Viorel Moldovan a demisionat de la Petrolul! Echipa ploieșteană mai are șanse minuscule la play-off, însă se desparte de antrenor

Marius ANGHEL 22 Mar. 2021, 11:09 Liga 2
Viorel Moldovan a demisionat de la Petrolul! Echipa ploieșteană mai are șanse minuscule la play-off, însă se desparte de antrenor

Viorel Moldovan (48 de ani) a demisionat din funcția de antrenor principal al echipei Petrolul Ploiești, anunțul acestuia fiind făcut astăzi dimineață, 22 martie, în fața jucătorilor.

Despărțirea se produce într-un moment în care echipa mai are șanse la play-off, destul de mici însă, cu o etapă înainte de finalul sezonului regular.

Viorel Moldovan s-a despărțit de Petrolul

Eșecul suferit de Petrolul în etapa a 20-a a Ligii 2, 0-1 pe teren propriu cu CS Mioveni, dintr-un gol marcat dintr-un offside flagrant, a redus la aproape zero șansele echipei de a prinde una dintre primele șase poziții din clasament și de a intra în play-off-ul în urma căruia se decid promovatele.

În urma acestui rezultat, Viorel Moldovan a avut discuții cu partenerul finanțator și a decis să-și dea demisia, despărțirea făcându-se pe cale amiabilă.

”Deocamdată nu renunț. O să văd ce va fi. Oricum, sunt dezamăgit și eu, profund. Să pierzi de o asemenea manieră și să fi scos din cursă, asta este situația. Ce să facem”, spunea Viorel Moldovan după înfrângerea cu CS Mioveni.

Cel puțin antrenamentul de astăzi al echipei va fi condus de secunzii lui Viorel Moldovan, până la decizia numirii măcar a unui interimar.

28 de puncte în 18 meciuri de Liga 2 și calificarea în sferturile Cupei României, rezultatele lui Moldovan pe banca Petrolului

Clubul Petrolul va anunțat oficial despărțirea de Viorel Moldovan în cursul zilei de astăzi.

Viorel Moldovan a preluat Petrolul în luna august a anului 2020, la începutul sezonului actual și a demisionat acum, după 20 de etape, într-un moment în care echipa mai are un meci de disputat din sezonul regular, iar șansele la play-off sunt minuscule.

Petrolul ocupă locul 10 după 18 meciuri disputate, cu 28 de puncte, cu șanse să pice pe poziția a 11-a, în funcție de rezultatul pe care îl va înregistra FK Csikszereda cu Viitorul Pandurii (astăzi, de la ora 19:30).

Cu Viorel Moldovan antrenor, Petrolul a înregistrat în 18 meciuri opt victorii, patru egaluri și șase înfrângeri, având golaveraj 28-15. Echipa ploieșteană are al treilea cel mai bun atac din campionat și a treia apărare.

Tot cu Moldovan antrenor, Petrolul a ajuns în acest sezon al Cupei României până în faza sferturilor, unde a cedat cu prim-divizionara Astra (0-3 pe Ilie Oană), după ce în optimi eliminase altă echipă din Liga 1, Poli Iași (3-0 pe Ilie Oană).

Doar printr-o minune mai poate prinde Petrolul play-off-ul

Cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, Petrolul are nevoie de o victorie în deplasarea de la ”U” Cluj și multe rezultate favorabile ei în celelalte partide ale rundei, pentru a prinde măcar locul 6 în clasament și să se califice în play-off-ul de promovare.

Altfel, echipa ploieșteană va evolua în play-out și va rata pentru al treilea an la rând accederea în Liga 1.

Acum se află pe locul 10, cu 28 de puncte acumulate în 18 meciuri, la două puncte în spatele ocupantei poziției a 6-a, Metaloglobus. ”U” Cluj e și ea în afara locurilor de play-off, pe 9, cu 29 de puncte.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viorel-moldovan-descumpanit-dupa-ce-petrolul-a-pierdut-cu-cs-mioveni-si-si-a-luat-adio-de-la-play-off-si-promovare-antrenorul-a-dat-vina-si-pe-arbitraj-si-nu-stie-ce-urmeaza-pentru-el-si-club-iar-l-19175306

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-cs-mioveni-se-joaca-de-la-ora-1230-ambele-echipe-au-sabia-deasupra-capului-formatiile-de-start-19175214

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stefan-blanaru-omul-negru-pentru-petrolul-a-semnat-victoria-mioveniului-cu-gol-din-offside-si-a-diminuat-aproape-de-zero-sansele-ploiestenilor-la-play-off-nu-se-iau-cele-19175407

https://liga2.prosport.ro/seria-1/romario-moise-si-viorel-lica-vorbesc-de-sanse-nule-sau-dumnezeiesti-pentru-ca-petrolul-sa-mai-prinda-play-off-ul-de-promovare-cum-explica-jucatorii-situatia-in-car-19175491

https://liga2.prosport.ro/seria-1/suporterii-petrolului-cer-demisia-de-onoare-a-tuturor-celor-din-conducerea-petrolului-dupa-un-nou-sezon-ratat-inca-o-data-am-fost-mintiti-sa-ne-lase-in-frunte-cu-domnul-partener-finantato-19175515

Marius ANGHEL 22 Mar. 2021, 11:09 Liga 2
Pe aceeași temă