Unirea Dej continuă să nu piardă în meciurile amicale ale iernii, sâmbătă, 3 ianuarie, disputând al patrulea joc de verificare. A întâlnit CSM Deva (locul 1 în Seria 7 din Liga 3), în cadrul Bazei Unirea- Cluj-Napoca.
A fost rezultat alb, 0-0, dar Unirea Dej a anunțat pe pagina de Instagram că a ratat de mai multe ori marcarea unui gol cel puțin, din situații bune pentru elevii lui Dragoș Militaru.
În prima repriză, formația din Liga 2 a consemnat cea mai mare șansă prin Albert Hofman, ”însă șutul său de la 18 metri a ratat de puțin ținta”, după cum a precizat Unirea Dej. În partea a doua au fost și mai multe ocazii importante pentru dejeni.
După startul reprizei secunde, Florin Blaj a trimis peste poartă de la aproximativ 20 de metri, iar tot el a avut apoi o incursiune în flanc, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poartă. Mai puteau deschide scorul Denis Golda și Tudor Telcean, dar nici ei nu au nimerit ținta cu lovituri de cap din poziții favorabile.
Unirea Dej a terminat partida în inferioritate numerică, fiind eliminat pe final Alex Militaru.
”Remiză vs. CSM Deva (locul 1, seria 7, Liga 3), scor 0-0, și continuăm seria rezultatelor pozitive în amicalele disputate în această perioadă de pregătire de iarnă. Partida a avut loc astăzi, cu începere de la ora 14:00, pe Baza Unirea Cluj-Napoca.
Cea mai mare ocazie de gol din prima parte a jocului i-a aparținut lui Albert Hofman, însă șutul său de la 18 metri a ratat de puțin ținta. Apoi, la zece minute după reluare, Florin Blaj a scăpat singur spre poarta adversă și a încercat un lob de la 20 de metri, peste transversală. Tot el, din poziție lateral stânga, a șutat la colțul lung, dar balonul a trecut la jumătate de metru de bară. Nici Denis Golda și nici Tudor Telcean, amândoi cu lovituri de cap, nu au fost mai norocoși, astfel că jocul – pe care, de altfel, l-am controlat clar din punct de vedere al posesiei – s-a încheiat indecis, 0-0. Cu cinci minute înainte de ultimul fluier al arbitrului, Alex Militaru a văzut cartonașul roșu și a fost eliminat de pe teren (…)”, a anunțat Unirea Dej pe Instagram.
Unirea Dej a mai disputat, până la partida cu CSM Deva, trei amicale în această perioadă de pregătire de iarnă, anterior consemnând 0-0 cu Corvinul Hunedoara, 2-1 cu SCM Zalău și 2-1 cu FC Bihor Oradea.
Echipa antrenată de Dragoș Militaru mai are amicale cu Gloria Bistrița Năsăud (10 februarie) și CSC Șelimbăr (17 februarie). Din 31 ianuarie, până la 10 februarie, echipa se află într-un cantonament pe plan local.
Liderul Seriei a 7-a a Ligii 3 a mai jucat amicale cu Energia Săsciori (Liga a 4-a Alba, 4-0) și CSM Reșița (0-4). De luni, 7 februarie, până în data de 14 februarie va efectua un cantonament la Vatra Dornei, iar amicale mai are cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (17 februarie), SSU Poli Timișoara (21 februarie), ACS Târgu Mureș (24 februarie), Phoenix Buziaș (27 februarie) și ACS Mediaș (2 martie).
”Un nou joc de pregătire contra unei echipe dintr-un eșalon superior. Prin aceste meciuri în care evaluăm mai clar unde suntem, punem la punct ceea ce ne interesează pentru a fi eficienți atunci când este important și contează rezultatele, în competiția oficială. Evidențiez totuși, forța echipei noastre, atât ofensiv cât și defensiv, contra unei echipe dintr-un eșalon superior, care a fost neînvinsă în jocurile de pregătire. Mai sunt elemente ale jocului de pus la punct până la începerea campionatului, dar consider că munca, disciplina, organizarea planificată a fiecărui moment de pregătire vor duce la formarea unei echipe puternice. Trebuie să fim realisti, onești cu fiecare clipă din viața acestei echipe, în această periodă, astfel încât să corectăm ceea ce nu este bine și să perfecționăm aspectele pozitive ale jocului. Într-adevăr, un joc foarte bun astăzi care ne dă speranțe reale pentru activitatea noastră ulterioară. Luni dimineață plecăm în cantonament la Vatra Dornei, unde va fi o perioadă de efort maximal, sacrificii, care vor duce, în timp, cu atenție, la performanțe”, a declarat, despre acest amical, Marius Sîrbu, antrenorul echipei CSM Deva.
Unirea Dej se află pe locul 18, antepenultimul în Liga 2, cu 10 puncte acumulate în 15 etape, la două puncte de următoarea clasată deasupra, CS Tunari. Clujenii se află pe poziție retrogradabilă la început de 2024.
Pe locurile 15 și 16 reiau campionatul CFC Argeș și Metaloglobus, ambele cu 18 puncte.
Foto: Unirea Dej și CSM Deva
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-prima-victorie-in-amicale-cu-rapid-u19-19298799
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-ofertat-de-o-echipa-din-superliga-19298795
https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-a-raspuns-dupa-afirmatiile-lui-adrian-popa-19298791
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-castigat-si-amicalul-cu-jiul-petrosani-19298768
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-a-invins-rapid-viena-ii-19298764
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ionut-stelescu-este-noul-sef-al-centrului-de-copii-si-juniori-al-csm-deva-19298441