Mogoș și Istratie au fost prezentați oficial de Poli Iași, un alt tânăr jucător l-a convins pe Grozavu și va semna în cantonamentul din Turcia

Narcis POHOAȚĂ 05 Feb. 2023, 15:24 Liga 2
Mogoș și Istratie au fost prezentați oficial de Poli Iași, un alt tânăr jucător l-a convins pe Grozavu și va semna în cantonamentul din Turcia

Cu două zile înainte de plecarea în cantonamentul din Antalya, clubul Politehnica Iași a oficializat două dintre achizițiile iernii.

Mijlocașul central Alexandru Mogoș (20 de ani) și atacantul Bogdan Istratie (19 ani) au semnat contractele cu Poli Iași, ambii fiind jucătorii grupării din Copou pentru următorii trei ani și jumătate.

Alexandru Mogoș a făcut junioratul în Italia și ultima dată a jucat la Ripensia

În vârstă de 20 de ani, mijlocașul central Alexandru Mogoș s-a născut în data de 30 august 2002, la Drobeta Turnu Severin și a făcut junioratul în Italia, la Virtus Entella. De la Virtus a ajuns la Corvinul Hunedoara, în 2020, cu care a ratat promovarea în liga secundă.

În vara anului trecut, Mogoș a semnat un angajament pe două sezoane cu Ripensia Timișoara, dar nu a stat pe Bega decât până în decembrie, când și-a reziliat contractul.

În prima parte a campionatului ligii secunde, mijlocașul stânga a evoluat în 15 din cele 16 meciuri ale Ripensia, în 12 partide fiind titular și de 9 ori a fost schimbat. A totalizat 993 de minute pe teren și nu a înscris.

Mogoș a marcat deja două goluri în amicalele Iașiului

Mogoș a debutat la Poli Iași în meciul amical cu FC Bălți, din Republica Moldova, al doilea al iernii și are deja două goluri înscrise pentru trupa din Copou.

Mijlocașul central venit de la Ripensia a marcat golul doi în amicalul cu Ceahlăul Piatra Neamț (scor 2-0), iar în meciul test cu Foresta Suceava a punctat pentru 3-1 la 30 de secunde după ce a intrat pe teren, în repriza secundă.

”Sunt foarte bucuros că am semnat cu Politehnica Iași, un nume mare în fotbalul românesc. Am venit la Iași cu gândul de a mă perfecționa și îmi doresc să promovăm în SuperLiga, acolo unde este locul Poluitehnicii Iași. Mă bucur că am ajuns la Poli, unde este mult mai bine pentru mine”, a spus Alexandru Mogoș la prezentarea oficială.

Bogdan Istratie a fost în probe încă din decembrie anul trecut

La rândul său, Bogdan Istratie a semnat cu Poli pe trei ani și jumătate. Atacantul în vârstă de 19 ani a venit în teste încă din decembrie anul trecut și l-a convins pe antrenorul Leo Grozavu că poate fi o soluție de viitor pentru gruparea din Copou.

”Am venit la un club de tradiție și mă bucur că am reușit să fac saltul acesta. Este un început al carierei mele și mă bucur din suflet că fac parte din echipa Poli Iași. Visul meu este să încânt oamenii cu ceea ce reușesc eu pe teren și să pot să-mi fac un nume important în fotbalul românesc”, a declarat Bogdan Istratie, care poate evolua atât atacant central, cât și în bandă.

Acesta a început fotbalul la Turnu Severin, la Școala de Fotbal Sport Kids, iar junioratul l-a făcut la Universitatea Craiova. Din Bănie a ajuns la Jiul Petroșani, de unde a făcut pasul la Politehnica Iași.

Pe lângă cei doi, și juniorul Diego Fărcaș, de la Academia Politehnica Iași, a semnat contractul cu echipa mare.

Gău semnează în Turcia. Nouă achiziții pentru Poli Iași în această iarnă

Tot din decembrie anul trecut a venit în probe la Poli și Alexandru Gău (19 ani), un alt jucător care l-a convins pe antrenorul Leo Grozavu. Acesta nu a semnat încă angajamentul cu Poli Iași, urmând să o facă în cantonamentul din Antalya, unde este așteptat să facă joncțiunea cu lotul.

Fiind basarabean, Gău a plecat în ultimele zile acasă, pentru a-și rezolva problemele cu documentele și va merge direct în Turcia, unde va semna și contractul cu clubul ieșean.

În total, Poli Iași a achiziționat în această iarnă nouă jucători: Ionuț Ailenei (portar, 22 de ani, împrumut de la Sporting Juniorul Vaslui), Matija Katanec (fundaș central croat, 32 de ani, fost la Varazdin), Alexandru Musi (mijlocaș ofensiv, 18 ani, împrumut de la FCSB), Robert Ion (mijlocaș ofensiv, 22 de ani, fost la Farul Constanța), Cătălin Itu (mijlocaș central, 23 de ani, împrumut de la CFR Cluj, cu opțiune de transfer definitiv), Alexandru Mogoș (mijlocaș central, 20 de ani, fost la Ripensia Timișoara), Alexandru Gău (mijlocaș stânga, 19 ani, Viitorul Darabani), Jakub Vojtus (atacant, 29 de ani, fost la Rapid București) și Bogdan Istratie (atacant, 19 ani, Jiul Petroșani).

Foto și video: Politehnica Iași

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vot-cu-emotii-dupa-discutii-aprinse-consilierii-locali-au-votat-bugetul-pentru-poli-iasi-dar-au-facut-apel-la-fostul-presedinte-ciprian-paraschiv-sa-nu-blocheze-activitatea-clubului-19259528

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-poli-iasi-isi-intra-in-forma-a-castigat-fara-probleme-amicalul-cu-foresta-suceava-leo-grozavu-s-a-creat-concurenta-pe-posturi-19259479

https://liga2.prosport.ro/seria-1/campanie-de-achizitii-inchisa-la-poli-iasi-au-plecat-opt-jucatori-au-fost-adusi-noua-leo-grozavu-eu-sunt-multumit-cu-ce-avem-la-dispozitie-19259461

Narcis POHOAȚĂ 05 Feb. 2023, 15:24 Liga 2
Pe aceeași temă