Valmir Berisha continuă în Liga 2 după despărțirea de SC Oțelul. Echipa cu care a semnat atacantul

Marius ANGHEL 19 Jan. 2023, 20:27 Liga 2
Valmir Berisha continuă în Liga 2 după despărțirea de SC Oțelul. Echipa cu care a semnat atacantul

Valmir Berisha, unul dintre cei trei jucători de care SC Oțelul Galați s-a despărțit în această iarnă, va continua să joace în Liga 2.

Chiar dacă nu a rupt gura târgului nici la SC Oțelul și nici la Chindia, unde a mai evoluat în România, atacantul suedezo-kosovar a mai primit o șansă să-și demonstreze calitățile la Baia Mare.

Cu Minaur, Berisha are un cu totul alt obiectiv decât la Galați, urmând a încerca să se salveze cu echipa de la retrogradare.

Valmir Berisha s-a despărțit de SC Oțelul, dar continuă în Liga 2, la Minaur Baia Mare

Valmir Berisha a semnat în vară cu SC Oțelul și a evoluat sub comanda lui Dorinel Munteanu în 12 din cele 16 meciuri trecute din acest sezon de Liga 2. A început ca titular în doar patru, de trei ori a fost înlocuit, a acumulat 383 de minute pe teren și nu a înscris niciun gol.

Anterior jucase în Malta, la Sliema Wanderers (21 meciuri / 3 goluri), după ce s-a despărțit de Chindia Târgoviște, pentru care într-un an și jumătate a prins 44 de partide în Liga 1 și a marcat 4 goluri.

Minaur l-a scăpat printre degete pe Ștefan Blănaru, plecat de la CS Mioveni și ajuns la FC Brașov, însă s-a reorientat și a ajuns la un acord cu Berisha.

”Bine ai venit, Valmir Berisha!
Noul nostru jucător este născut pe 6 iunie 1996 și evoluează ca atacant.
Bericha a mai evoluat pentru Panathinaikos, SC Cambuur, Aalesund, Velez Mostar, Chindia Târgoviște, Sliema Wanderers, Oțelul Galați.
Îi urăm bun venit și multă baftă în tricoul galben albastru!
Aici e Minaur!”, a transmis Minaur Baia Mare, care nu a comunicat și un lucru esențial în privința transferurilor: durata contractului cu jucătorul.

Patru achiziții prezentate oficial și doar trei rezilieri!

În această iarnă, echipa antrenată de Mihai Iosif i-a mai prezentat oficial ca achiziții pe Raul Avram (portar, ex Petrolul), Alexandru Iacob (fundaș, ex CS Mioveni) și Petre Ivanovici (mijlocaș, ex FK Miercurea Ciuc).

Iosif a spus la reunire că a semnat cu echipa sa și Senad Jarovic, atacant germano-bosniac care în România a mai jucat pentru Petrolul, în sezonul trecut, însă acesta nu s-a prezentat la Baia Mare nici până acum, la șapte zile de la reunire. Și Răzvan Horj, fundaș care este încă legat contractual cu Petrolul, se antrenează cu echipa, însă momentan nu poate fi legitimat, deoarece este în litigiu cu trupa ploieșteană.

La capitolul rezilieri, Minaur a anunțat oficial doar despărțirile de fundașul central Gabriel Oiță (29 de ani) și atacanții Kevin Bakare Ouato (18 ani) și Muacir Abdul Pacheco Cassama (27 de ani), deși din lot lipsesc mult mai mulți jucători care au încheiat anul sub comanda lui Mihai Iosif. De exemplu, Alexandru Mărieș a fost împrumutat la CSM Satu Mare.

Foto: SC Oțelul Galați, Leczki Jozsi (Mediafax Foto) și Minaur Baia Mare

https://liga2.prosport.ro/seria-1/bucurie-la-galati-sc-otelul-si-a-stins-datoriile-de-la-fifa-si-are-liber-la-legitimat-jucatori-componenta-lotului-si-strategia-sportiva-nu-vor-avea-de-suferit-19258202

https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-trei-plecari-19258153

https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-si-a-anuntat-programul-amicalelor-insa-inca-nu-si-cunoaste-adversarii-din-cantonamentul-din-turcia-19258053

https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-achizitie-dupa-achizitie-dar-cu-restante-19257873

Marius ANGHEL 19 Jan. 2023, 20:27 Liga 2
Pe aceeași temă