Meci incredibil pe stadionul Tineretului în etapa a 12-a a Ligii 3, în Seria a 5-a. SR Brașov și CSO Plopeni au remizat la scorul de 4-4, după o desfășurare spectaculoasă a rezultatului.
La fel de spectaculoasă poate fi numită și revenirea pe gazon a lui Pompiliu Stoica, la vârsta de 45 de ani. Campion cu Steaua, fostul fundaș e antrenor secund la echipa din Plopeni și la meciul de la Brașov a decis să revină pe teren ca jucător pentru a-și ajuta clubul aflat într-un moment dificil. CSO are mai mulți jucători indisponibili în această perioadă, dar stă rău și în clasament.
În jocul de la Brașov, CSO Plopeni, cu Pompiliu Stoica titular la mijlocul terenului, a marcat de două ori în primele minute. Cristian Lazăr a deschis scorul în minutul 8, iar Raul Bucur l-a majorat în minutul 11. La reușita lui Bucur, un șut superb de la 20 de metri central aproape în vinclul din stânga, pasator decisiv a fost chiar veteranul Stoica.
Numai că SR Brașov, o echipă care a mai avut rezultate ”spectaculoase” în acest sezon, a reușit până la pauză nu numai să egaleze, ci și să ia avans de două goluri. Dragoș Sandu (19), Firat Cenk (28), Ștefan Răchișan (35) și Vlad Olteanu (45+2 – penalty) au marcat și au dus scorul la 4-2 pentru trupa susținută de suporterii stegari și antrenată de Robert Elek.
În partea secundă, prahovenii au revenit și au reușit să înscrie de alte două ori, astfel că meciul s-a terminat la egalitate, la scorul de 4-4! A marcat din nou Cristian Lazăr (58), dar și Andrei Militaru (74).
Pentru CSO Plopeni, Pompiliu Stoica a fost integralist.
Revenirea pe teren a fostului internațional Pompiliu Stoica eclipsează însă rezultatul meciului de la Brașov. Campionul cu Steaua în 2001 nu numai că a jucat din nou într-un joc oficial după o lungă perioadă de timp, însă a evoluat pe toată durata partidei și a dat o pasă de gol.
Originar din Buzău, Pompiliu Sorin Stoica a evoluat în cariera sa pentru Gloria Buzău, Astra Ploiești, Steaua, FC Moscova, Tom Tomsk (ambele din Rusia), Alki Larnaca (Cipru) și Petrolul Ploiești, la aceasta din urmă evoluând ultima dată la nivel profesionist, în 2012.
”Ținând cont de problemele de lot, am apelat la Pompiliu Stoica, cel care este și antrenor secund. Chiar am fost suprins că a putut duce tot meciul! Se vede experiența sa, ne-a ajutat și ne va ajuta în continuare. La acest nivel joacă fără probleme”, a spus Daniel Dumitrache, antrenorul echipei CSO Plopeni.
De cealaltă parte, Robert Elek, antrenorul echipei SR Brașov, nu este surprins de faptul că Stoica a revenit pe teren la 45 de ani. „Îl cunosc foarte bine pe Pompiliu, cu care am fost coleg în 2009 la Petrolul. A fost și este un profesionist desăvârșit. Are un fizic de invidiat la 45 de ani. A fost cel mai bun jucător de la ei, se vede că a jucat la nivel înalt. La Liga 3 poate juca fără probleme după cum s-a mișcat la acest meci”, a spus Robert Elek.
După 12 etape trecute din acest sezon de Liga 3, CSO Plopeni ocupă locul 9 din 10 în Seria a 5-a, cu 7 puncte acumulate până acum, în timp ce SR Brașov se află pe poziția a 8-a, cu 12 puncte.
În etapa a 13-a, CSO Plopeni urmează să joace acasă, sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 14:00, cu Kids Tâmpa Brașov (locul 10, 5 puncte), în timp ce SR Brașov are meci tot pe teren propriu, duminică, 21 noiembrie, de la ora 14:00, cu CS Blejoi (locul 7, 14 puncte).
Foto principal: Cătălin Ionescu (ioon.ro)
Video: SR Brașov
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-12-11-meciuri-au-loc-astazi-in-care-evolueaza-si-doi-dintre-cei-zece-lideri-afc-odorheiu-secuiesc-si-cs-hunedoara-19209719
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sorin-balu-s-a-despartit-de-progresul-pecica-dupa-esecul-suferit-in-fata-fostei-sale-echipe-pilan-o-sa-tragem-linie-si-in-ceea-ce-priveste-lotul-de-jucatori-19209946