După ce s-a despărțit de managerul general Dinu Gheorghe și antrenorul Laszlo Balint, însă a trecut cu bine peste șoc, câștigând apoi meciul de la Pitești cu FC Argeș, scor 2-1, ASA Târgu Mureș e în fața unei noi provocări foarte grele. Săptămâna trecută, clubul care are ca obiectiv promovarea în Liga 2 s-a despărțit de cinci jucători din cauza problemelor financiare pe care le traversează în aceste momente. Miercurea trecută, jucătorii au făcut grevă, deoarece s-au săturat de minciunile conducătorilor, iar joi dimineață Florin Iacob, Florin Ilie, Alexandru Boiciuc, Marvin Schieb și Alexandru Cătălin Neagu au ridicat mâna și nu au mai dorit să continue la ASA după ce li s-a transmis că sunt liberi să plece dacă nu acceptă condițiile de instabilitate.
Clubul târgumureșean traversează cea mai mare criză de la înființare și e mai aproape de colaps decât de promovare. Acest lucru se va putea urmări și în meciul din această după-amiază pe care ASA îl va disputa pe teren propriu. Pe stadionul TranSil vine Chindia Târgoviște, una dintre cele mai puternice, dar și imprevizibile echipe din campionatul Ligii 2. Dâmbovițenii pot bate orice adversar din campionat, însă, la fel de bine, pot prinde și o zi neagră și să piardă neașteptat cu oricine. Însă pierderile ASA-ului par să fi destabilizat mult prea mult echipa pentru ca, în această seară, Chindia să nu poată obține o victorie care să o reaproprie de primele locuri din clasament.
Înaintea meciului de astăzi, care începe la ora 18:00, și se dispută pe stadionul TranSil, dar și după desfășurarea celorlalte nouă partide ale etapei a 8-a, ASA Târgu Mureș se situează pe locul 3, cu 16 puncte, la egalitate cu Dunărea Călărași, și la cinci, respectiv un punct în spatele liderului AFC Hermannstadt, respectiv Ripensia Timișoara. Chindia e pe locul 7, cu 13 puncte, și cu un succes acum poate egala ASA-ul și să îi ia locul 3, deoarece are un golaveraj superior.
Partida va fi arbitrată de centralul Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe) și de asistenții Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca) și Marius Bălan (Dej). Arbitru de rezervă este Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe), iar observatori au fost delegați Cristian Sava (Bacău) și Mircea Sârbu (Hunedoara).
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA A 8-A
COMENTARIUL LIVE:
â–ºASA: Moga – Kilyen, Candrea (cpt.), P. Iacob, D. Panait – Mijokovic, Petra (R. Iliescu 74′) – Licu, Petriș (Laso 62′), Al. Stoica (Mendy 83′) – C. Sîrbu
Rezerve neutilizate: Negrușa – Onul, Tornyai, Bordaș
Antrenor: Carol Fekete
â–ºChindia: I. Popescu – D. Ciobotariu, Vătavu, Ispas, Martac – Dumitrașcu (Cherchez 54′), L. Mihai (cpt.), Pencea, Crinel Stoica – Bâtfoi (Cr. Neguț 68′), Nisipeanu
Rezerve neutilizate: Meilă – Ad. Grigore, Acasandrei, Andr. Șerban, Cr. Matei
Antrenor: Nicolae Croitoru
â–ºMin 90+4 Final de partidă. ASA Târgu Mureș și Chindia Târgoviște remizează fără gol. ASA o egalează la puncte pe Ripensia (17), ocupanta locului 2, însă rămâne pe locul 3, fiindcă are un golaveraj mai slab. Chindia face 14 puncte, le egalează pe Clinceni și Sportul Snagov, însă le depășește, deoarece are un golaveraj mai bun.
