Revenirea la viață a proiectului FC Bihor Oradea încă nu a devenit oficială, dar toate anunțurile sunt făcute ca și cum lucrurile sunt puse la punct și se mai așteaptă doar începerea campionatului de Liga 3.
S-a anunțat, la nivel intern, schimbarea numelui din CA Oradea, dar până acum nu avem vreo dovadă a acestui detaliu, nefiind comunicată de Federația Română de Fotbal ideea modificării numelui formației care sezonul trecut a activat în Liga 3 sub denumirea amintită sau cesionarea locului către noua structură, FC Bihor Oradea.
Cu toate acestea, virtuala FC Bihor Oradea continuă să facă numiri și să se organizeze pentru ca sezonul de Liga 3 următor să fie abordat cu strategia deja anunțată, anume formarea unei echipe competitive pentru sezonul care va lua startul în vara anului următor.
În principiu, acest demers se va materializa, după cum Liga2.ro a anunțat în urmă cu aproape o lună, din informațiile apărute în spațiul public și comunicate de CA Oradea și nu numai. Conducătorii clubului CA Oradea au anunțat că brandul va fi înscris în Liga 4, în locul echipei secunde care s-a regăsit acolo în 2021-2022.
Revenind la virtuala FC Bihor Oradea, modul în care se gestionează totul scoate în față o realitate care nu mai surprinde pe nimeni, iar primăria și autoritățile locale ”își fac imagine” în fața electoratului prin acest proiect. Până și președintele clubului a fost prezentat de Mihai Jurca, administrator public al Primăriei Oradea, astfel că lucrurile se îndreaptă, din câte se pare, către o traiectorie în care autoritățile decid în mare măsură, chiar și în SuperLiga fiind exemple în acest sens.
Trebuie însă apreciat faptul că în funcția de președinte a fost numit un fost fotbalist, un nume emblematic al fotbalului din Oradea, fostul atacant Sandor Kulcsar (57 de ani), care de-a lungul carierei a evoluat în România și Ungaria.
Ca un detaliu care nu-și avea rostul, Mihai Jurca a făcut o afirmație care întărește cele amintite mai sus, cu privire la modul în care s-ar putea implica autoritățile locale în noul proiect. Afirmația angajatului primăriei, conform Bihor Online, stârnește zâmbete:
”Municipalitatea îi acordă domnului Kulcsar toată încrederea și toată puterea de decizie, fiind un om profesionist cu cunoștințe clare în domeniu”. A precizat Jurca, dorind să accentueze ideea că primăria trebuie lăudată pentru numire și să facă ”reclamă” în fața alegătorilor, probabil, pentru următoarele alegeri.
Lucrurile sunt cu bătaie lungă la noul proiect fotbalistic din Oradea, iar în timp se dorește construirea unui stadion, dar și promovarea echipei în prima divizie din România, relativ repede, în cinci ani. Se urmăresc și promovări succesive.
”Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și mi-au încredințat această funcție onorantă, care mă obligă și responsabilizează. Mă onorează să fac parte dintr-o asociație care are membri fondatori instituții din Bihor care au pus umărul și au avut o contribuție esențială la dezvoltarea orașului și au făcut să se vorbească frumos despre Oradea la nivel național și internațional.
E momentul să aducem și sportul bihorean la nivelul orașului Oradea, cel puțin. Asta ar însemna un proiect care să aducă FC Bihor la nivel de echipă fanion a județului, iar corelat cu construcția noului stadion ne-am gândit la o strategie pe 5 ani la finalul cărora să vedem echipa în Liga 1. Suntem conștienți că nu va fi o sarcină ușoară.
Dovada faptului că ne vom face bine treaba va fi dacă lumea va reveni pe stadion într-un număr cât mai mare. Dacă noul stadion va fi gata și noi vom fi tot în Liga 2 nu voi considera un eșec, dacă publicul va fi pe stadion”, a declarat Sandor Kulcsar.
Spre deosebire de omul pe care l-a avut alături de el, pe reprezentatul primăriei, Kulcsar a demonstrat că ”jonglează” mai bine cu cuvintele și știe să le vorbească oamenilor care iubesc fotbalul în Oradea. Dacă primăria și-a asumat merite doar pentru simplul fapt că l-a numit în funcție, fostul atacant a preluat elegant și a transmis mai departe ideea pe care o are despre proiect.
Și-a asumat faptul că toate deciziile se vor lua în beneficiul echipei și că el nu-și va acorda merite dacă lucrurile vor merge așa cum trebuie și cum și-a propus.
”Vrem să schimbăm percepția oamenilor despre ce a fost în trecut. Prezența mea în fruntea clubului este o dovadă clară a asociaților că se dorește altceva. Îmi cunosc foarte bine calitățile, dar și limitele. Dacă cineva crede că de unul singur aș putea să rezolv toate probleme clubului se înșală.
Nici nu îmi doresc să fie vorba despre Kulcsar, ci despre echipă, nu de individualități. Mizez pe munca în echipă, doar în echipă putem obține rezultatele dorite”, a mai adăugat fostul fotbalist, conform Bihor Online.
Primăria va finanța cu o sumă importantă virtualul proiect FC Bihor Oradea în stagiunea care va începe curând, cu 250.000 de euro. Finanțarea va fi făcută de societatea Asociația Club Sportiv Fotbalistic Oradea, detaliu remarcat de Mihai Jurca, el recunoscând și faptul că Federația Română de Fotbal și-a dat acordul pentru ca echipa CA Oradea să funcționeze sub numele de FC Bihor:
”Deși denumirea asociației este diferită, clubul va activa sub numele de FC Bihor Oradea, denumire pe care o deținem cu drepturi depline la OSIM, la fel și sigla. Nu mai există niciun fel de problemă sau pericol. De aceea și Federația Română de Fotbal ne-a permis să activăm în viitorul sezon competițional cu denumirea FC Bihor.
Pentru că Ministerul Justiției nu ține neapărat cont de deținerea denumirii la OSIM nu ne-au putut permite înregistrarea în această etapă a asociației sub numele FC Bihor, dar competițional noi vom activa sub această denumire și ăsta este pasul important spre relansarea fotbalului de performanță”.
Foto: Bihor Online
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-ca-oradea-se-retrage-in-liga-4-dupa-ce-a-fost-la-un-pas-de-promovarea-in-liga-2-in-liga-3-in-locul-acesteia-va-juca-un-club-mult-mai-iubit-in-bihor-19237779
https://liga2.prosport.ro/liga-3/fc-bihor-oradea-19239587
https://liga2.prosport.ro/liga-3/frf-recunoaste-ca-regulamentar-nu-a-putut-stabili-ultima-retrogradata-din-sezonul-trecut-de-liga-3-a-introdus-un-nou-criteriu-de-departajare-care-culmea-nu-clarifica-nimic-si-necunoscuta-e-aceea-19240029
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-a-trimis-un-jucator-in-liga-3-unirea-dej-a-renuntat-sub-forma-de-imprumut-la-un-tanar-adus-in-aceasta-vara-19240030
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dunarea-calarasi-incepe-sa-miste-la-capitolul-achizitii-recent-retrogradata-in-liga-3-a-oficializat-doua-mutari-dintre-care-o-revenire-total-neasteptata-19240009
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-doua-cluburi-din-liga-3-si-au-schimbat-denumirea-unul-chiar-si-sediul-social-campulung-va-avea-echipa-la-nivel-national-in-timp-ce-colonestiul-a-trecut-de-la-privat-la-public-19240002