Viitorul Pandurii a încheiat cantonamentul din Bihor printr-un triunghiular. Gorjenii și-au scurtat stagiul cu două zile, iar Flavius Stoican a renunțat la doi jucători

Mircea OGLINDOIU 31 Jan. 2021, 08:53 Liga 2

Deși, inițial, anunțase că va sta în cantonament la Sânmartin până la data de 31 ianuarie, Viitorul Pandurii s-a întors la Târgu Jiu cu două zile mai devreme, vineri seară. Amicalul cu SCM Zalău, programat pentru duminică, a fost anulat, după ce, vineri, ocupanta locului secund din Liga 2 a susținut un triunghiular, la Baza Tineretului din Oradea, cu echipele locale Luceafărul și CA.

Gorjenii au câștigat ambele jocuri, disputate pe durata a câte 45 minute fiecare, cu scorul de 3-0.

Cu CAO, pentru Viitorul Pandurii a înscris toate cele trei goluri atacantul Daniel Paraschiv. Cu Luceafărul, pentru gorjeni au înscris Vlad Șerbănescu, Darius Buia și Alexandru Enache.

Moga și Trancă se antrenează separat de restul lotului echipei Viitorul Pandurii

În Vest, precedentul amical desfășurat de Viitorul Pandurii Târgu Jiu a fost cu ASU Politehnica Timișoara, pierdut cu 3-2, pe stadionul Știința.

În toate aceste meciuri, antrenorul Flavius Stoican n-a mai contat pe portarul Bogdan Moga (25 de ani) și pe mijlocașul Alexandru Trancă (23 de ani), ambii trimiși să se pregătească separat, la Târgu Jiu. În prima parte a actualului sezon, portarul Moga a apărat într-un singur meci, în timp ce mijlocașul Trancă a fost folosit în două jocuri.

Pe 6 februarie, Viitorul Pandurii va disputa un amical cu CSM Slatina, iar pe 11 februarie va întâlni Gaz Metan Mediaș, în optimile de finală ale Cupei României. În jurul datei de 20 februarie, gorjenii vor juca, la Târgu Jiu, cu Universitatea Cluj, în etapa a 16-a din Liga 2.

Rezultatele triunghiularului de la Oradea

Viitorul Pandurii – Luceafărul Oradea 3-0
Au marcat: Șerbănescu 20, D. Buia 38, Enache 44
Viitorul Pandurii: Bodea – Ciul, Lixandru, Băican, Copaci, Țegle, Enache, Șerbănescu, Gîrbiță, D. Buia, Ludușan
Antrenor: Flavius Stoican
Luceafărul: Răileanu – Fl. Drăgan, Lacatâș, Laza, Al. Gondor, Toderici, Higyed, Gheban, M. Balogh, Gunie, Jurcuț. A mai intrat Șt. Meșter
Antrenor: Ciprian Dianu

CA Oradea – Viitorul Pandurii 0-3
Au marcat: D. Paraschiv 35, 37, 45
CAO: Verdeș – Cr. Copil, Mintaș, D. Stan, Ioviță, Letan, R. Ardelean, Codoban, Blăgea, C. Roșu, M. Hosu
Antrenor: Florin Farcaș
Viitorul Pandurii: D. Rusu – Buleică, Misăraș, Pârvulescu, Copaci, Cioiu, Prejmerean, Mitrică, Dragu, D. Paraschiv, Bădăuță
Antrenor: Flavius Stoican

Luceafărul Oradea – CA Oradea 1-4
Au marcat: Goilean 40 / V. Dobrescu 11 penalty și 20, D. Costea 18, A. Iacob 45
Luceafărul: Mihelea – Pintilie, Ștef, Al. Pop, Baicu, Petrică, șt. Hogaș, Humadi, Farcaș, Tămaș, Șt. Meșter. Au mai intrat Agrina, Coțolan, M. Drăgan, G. Ardelean, Tomuț, Abagiu și Goilean
Antrenor: Ciprian Dianu
CAO: Bob – Urbanowski, Panti, M. Kovacs, Negruțiu, Iacob, Cherman, D. Costea, Al. Lezeu, Torok, V. Dobrescu. A mai intrat Hosu
Antrenor: Florin Farcaș

Viitorul Pandurii a mai disputat până acum alte trei meciuri amicale, în care a trecut cu 4-0 de Minerul Costești, cu 1-0 de Crișul Chișineu Criș și a pierdut cu 2-3 cu ASU Poli Timișoara.

Foto: Bihon

 

Mircea OGLINDOIU 31 Jan. 2021, 08:53 Liga 2
Pe aceeași temă