â–ºMin 90+4 Laso trage pe jos din interiorul careului și Popescu reține lângă bara din dreapta sa
â–ºMin 90+2 Denis Ciobotariu îl ține din spate pe Gaston Mendy și ia și el galben
â–ºMin 90+1 Kilyen bate lovitura liberă din dreapta, mingea e respinsă în față de Ispas, Sîrbu preia și trage din interiorul careului, mingea e deviată și se duce pe lângă colțul scurt al porții lui Popescu. Cornerul rămâne fără rezultat
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute
â–ºMin 90 Mădălin Martac ia galben după ce îl ține pe Licu
â–ºMin 83 Iese Alexandru Stoica și intră Gaston Mendy
â–ºMin 81 Cosmin Sîrbu încearcă să reia din foarfecă în fața careului mic al Chindiei, însă îl lovește cu piciorul în față pe Marina Vătavu, fundașul prăbușindu-se pe gazon și având nevoie de îngrijiri medicale
â–ºMin 76 Cherchez bate lovitura liberă de la 25 de metri central, trimite peste zid, însă pe centrul porții, iar Moga reține sigur
â–ºMin 76 Luka Mijokovic pune mâna pe minge după ce cade dintr-un duel cu Liviu Mihai, considerând că a fost faultat, însă arbitrul îi dă galben pentru henț
â–ºMin 74 Iese Vasile Petra și intră Raul Iliescu
â–ºMin 72 Liviu Mihai ridică o minge în careul ASA-ului, în stânga, acolo unde Crinel Stoica se demarcă bine și reia cu latul din 6 metri, însă direct în brațele lui Moga, ieșit în fața sa
â–ºMin 71 Contraatac în viteză al Chindiei, Cherchez nu are poziție bună să tragă, trimite în partea opusă, în dreapta, la Liviu Mihai, care centrează înapoi pentru Cherchez. Acesta întoarce pentru Crinel Stoica, iar mijlocașul stânga șutează din afara careului, însă Kilyen respinge
â–ºMin 68 Croitoru face o nouă schimbare în atac, acum post pe post. Iese Marius Bâtfoi și intră Cristian Neguț
â–ºMin 67 Liviu Mihai bate o lovitură de la 23 de metri ușor lateral stânga, trimite în mijlocul careului, acolo de unde Petra respinge cu capul în lateral
â–ºMin 64 Contraatac Chindia, pasă printre în careul mureșean, acolo de unde Cherchez trimite puțin pe lângă rădăcina barei colțului lung, din stânga lui Moga
â–ºMin 62 Iese Tiberiu Petriș și intră Maximiliano Laso, care debutează astfel la ASA
â–ºMin 62 Cherchez primește în fața careului, preia nemarcat și trage de la 18 metri puțin pe lângă bara din dreapta lui Moga
â–ºMin 61 Crinel Stoica trage de la mare distanță, aproximativ de la 40 de metri central, însă pe direcția lui Moga, care ține fără probleme
â–ºMin 59 Mureșenii pun presiune pe defensiva Chindiei. Kilyen ridică o minge în centrul careului, însă acolo se înalță Vătavu și respinge cu capul
â–ºMin 55 Candrea respinge din fața lui Cherchez, din 6 metri, după o pasă primită pe joc din dreapta careului
â–ºMin 54 Iese Denis Dumitrașcu și intră Cristian Cherchez
â–ºMin 48 Incursiune în dreapta, Stoica pasează în careul Chindiei pentru Sîrbu, însă Ispas plonjează și respinge în corner apropierea careului mic
â–ºMin 46 A început repriza secundă
â–ºPentru a completa plecările din ultima săptămână de la ASA Târgu Mureș a jucătorilor Florin Iacob, Florin Ilie, Alexandru Boiciuc, Marvin Schieb și Alexandru Cătălin Neagu, antrenorul Carol Fekete a făcut câteva schimbări în primul „11” și alte nume noi au apărut pe foaia de joc. Bogdan Moga este poartarul care îi ia locul lui Florin Iacob, Paul Iacob a fost coborât în centrul defensivei, iar titulari au devenit Szabolcs Kilyen, Vasile Petra sau Tiberiu Petriș. Pe banca de rezerve au apărut pentru prima dată în acest sezon tinerii Tudor Negrușa, Bogdan Onul, Andrei Tornyai, Andrei Bordaș, dar și argentinianul Maximiliano Laso, adus în vară, dar absent până acum din primii 18 jucători.
â–ºMin 45+3 Pauză. Surprinzător, ASA Târgu Mureș a jucat mai bine decât Chindia în prima repriză, cu toate că înaintea acestui meci a pierdut cinci jucători importanți. Ambele echipe au avut însă ocazii importante de a marcat, cu un plus pentru gazde, care au nimenit bara în minutul 22, iar în minutul 35 ar fi trebuit să primească un penalty la intervenția lui Vătavu asupra lui Stoica. Arbitrul a închis însă ochii.
