Valentin Bărbulescu, pregătit să debuteze pentru Steaua în acest sezon. Mijlocașul s-a recuperat și așteaptă marele derby cu Dinamo: ”Toată lumea vrea să jucăm pe Arena Națională, cu 50.000 de suporteri”

Andrei PASCU 01 Sep. 2022, 19:25 Liga 2
Valentin Bărbulescu, pregătit să debuteze pentru Steaua în acest sezon. Mijlocașul s-a recuperat și așteaptă marele derby cu Dinamo: ”Toată lumea vrea să jucăm pe Arena Națională, cu 50.000 de suporteri”

Valentin Bărbulescu, 36 de ani, este aproape să bifeze prima prezență în Liga 2 în acest sezon, el trecând peste accidentarea suferită în urmă cu două luni, la gleznă. În momentul în care va fi bine din punct de vedere fizic, Daniel Oprița va miza cu siguranță pe el, așa cum a făcut-o și sezonul trecut.

Valentin Bărbulescu, gata să debuteze pentru Steaua în acest sezon

Valentin Bărbulescu este un lider în vestiarul Stelei și revenirea lui în echipă va fi un plus de experiență. Fără meci în acest sezon, din care s-au scurs deja patru etape, Bărbulescu a avut ultima prezență într-un meci oficial la 15 mai, chiar în ultima etapă a play-off-ului din sezonul trecut de Liga 2, cu FC Hermannstadt, de la Mediaș, scor 0-0.

Stagiunea anterioară, mijlocașul defensiv a prins un total de 23 de partide, 17 în sezonul regular și șase în play-off, și a marcat un gol. În câteva rânduri, Bărbulescu a purtat chiar și banderola de căpitan a formației din Ghencea.

Valentin Bărbulescu vrea ca meciul cu Dinamo să se joace pe Arena Națională

Bărbulescu a avut un prim antrenament cu echipa, dar vrea să fie pe teren în derby-ul cu Dinamo, care e peste două runde, în etapa a 6-a. Speră ca duelul să aibă loc pe cel mai mare stadion al României, pe Arena Națională.

De o săptămână și jumătate sunt în programul normal, ieri (n.r. – miercuri, 31 august) am făcut și antrenament cu echipa. Din punct de vedere medical sunt bine, rămâne de văzut cum o să fiu și fizic.

(N.r. – Ce echipe ți se pare cele mai puternice până acum?) Slobozia pare să aibă o echipă bună, la fel ca sezonul trecut. Acum a început mult mai bine sezonul, Poli Iași, Miercurea Ciuc, Buzău. Sunt vreo șapte-opt echipe care se vor bate pentru play-off.

(N.r. – Despre meciul cu Dinamo) Toată lumea așteaptă să jucăm pe Arena Națională, cu 50.000 de suporteri. Ne-am dori să se joace acolo, dar vom vedea. Am speranțe că va fi ceva incendiar. De fapt, așa cum a fost la orice meci Steaua – Dinamo. Dacă vom câștiga cu Iași și cu Dinamo, vom avea aceleași număr de puncte ca sezonul trecut.

Suntem mulți jucători noi, dar am încredere în echipă, vom arăta mai bine”, a spus Valentin Bărbulescu.

Steaua, meci cu Poli Iași în runda a 5-a

Șapte puncte are Steaua până acum, după patru etape în Liga 2. A început sezonul cu Metaloglobus, cu care a remizat, scor 1-1, după care a trecut de CSM Slatina în deplasare, cu 2-1, a pierdut cu FK Miercurea Cuc, scor 0-4, după care a trecut de CSC Dumbrăvița cu 3-0.

În runda a 5-a, Steaua va întâlni Poli Iași, pe teren propriu, vineri, 2 septembrie, de la ora 16:30. E posibil ca Valentin Bărbulescu să fie în lotul lui Daniel Oprița în confruntarea cu moldovenii, care au 10 puncte și sunt fără eșec.

Foto și video: Steaua TV

https://liga2.prosport.ro/seria-1/iesenii-merg-in-ghencea-cu-gandul-sa-si-continue-seria-victoriilor-claudiu-niculescu-sa-nu-ridicam-nasul-pe-sus-torino-hunte-comparatie-intre-fotbalul-romanesc-si-cel-olandez-19243488

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-l-a-pierdut-pe-ovidiu-horsia-mijlocasul-s-a-intors-in-superliga-dupa-numai-trei-meciuri-in-liga-2-19243533

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-vede-un-meci-cheie-cu-progresul-spartac-este-important-daca-vrem-sa-obtinem-ceea-ce-ne-am-propus-pentru-fc-brasov-pot-debuta-mai-multi-jucatori-19243529

https://liga2.prosport.ro/seria-1/trei-noi-jucatori-pentru-dorinel-munteanu-doi-fundasi-romani-si-un-atacant-ucrainean-la-sc-otelul-a-ajuns-un-varf-care-in-ultimii-ani-a-jucat-in-indonezia-malaezia-si-vietnam-19243491

 

 

 

 

Andrei PASCU 01 Sep. 2022, 19:25 Liga 2
Pe aceeași temă