ACSO Filiaşi se mândreşte cu primul său ”internaţional”. Portarul Yanis Găgeatu a fost convocat la lotul naţional U18

Cosmin STAICU 31 Oct. 2023, 20:01 Liga 3
ACSO Filiaşi se mândreşte cu primul său ”internaţional”. Portarul Yanis Găgeatu a fost convocat la lotul naţional U18

Echipa care acum doi ani surprindea prin parcursul excelent în Cupa României, până în sferturile de finală, iar în ultimele trei baraje de promovare în Liga 2 a avut două prezențe încheiate fără reușita de a accede în eșalonul superior, ACSO Filiaşi, are acum o nou prilej de a ieşi în evidenţă.

Yanis Găgeatu, convocat de la ACSO Filiași la naționala U18 a României

Portarul Yanis Găgeatu a fost convocat la lotul naţional U18 de selecţionerul Ion Marin. E-mailul de convocare a fost primit astăzi de preşedintele clubului, Florin Spînu, chiar în timpul antrenamentului susţinut pe stadionul ”Aripile” din Craiova.

Echipa națională a României U18 (jucători născuți în anul 2006) are programat, în perioada 12 – 19 noiembrie 2023, la București, un stagiu de pregătire care cuprinde și două jocuri amicale împotriva selecționatei similare a Italiei (16 și 19 noiembrie).

A primit doar 6 goluri în turul campionatului Ligii 3, apoi 5 într-un singur joc

”Am fost foarte bucuros când am primit vestea, înseamnă foarte mult pentru mine şi mă ajută pentru psihicul meu să muncesc şi mai mult. Nu stau aşa bine cu psihicul după cele cinci goluri încasate la Deva, dar a trecut şi o să ne focusăm pe următoarea etapă”, a spus Yanis Găgeatu.

Venit în vara trecută de la academia Universităţii Craiova, Găgeatu a primit numai 6 goluri în cele 9 meciuri din turul campionatului Ligii 3, Seria 7, însă a încasat 5 goluri în etapa din weekendul trecut, în derby-ul de la Deva.

”Pentru noi este o veste care ne onorează, mă bucur pentru el, fiindcă este un jucător serios şi de perspectivă, iar evoluţiile sale şi parcursul echipei au fost încununate cu o convocare la naţională. Această convocare îl onorează, dar îl şi obligă”, spune antrenorul de la ACSO Filiaşi, Victor Naicu.

ACSO Filiaşi se antrenează şi joacă la Craiova, până la primăvară

”În timpul antrenamentului am primit pe mail o adresă de la FRF pentru convocarea jucătorului nostru, Yanis Găgeatu, la lotul U18. Sunt foarte fericit, este pentru prima dată în istoria fotbalului din Filiaşi când avem un jucător la lotul naţional. Acest lucru se datorează şi faptului că ne bazăm pe tineri şi vom face acelaşi lucru în continuare, vreau să ajungem să avem 70-80 la sută din lot compus din jucători tineri. De bucurie, i-am anunţat pe toţi. De când l-am adus, el a avut jocuri foarte bune, nu-i poţi reproşa golurile încasate, este un portar de perspectivă”, a declarat preşedintele celor e la ACSO Filiaşi, Florin Spînu.

ACSO Filiaşi s-a mutat recent de pe arena proprie, stadionul Orăşenesc din Filiaşi, al cărei teren a fost reînsămânţat, în cadrul Centrului Turistic pentru Agrement şi Sport din Craiova, sau, aşa cum este cunoscută baza ”Aripile”. În Bănie vor juca şi se vor antrena jucătorii lui Victor Naicu până la primăvară.

După 10 etape, ACSO Filiaşi ocupă locul 4 în Seria 7 a Ligii 3, cu 19 puncte, după CSM Deva (22p), Ghiroda (21p) şi Universitatea Craiova 2 (21p). În etapa a 11-a, oltenii joacă pe teren propriu cu bănățenii de la Ghiroda, vineri, de la ora 14:00.

Foto și video: ACSO Filiași

https://liga2.prosport.ro/liga-3/goluri-spectaculoase-marcate-la-falticeni-si-munchen-in-weekend-19290783

https://liga2.prosport.ro/liga-3/afc-campulung-muscel-s-a-despartit-de-costin-lazar-19290725

https://liga2.prosport.ro/liga-3/flavius-sabau-noul-antrenor-al-acs-targu-mures-19290660

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-pirvu-gol-in-liga-3-la-53-de-ani-19290579

https://liga2.prosport.ro/liga-3/rezultate-si-marcatori-meciuri-etapa-10-liga-3-19290203

Cosmin STAICU 31 Oct. 2023, 20:01 Liga 3
Pe aceeași temă