â–ºMin 45+1 Stoica bate o lovitură liberă din flancul drept, trimite în careu la bătaie, iar Petriș îl faultează în duel aerian pe Ciobotariu
â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu două minute
â–ºMin 44 ASA plimbă mingea ca la handbal în fața careului Chindiei, iar Mijokovic trage de la 20 de metri puțin pe lângă bara din stânga lui Popescu
â–ºMin 39 Liviu Mihai primește mingea la 25 de metri ușor lateral stânga, e nemarcat, trage frumos, însă trimite puțin peste transversală. Moga era pe minge
â–ºMin 35 Vătavu are o intrare neglijentă în propriul careu la pătrunderea lui Stoica, i-a dat mai întâi peste picior și apoi i-a luat mingea. Stoica se trântește și acuză lovitura primită, însă arbitrul consideră eronat că intervenția a fost curată și lasă jocul să continue în loc să dicteze penalty. Stoica primește îngrijiri medicale
â–ºMin 33 Kilyen printre un șut bun, puternic, de la 25 de metri, însă trimite pe centrul porții, iar Popescu reține
â–ºMin 31 Bâtfoi își lovește un adversar cu cotul în față în momentul în care protejează o minge, însă arbitrul e iertător și nu dă nici măcar cartonaș galben. Ar fi fost al doilea pentru atacantul Chindiei
â–ºMin 30 Crinel Stoica pătrunde în careul advers pe stânga, șutează din cădere, pe jos, însă trimite pe lângă bara colțului lung
â–ºMin 29 Centrare din dreapta în centrul careului gazdelor, Nisipeanu reia cu capul din 8 metri, însă pe lângă bara colțului lung
â–ºMin 27 Și Marius Bâtfoi vede galben după ce mai devreme a intrat cu talpa sus direct pe piciorul lui Robert Candrea
â–ºMin 27 Rafael Licu ia galben după ce îl ia pe sus pe Denis Ciobotariu
â–ºMin 25 Un nou contraatac al Chindiei, Martac centrează din dreapta careului pentru Bâtfoi, însă Candrea respinge din fața atacantului din interiorul careului mic
â–ºMin 22 Chindia scapă pe contraatac după bara gazdelor, târgoviștenii au superioritate și spații mari de care pot profita, însă nu sunt în stare să tragă și pasează unul la altul, în final Liviu Mihai trimițând din marginea careului puțin peste vinclul din stânga lui Moga
â–ºMin 22 Centrare din stânga careului, Mijokovic deviază din 4 metri la colțul scurt, însă are ghinion, fiindcă mingea se lovește de bară și revine în teren
â–ºMin 17 Bâtfoi pătrunde cu mingea până în marginea careului, lateral dreapta, trage în forță la colțul scurt, iar Moga deviază ușor în corner, deși balonul nu nimerea ținta. Faza fixă rămâne fără rezultat
â–ºMin 11 Alexandru Stoica preia slab, larg, pe lângă Ciobotariu, în stânga careului, urmărește mingea și trage pe jos din 10 metri, dar Popescu reține fără probleme
â–ºMin 9 Rafael Licu trage din afara careului, observându-l pe Popescu ieșit, însă trimite pe lângă poartă
â–ºMin 9 Cornerul e trimis la bătaie, în careul mic, însă acolo e Iustin Popescu și reține
â–ºMin 8 Panait insistă la o minge în stânga careului, centrează, Dumitrașcu blochează și respinge în corner
â–ºMin 6 Petriș urmărește mingea și îi prinde piciorul jos lui Ispas după ce a intrat tare, prin alunecare, asupra fundașului, însă arbitrul îl iartă și nu îi dă galben
â–ºMin 3 Szabolcs Kilyen îl faultează dur pe Crinel Stoica și vede cartonașul galben. Stoica are nevoie de îngrijiri medicale
â–ºMin 2 Panait avansează în flancul stând, în dreptul careului, centrează în fața porții, acolo unde Popescu se înalță și reține fără probleme
â–ºMin 1 A început partida de la Târgu Mureș