Viitorul Pandurii, învinsă în cantonament de o echipă din prima ligă din Serbia și victorioasă contra alteia din liga a treia

Marius ANGHEL 05 Feb. 2024, 16:43 Liga 2

Viitorul Pandurii a avut un weekend plin în Serbia, unde se află de o săptămână în cantonament. Echipa din Târgu Jiu a disputat, sâmbătă și duminică, câte un meci amical, în care a înregistrat un eșec și o victorie.

Înfrângerea a fost contra prim-divizionarei din Serbia FK Zeleznicar Pancevo, scor 0-2, iar succesul trupei antrenată de Călin Cojocaru a venit în fața formației OFK Becej, scor 4-1, din liga a treia a țării vecine.

Gorjenii rămân până joi în Serbia și vor mai juca încă două amicale.

Eșec cu FK Zeleznicar pentru Viitorul Pandurii

Sâmbătă, echipa gorjeană s-a deplasat, sâmbătă, la Panciova, oraș aflat lângă Dunăre, aproape de Belgrad, unde a întâlnit FK Zeleznicar Pancevo, clasata pe locul 14 din 16 în prima ligă sârbă, după 19 etape din actualul sezon. Gazdele s-au impus cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de atacantul Strahinja Jovanovic în minutele 32 și 70.

”Este, până la urmă, o înfrângere în fața unei formații de nivel superior, cu calitate mai bună, însă băieții noștri au făcut un joc bun, și-au creat mai multe ocazii de gol, iar gazdele au marcat cele două goluri pe contraatac”, a transmis clubul Viitorul Pandurii despre acest amical.

Călin Cojocaru a utilizat în acest test jucătorii: Rob. Geantă (Lupescu 46′) – Jozic (Lupulescu 80′), Mrsulja (cpt.)(Bîrzu 80′), Dav. Savu (Toure 60′), Godja (Ed. Cojocaru 80′) – Brînzan (Moisie 60′), Tiihonen (Nic. Geană 75′) – Gîrbiță (Alb. Voinea 46′), Acolatse (Nikpalj 60′) – Andreaș (Ed. Croitoru 46′) – Dr. Popa (Vulpe 60′).

Victorie cu OFK Becej pentru echipa din Târgu Jiu

A doua zi, duminică, Viitorul Pandurii a avut programat un nou amical. De această dată, trupa olteană a avut o deplasare scurtă, peste râul Tisa, din Novi Becej, unde este cantonată, în orașul vecin, Becej. Acolo a întâlnit echipa locală OFK Becej, locul 11 din 16 în seria Vojvodina din liga a treia sârbă, după 15 etape.

Echipa lui Călin Cojocaru, în care au evoluat ca titulari jucătorii utilizați în partea secundă a meciului din urmă cu o zi și pe parcursul părții a doua au fost introduși o parte din titularii cu FK Zeleznicar, s-a impus cu scorul de 4-1 (3-1). Au înscris Albert Voinea (5′, 60′ – penalty), Răzvan Vulpe (30′) și Mario Lupulescu (35′).

Viitorul Pandurii în amicalul cu OFK Becej: Krupenschi (Eftimie 46′) – Ed. Croitoru, Toure (Dav. Savu 65′), Bîrzu (Mrsulja 65′), Ed. Cojocaru (Godja 65′) – Moisie (Brînzan 65′), Nic. Geană (Tiihonen 65′) – Vulpe (Andreaș 65′), Nikpalj (Acolatse 65′), Lupulescu (Gîrbiță 46′) – Alb. Voinea (cpt.)(Dr. Popa 65′).

  • Se poate remarca în continuare absența camerunezului Aziz Njoya Njifakue.

Încă două amicale în Serbia pentru Viitorul Pandurii

Viitorul Pandurii este din 29 ianuarie în cantonamentul din Serbia, iar până acum a disputat trei amicale în țara vecină. În primul test a trecut cu 1-0 cu OFK Vrsac (liga a doua sârbă), iar până la revenirea în țară, care se va produce la 8 februarie, va mai juca două amicale cu formații din zonă, cu FK Vozdovac (locul 6 din prima ligă / 6 februarie) și FK Naftagas (locul 5 din 16 în seria Vojvodina din liga a treia / 7 februarie).

Trupa gorjeană, reunită din data de 8 ianuarie, s-a pregătit în primă fază pe plan local și a disputat un singur joc amical până la plecarea în Serbia, cu CSO Turceni (Liga 3), pe care a învins-o cu scorul de 3-0 la Târgu Jiu.

După revenirea în țară, echipa lui Cojocaru mai are programate două amicale, cu CSC Dumbrăvița (locul 14 în Liga 2, 14 februarie) și CSM Deva (locul 1 în Seria 7 a Ligii 3, 17 februarie).

Foto: Zdravo Pancevo și Viitorul Pandurii Târgu Jiu

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-castigat-amicalul-cu-ofk-vrsac-19298485

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-din-liga-2-care-vor-in-prima-liga-din-2025-trebuie-sa-aiba-director-sportiv-calificat-de-frf-nu-se-risca-neacordarea-licentei-dar-amenda-este-una-usturatoare-19298459

Marius ANGHEL 05 Feb. 2024, 16:43 Liga 2
Pe aceeași temă