În conferința de presă în care a fost prezentat ca antrenor principal la Chindia Târgoviște, Vasile Miriuță (54 de ani), ultima dată la Minaur Baia Mare, cu care a retrogradat în această primăvară târzie în Liga 3, a primit și o întrebare care l-a pus într-o situație ușor stânjenitoare, în care să dea explicații despre ceea ce spunea cu ceva timp în urmă.
În răspunsul oferit a atins și un alt subiect sensibil pentru el, prin care s-a prins singur în offside, însă puțini știu ”regulamentul”.
În vara anului 2022, încă entuziasmat de promovarea cu Minaur Baia Mare în Liga 2, din postura de director tehnic, fiindcă din cea de antrenor, cu un sezon în urmă, rata obiectivul încă din faza semifinală a barajului, contra Unirii Dej, Vasile Miriuță declara la Pro Arena că nu vrea să mai antreneze niciodată, scârbit de experiența de la FC Hermannstadt.
”Vă dau cuvântul meu de onoare, am avut o ofertă de la o echipă de prima ligă (n.r. – de la ”FC U” Craiova), dar nu mai vreau să antrenez. Mi s-a făcut scârbă. Am pus suflet și la Sibiu (n.r. – la FC Hermannstadt), am pus peste tot, dar nu mai vreau, gata, sunt scârbit”, spunea atunci Vasile Miriuță, care avea un post cald la Baia Mare.
Ulterior, în martie 2023, când lucrurile nu mergeau bine pentru Minaur nici cu Mihai Iosif antrenor și cu Miriuță implicat serios în campania de achiziții din iarnă, primul pleca, iar acesta din urmă rămânea să conducă echipa în ultimele șapte jocuri oficiale, în încercarea de a evita retrogradarea. Explica, atunci, decizia de a se întoarce ca antrenor, la mai puțin de un an de când își dădea cuvântul că nu va mai sta pe bancă în această postură: ”Îmi doresc enorm de mult să salvăm această echipă! Am jucat la această echipă, sunt de pe aceste meleaguri și mă doare situația echipei. Așa măcar îmi voi putea asuma rezultatele echipei. Voi face tot ce depinde de mine pentru ca Minaur Baia Mare să se salveze!”
Obiectivul nu a fost îndeplinit, iar Vasile Miriuță îți asuma și nu prea retrogradarea. Despre asta am scris AICI.
Ajuns acum la Târgoviște, Miriuță a fost întrebat, probabil uitându-se de faptul că el deja revenise în antrenorat în primăvară, dacă s-a răzgândit în privința retragerii sale din antrenorat, așa cum susținea cu ceva timp în urmă.
Dacă atunci când era la Minaur a spus că a făcut-o pentru a-și asuma rezultatele și campania de transferuri din iarnă, acum a motivat că a revenit asupra acestei decizii de a nu se mai retrage din antrenorat fiindcă și-a dat seama că această funcție este cea care îl face fericit, meseria pe care o iubește.
”E adevărat, trebuie să îmi asum. După experiența de la Sibiu m-am dus director tehnic la Baia Mare, am promovat cu Baia Mare și… din păcate, treaba nu a mers așa cum ne-am dorit cu toții, s-au schimbat doi antrenori și în ultimele șase etape m-am pus pe bancă încercând să salvez echipa. N-am salvat-o și ne-am asumat acest lucru, eu și ceilalți care am fost, că s-a retrogradat acolo. Dar, punându-mă pe bancă, în aceste șase etape din play-out, mi-am dat seama că ceea ce îmi doresc mai mult, ce îmi place și ce iubesc mai mult e să fiu la firul ierbii. Am simțit acea adrenalină, acea dragoste de antrenorat și aceasta m-a făcut să accept această provocare de aici.
Mă repet, mi-am dat seama că ceea ce îmi place cel mai mult e să antrenez. Dar am spus acest lucru și îmi asum, că nu voi mai antrena, pentru că au fost acele probleme, între ghilimele, când am fost dat afară de la Sibiu pe nedrept. Cel de sus a făcut să stau iar șase etape pe bancă și să îmi dau seama că ăsta este singurul lucru care îmi place să fac, să antrenez”, a fost răspunsul lui Miriuță din postura de nou antrenor la Chindia.
Probabil fără să își dea seama, sau mizând pe faptul că cei aflați în fața sa nu știu situația sa, Miriuță a atins, în răspunsul său, și un detaliu care contrazice ceea ce spune.
”N-am salvat-o și ne-am asumat acest lucru”, a spus antrenorul. Prin aceste cuvinte se înțelege că Miriuță a plecat de la Minaur Baia Mare în urma retrogradării, așa cum declara și la finalul ultimului meci disputat în sezonul trecut de Liga 2, la Slatina.
Numai că, faptic, această asumare nu a existat. O demonstrează chiar decizia de ieri, 17 august, a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF. Atât în cazul său, a colaboratorilor săi, cât și a unora dintre jucători.
În mod oficial, Miriuță s-a despărțit de Minaur abia ieri, iar clubul băimărean la care a ajuns încă din 2020 are să-i plătească restanțe.
”Dosar nr. 544/CL/2023: MIRIUȚĂ VASILE VS. CLUB SPORTIV MINAUR BAIA MARE
• Admite cererea reclamantului.
• Constată încetarea raporturilor contractuale în temeiul art. VIII lit. g) din CAS nr. 1634/09.12.2020, începând cu data de 17.08.2023.
• Obligă clubul la plata drepturilor financiare restante, precum și taxa de procedură.
• Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
• Pronunțată astăzi, 17.08.2023”, sună decizia CNSL în litigiul dintre Vasile Miriuță și CS Minaur Baia Mare.
În aceeași ședință, delegatului Ovidiu Mic i-a fost acordat un nou termen în litigiul cu Minaur, iar antrenorului Vasile Miriuță și jucătorilor Alexadru Stoian și Viorel Chinde li s-a dat verdict favorabil, adică au fost declarați liberi de contract, iar clubul trebuie să le achite restanțele. Nu sunt însă primele litigii pierdute de Minaur, Liga2.ro scriind de curând de altele opt, însă au fost și altele, printre care și fostul antrenor Mihai Iosif.
În aceeași ședință a CNSL apare și Chindia cu litigii pierdute cu foștii săi jucători Tiberiu Căpușă, Doru Popadiuc și Daniel Popa. Ca și în cazul Minaurului, sunt doar ultimele verdicte, fiindcă și trupa târgovișteană a mai pierdut, de la retrogradare și până acum, alte litigii.
Foto: Ripostapenet și Minaur Baia Mare
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-a-fost-prezentat-ca-antrenor-la-chindia-targoviste-19280929
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-manifest-cu-dragos-militaru-antrenor-demis-de-la-chindia-19280881
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciuri-si-rezultate-turul-3-cupa-romaniei-19280648
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-a-anuntat-despartirea-de-dragos-militaru-19280869
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-demis-de-la-chindia-targoviste-19280774