Derby-ul doljean ACSO Filiaşi – Universitatea Craiova este capul de afiş al sferturilor de finală ale Cupei României, partida fiind una istorică atât prin prisma confruntării a două echipe doljene în această fază superioară a competiţiei, dar şi pentru că se va reedita primul meci din istoria Universităţii Craiova, amicalul cu Filiaşi, de pe 5 septembrie 1948, adjudecat de gazde cu 6-3.
Victor Naicu, antrenorul surprizei actualei ediţii a Cupei României şi una dintre performerele all-time ale competiţiei, admite că Universitatea Craiova, este mare favorită nu numai pentru acest meci, ci şi pentru a-şi apăra trofeul. Meciul va fi televizat şi va fi programat în nocturnă, iar Naicu spune că el şi jucătorii săi şi-ar dori să joace pe stadionul din Craiova, care poartă numele ”Ion Oblemenco” atunci când Universitatea este gazdă, dar nu ştie dacă gruparea din Filiaşi poate achita chiria pentru arenă, care este de 10.000 de euro pe meci.
Cel mai probabil, cei de la Universitatea Craiova vor achita suma pentru organizarea partidei în Bănie, în cazul în care gruparea din Filiaşi nu va găsi fondurile necesare organizării jocului pe arena din Craiova.
Filiașiul și-a schimbat antrenorul săptămâna trecută. Mario Găman a fost antrenorul cu care echipa din Liga 3 a obținut surprizele din această ediția a Cupei României, însă după eliminarea celor de la FC Hermannstadt a preferat să plece la Pandurii, tot în Liga 3. Pentru un meci a fost numit antrenor vicepreședintele Alin Pîrvuică, iar după doar un meci a fost instalat în funcție Victor Naicu.
”Așa cum am spus și când am revenit la Filiași, orice meci în această competiție pentru jucătorii mei este un bonus. Sorții au decis să jucăm cu favorita competiției. Fără discuție, Craiova are prima șansă să câștige acest trofeu. Ne dorim să jucăm pe stadionul Ion Oblemenco, ar trebui să fie o sărbătoare și bucurie pentru tot județul, deoarece nu îmi aduc aminte că două echipe din Dolj să fi jucat într-o faza superioară a competiției. Știu că este o chirie mare, iar noi din păcate nu avem posibilități materiale să putem achita o astfel de suma. Dacă nu se va putea la Craiova, propunerile conducerii din câte am înțeles sunt la Severin și Târgu Jiu. Va dați seama că și băieții mei își doresc să joace pe stadionul din Bănie. Unii nu știu dacă vor mai avea o astfel de șansă, poate să fie ultima a carierei. Sper că până atunci să am cât mai mulți jucători disponibili, pentru că deja doi din start ne vor lipsi, Fotescu și Pencea, ambii cu câte două galbene. Până atunci, mai avem meciuri de campionat și sper să scoatem maxim din ele”, a declarat Victor Naicu, la Oltenia TV.
În 2016, când a antrenat Universitatea Craiova alături de Daniel Mogoşanu, Victor Naicu (foto sus, alături de Mogoșanu, când conduceau Craiova) a fost aproape să califice echipa în cupele europene, chiar din play-out. Oltenii au fost depăşiţi ”la potou” de Poli Iaşi, care a reuşit în ultima etapă de campionat o victorie cu 3-2 la Timişoara, după ce gazdele au condus cu 2-0, moldovenii punctând decisiv în penultimul minut.
Fost jucător şi antrenor la Universitatea Craiova, Victor Naicu (48 de ani) a preluat-o pe ACSO Filiaşi recent. Primul meci cu Naicu pe bancă n-a fost unul reuşit, Filiaşiul pierzând cu 0-3 în deplasare cu Vediţa Coloneşti, în etapa a 11-a a Seriei a 6-a.
Până să ajungă în sferturile de finală ale Cupei României, Filiaşiul le-a eliminat pe CS Cârcea (Liga 4, 3-0 în deplasare), Vediţa Coloneşti (Liga 3, 11-10 după lovituri de departajare, acasă), Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2, 3-2, acasă), UTA Arad (Liga 1, 1-0, acasă) și FC Hermannstadt (Liga 2, 6-5 după loviturile de departajare), în timp ce Universitatea Craiova, deţinătoarea trofeului, a trecut de CFR Cluj (1-0, acasă) şi Minaur Baia Mare (Liga 3, 4-0, în deplasare).
Preşedintele Filiaşiului, Florin Spînu, a declarat că primarul Filiaşiului ia în calcul aducerea unei nocturne mobile, iar a doua variantă este disputarea partidei pe ”Ion Oblemenco”.
”Glumind puțin, mi-aș fi dorit să picăm cu alt adversar și să jucăm finala cu Universitatea. Am mai spus după ce am eliminat Sibiul, obiectivul este câștigarea Cupei și participarea în Europa. Acum trecând la lucruri serioase, ne bucuram ca am picat cu favorita competiției, pentru ca este o șansă uriașă pentru jucătorii nostri sa joace într-un asemenea meci cu o astfel de miza. Vom încerca să ne ridicam cât vom putea la nivelul acestei competiții și a unui asemenea meci. Noi ne-am dori să jucăm la Filiaşi, dar cred că este foarte greu, pentru ca este nevoie de nocturnă. Avem o varianta la îndemână cu o instalație mobilă, acum câteva minute am fost informat de domnul primar. Vom analiza în aceste zile ce presupune. Varianta a doua este fără discuție stadionul „Ion Oblemenco”, dar aici este problema de preț. Ținând cont ca se joaca pe 1-2 decembrie, de ziua României, cred ca ar fi o sărbătoare să jucăm în Bănie. Dacă nu se va putea, avem variantele 3 și 4, Severin sau Târgu Jiu, vom analiza și vom lua o decizie. Pana atunci sper sa câștigăm meciurile din campionat și sa ne apropiem de obiectiv”, a spus Florin Spînu, la Oltenia TV.
ACSO Filiași ocupă locul 8 din 10 în Seria a 6-a a Ligii 3 după 11 etape, cu 13 puncte, iar Universitatea Craiova se află pe poziția a 3-a în Liga 1 după 15 etape, cu 28 de puncte.
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/in-sferturile-de-finala-ale-cupei-romaniei-se-va-reedita-primul-meci-din-istoria-universitatii-craiova-nu-este-primul-duel-doljean-din-istorie-in-aceasta-faza-a-competitiei-19209302
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/acso-filiasi-fc-buzau-si-politehnica-timisoara-isi-vor-afla-astazi-adversarul-din-sferturile-cupei-romaniei-19209262
https://liga2.prosport.ro/liga-3/victor-naicu-fostul-ajutor-al-lui-adrian-mutu-la-fc-voluntari-este-noul-antrenor-al-performerei-cupei-romaniei-acso-filiasi-doljenii-au-fost-condusi-doar-un-meci-de-vicepresedintele-antrenor-19208395