Gloria Bistrița Năsăud este pe locul 1 în Seria 7 din Liga 3, iar în acest sezon speră să promoveze în Liga 2. Stagiunea trecută s-a calificat în baraj, a disputat chiar finala pentru accederea în eșalonul al doilea, dar a cedat în fața Unirii Ungheni.
Formația pregătită de Cristian Pustai a reluat pregătirile pentru partea a doua a stagiunii actuale, iar clubul a organizat și o conferință de presă, în cadrul căreia și-a prezentat noutățile din această iarnă, cinci la număr.
La început de 2025, după disputarea a 15 runde din întrecerea regulară, Gloria Bistrița Năsăud are două puncte avans peste locul 2, CSM Unirea Alba Iulia, formație calificată în sferturile de finală ale Cupei României.
Cristian Pustai vrea să ducă formația bistrițeană în Liga 2, iar până acum conducerea i-a adus cinci jucători. La Gloria au ajuns și au fost prezentați în cadrul conferinței fotbaliștii Stejărel Vișinar (26 de ani, fundaș central, ex CSM Focșani), Alexandru Mogoș (22 de ani, mijlocaș central, ex SCM Zalău), Mario-Alexandru Salka (17 ani, fundaș dreapta, ex Progresul Pecica), Alin Burdeț (26 de ani, fundaș central, ex CSC Dumbrăvița) și Goodnews Ibuchi Chukwu (19 ani, atacant, împrumutat de la Corvinul Hunedoara).
”Bun venit la Gloria!
Au semnat cu clubul nostru și vor evolua în partea a doua a campionatului la echipa noastră – fundașul central Alin Burdeț (26 ani), fundașul central Stejărel Vișinar (26 ani), atacantul Goodnews Ibuchi Chukwu (19 ani), fundașul dreapta Mario-Alexandru Salka (17 ani) și mijlocașul central Alexandru Mogoș (22 ani).
Toți au fost prezentați astăzi, în cadrul conferinței de presă susținută la TeraPlast Arena de reprezentanții secției de Fotbal – Bogdan Apostu respectiv Cristian Pustai (antrenor principal), la scurt timp după reunirea lotului și reluarea pregătirii”, a transmis Gloria Bistrița Năsăud pe pagina de Facebook.
În același timp, de la echipă au plecat jucătorii Rasaq Taiye Abolaji, Matei Mereanu (18 ani, mijlocaș defensiv), Ionuț Olaeru (19 ani, fundaș dreapta), Mario Morariu și Andrei Blejdea (28 de ani, aripă stânga).
Pustai și conducerea au hotărât ca echipa să facă stagiul de pregătire de iarnă, până la reluarea campionatului Ligii 3, în Turcia, în Antalya. Astfel, formația clasată pe locul 1 în Seria 7 din Liga 3 va avea parte de cele mai bune condiții și va putea pregăti așa cum trebuie partea a doua a stagiunii, play-off-ul, iar apoi, eventual, barajul de promovare în Liga 2.
”Iarna se fac mai puține transferuri, nici noi nu am făcut foarte multe, doar pe pozițiile unde considerăm că am adus plus valoare. Ne pregătim în continuare pe plan local, chiar și cu un program de cantonament, urmând să plecăm apoi pentru un turneu de jocuri și pentru o pregătire pe terenuri mai bune în Antalya.
Ne dorim să fim sus și să câștigăm barajele care urmează. Și statistic este cea mai grea promovare pentru că trebuie să fii cel mai bun din 20. Vom avea un meci de verificare cu Corvinul Hunedoara, pe 30 ianuarie, înainte de a pleca în cantonament, iar ultimul cu o săptămână înainte de a se relua campionatul va fi la Satu Mare.
În Antalya vom juca meciuri din trei în trei zile, pe 5, 8, 11 și 14 februarie. Am adus jucători și în compartimentul defensiv și în cel ofensiv, încercăm să găsim cel mai bun 11 pentru că avem un obiectiv clar și sperăm să îl îndeplinim. Seria noastră este cea mai puternică din Liga 3.
Suntem pe locul 1, sperăm să rămânem aici și vedem ce se va întâmpla în play-off. Apoi urmează baraj peste baraj, se poate întâmpla orice, e ca un meci de calificare, poți să termini pe locul 1 la 100 de puncte și să nu reușești să treci de echipa de pe locul 2 din cealaltă serie”, a transmis Adrian Falub.
Gloria Bistrița Năsăud atacă promovarea în Liga 2, care după 15 meciuri a adunat 34 de puncte în Seria 7 din Liga 3, în urma a 10 victorii, patru remize și o înfrângere. Are un golaveraj de 43 de goluri marcate și 11 primite, dar și un avans de două puncte peste locul 2, CSM Unirea Alba Iulia.
Pe locul 3 în serie se află CS Universitar din Alba Iulia, cu 32 de puncte, iar pe locul 4 se situează ACS Mediaș, cu 25 de puncte.
Foto și video: Gloria Bistrița Năsăud