Viitorul Pandurii a stabilit seria meciurilor amicale din această iarnă, până când va avea loc prima rundă din Liga 2 din acest an, iar stafful tehnic al gorjenilor, deocamdată cu semnul întrebării, a programat șapte teste, ultimul pe 18 februarie, cu CSM Reșița.
De mai bine de o săptămână a început Viitorul Pandurii antrenamentele, iar primul amical va avea loc vineri, 27 ianuarie, la Târgu Jiu, conform paginii de Instagram a clubului, cu Corvinul Hunedoara.
Ulterior, Viitorul Pandurii le va mai întâlni pe Viitorul Șimian (28 ianuarie, la Turnu Severin, și 4 februarie, la Târgu Jiu), ACSO Filiași (8 februarie, la Târgu Jiu), Viitorul Dăești (11 februarie, la Râmnicu Vâlcea, Flacăra Horezu (15 februarie, la Târgu Jiu) și CSM Reșița (18 februarie, la Târgu Jiu).
Din informațiile făcute publice de Viitorul Pandurii, echipa va desfășura perioada de pregătire doar pe plan local, cu excepția meciurilor amicale pe care le va disputa pe terenuri adverse.
Viitorul Pandurii nu a făcut vreo achiziție până acum, ci doar s-a despărțit de câțiva jucători. La capitolul plecări a mai intrat și portarul Raul Opric (20 de ani), conform Gorjeanul. Fotbalistul, cu 11 meciuri în Liga 2 în cele 16 etape scurse din acest sezon, a ajuns la Târgu Jiu vara trecută, de la Metalurgistul Cugir.
În trecut la nivel de seniori și la UTA, Raul Opric a reziliat cu Viitorul Pandurii, conform sursei amintite, și a devenit, oficial, al treilea jucător pe care echipa din Liga 2 nu va mai conta la reluarea sezonului, dar la care se adaugă și căpitanul Răsdan, aflat într-o situație specială.
Florin Răsdan a semnat deja cu CSM Slatina și va ajunge la gruparea olteană din vară, Paul Mitrică a semnat cu CS Tunari, unde a și fost prezentat, iar Nicușor Grecu a ajuns în Liga 3, la Vedița Colonești.
În plus, pare doar o chestiune de timp până când Viitorul Pandurii va numi un nou antrenor, contractul cu Florin Stîngă urmând să fie reziliat. La cum arată lucrurile, noul ”principal” va fi Călin Cojocaru.
În altă ordine de idei, Viitorul Pandurii negociază aducerea câtorva jucători, trei-patru după cum a comunicat conducerea.
Viitorul Pandurii e pe locul 13 în Liga 2, cu 21 de puncte, la egalitate cu poziția a 12-a, CS Comunal Șelimbăr, și la două puncte peste poziția a 14-a, CSC Dumbrăvița. În ultima rundă din 2022, a 16-a a sezonului regular, Viitorul Pandurii a trecut cu 3-1 de Ripensia.
Viitorul Pandurii a terminat anul trecut într-o notă pozitivă, reușind să câștige ultimele două etape din Liga 2, a 15-a și a 16-a, 2-1 cu Minaur Baia Mare și 3-1 cu Ripensia. La acel moment venea, ce-i drept, după două eșecuri la rând, 1-3 cu Gloria Buzău și 0-4 cu Unirea Slobozia.
În 2023, Viitorul Pandurii le va mai întâlni pe Metaloglobus (în deplasare), CSM Slatina (pe teren propriu) și pe FK Miercurea Ciuc (în deplasare).
Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-o-noua-plecare-19258291
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-stinga-a-plecat-acasa-desi-n-a-reziliat-contractul-cu-viitorul-pandurii-voi-spune-mai-multe-zilele-viitoare-antrenor-surpriza-la-antrenamentul-echipei-gorjene-19258022
https://liga2.prosport.ro/liga-3/paul-mitrica-acord-in-liga-3-dupa-despartirea-de-viitorul-panduri-19257981
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-reluat-pregatirile-greva-jucatorilor-s-a-terminat-19257828