mansa-tur-a-barajului-cu-afc-odorheiu-secuiesc-ovidiu-burca-avem-sanse-la-promovare-suntem-pozitivi-suntem-optimisti-meciul-se-va-juca-pana-la-ulti-19234054
https://liga2.prosport.ro/seria-1/afc-odorheiu-secuiesc-a-plecat-neinvinsa-de-la-slatina-mihai-ianc-o-vede-tot-pe-trupa-olteana-favorita-la-promovarea-in-liga-2-nu-suntem-avantajati-ca-jucam-ultimul-meci-pe-teren-propriu-e-19234189
https://liga2.prosport.ro/liga-3/astazi-aflam-cele-10-echipe-care-se-vor-califica-in-faza-finala-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-meciurile-incep-la-ora-1730-19233199
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ultimele-batalii-pentru-promovarea-in-liga-2-meciurile-tur-din-faza-semifinala-a-barajului-se-joaca-astazi-de-la-ora-1800-19232871