Steaua a învins fără probleme Astra, într-un amical disputat în Ghencea. Giurgiuvenii au făcut un meci modest, iar Florin Răsdan a fost cel mai bun fotbalist de pe teren, cu două goluri în trei minute

Andrei PASCU 14 Jul. 2021, 21:57 Liga 2
Steaua a învins fără probleme Astra, într-un amical disputat în Ghencea. Giurgiuvenii au făcut un meci modest, iar Florin Răsdan a fost cel mai bun fotbalist de pe teren, cu două goluri în trei minute

Steaua a câștigat meciul amical disputat contra Astrei, pe terenul 5 din Complexul Sportiv Steaua. ”Militarii” au învins echipa giurgiuvenilor, una cu mari probleme după retrogradarea în Liga 2, cu scorul de 3-1. Cel mai bun om al confruntării a fost Florin Răsdan, autorul a două goluri.

Florin Răsdan a marcat de două ori în trei minute 

Răsdan a deschis scorul pentru Steaua încă din minutul 12. ”Militarii” au făcut presing la mijlocul terenului, au recuperat balonul, care a intrat apoi în posesia lui Mihăescu. Acesta a pasat în careu pentru Răsdan, care a făcut câțiva pași și l-a învins pe portarul Sebastian Moroz cu un șut pe jos la colțul lung.

Al doilea gol al Stelei a venit la scurt timp după prima reușită, în minutul 15. După o posesie prelungită, balonul a ajuns la Adrian Ilie, care a făcut o cursă foarte bună în flancul stâng. A pasat pe jos din careu pentru același Răsdan, în preajma punctului de la 11 metri, iar acesta doar a pus latul și a făcut 2-0.

Vasile Buhăescu a marcat golul trei al Stelei, Dragoș Gheorghe a semnat reușita de onoare a Astrei 

Astra a contat foarte puțin în atac în prima jumătate de oră a meciului, dar cu toate acestea a reușit să marcheze în minutul 34. Dragoș Gheorghe a primit o pasă în adâncime, apărarea Stelei a fost prinsă nepregătită, iar fotbalistul giurgiuvenilor a ajuns în duel unu la unu cu portarul Horia Iancu și nu l-a iertat.

Steaua a stabilit scorul final chiar înainte de pauză, în minutul 44. Tot după o fază prelungită de posesie și de pase, elevii lui Daniel Oprița au marcat prin Vasile Buhăescu. Pasa de gol a venit tot de la Adrian Ilie.

Steaua a fost la controlul partidei și în repriza a doua, dar nu a mai forțat. S-a mulțumit să presteze un joc de posesie. Ocaziile au venit, dar, poate și neconcentrați, jucătorii lui Daniel Oprița nu au mai marcat.

De partea cealaltă, Astra a contat foarte puțin în meci, la raportul ocaziilor de gol.

Steaua: Iancu – Oroian, Morariu, Bactăr, Ilie, Băjenaru, Mihăescu, Răsdan, Zaharia, Gherghiceanu, Buhăescu
Rezerve: Codruț, Bărbulescu, Enceanu, Neacșu, Chipirliu, Huiban, Walace, Nicolae, E. Pacionel, Șt. Pacionel, Călințaru
Antrenor: Daniel Oprița

Astra: Moroz – Oreviceanu, Vasilescu, Trușescu, Riza, Rob. Grecu, Gab. Șerban, Culda, Zaharia, Gavîrliță, Dr. Gheorghe.
Rezerve: – 
Antrenor: Florin Stângă

Florin Răsdan: ”Eu zic că am făcut un joc bun” 

Florin Răsdan, autorul a două goluri în meciul cu Astra, a oferit o scurtă declarație la final:

Am reușit să câștigăm. Eu zic că am făcut un joc bun atât în prima, cât și în a doua repriză. Îmi pare rău că nu am mai marcat goluri, fiindcă am avut multe ocazii, dar ținând cont că este primul joc după o pregătire intensă, suntem multumiți”.

Steaua și Astra s-au aflat la al treilea meci amical 

Steaua a disputat al treilea amical de când a promovat în Liga 2, în perioada pregătirilor. A pierdut cu Academica Clinceni, cu 1-2, și a învins cu 6-0 OFK Belgrad (Serbia), la inaugurarea noului stadion din Ghencea.

Astra s-a aflat și ea tot la al treilea meci amical al verii. A învins CS Păulești (Liga 4 Prahova) cu 2-1 și a pierdut cu 1-4 în fața FC Buzău.

Meciul Steaua – Astra, integral: 

Foto: CSA Steaua București și Răzvan Păsărică/ Sport Pictures 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-victorii-pe-linie-in-meciurile-amicale-nou-promovata-arata-bine-inaintea-debutului-in-liga-2-a-castigat-si-al-cincilea-test-al-verii-19192074

https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-poli-a-continuat-testarea-unor-tineri-fotbalisti-si-cu-ocazia-amicalului-cu-csm-resita-declaratiile-lui-dorin-toma-si-dan-alexa-19192060

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-a-bifat-primul-succes-in-cantonamentul-de-la-brasov-a-trecut-la-pas-de-olimpic-zarnesti-dar-adrian-mihalcea-mai-asteapta-transferuri-daca-am-aduce-un-atacant-de-valoare-am-19192046

 

Andrei PASCU 14 Jul. 2021, 21:57 Liga 2
Pe aceeași temă