Steaua a întors scorul în repriza a doua a meciului cu Petrolul, în Ghencea, și a câștigat cu 2-1 derby-ul campionatului Ligii 2. ”Militarii” au profitat de ocaziile ratate cu seninătate de jucătorii liderului play-off-ului, dar și de un penalty controversat dictat de arbitrul Vidican, la un presupus henț al lui Cebotaru.
Liderul Petrolul pierde primul meci în play-off, al treilea în acest sezon, și mai are doar trei puncte în fața echipei FC Hermannstadt, clasata pe locul 2, 50 față de 47. Steaua, cu 41 de puncte, se menține pe locul 4, de baraj de promovare, unde nu are dreptul să joace, fiindcă nu poate accede în Liga 1.
În fața unei asistențe destul de reduse, având în vedere echipele prezente pe teren, cu circa 8.000 de spectatori, cu galeriile la datorie, Petrolul a înscris rapid, în minutul 9, prin golgheterul Sory Diarra, care a profitat de o minge primită de la Cioiu și de un barcaj larg al lui Beța. A fost al treilea gol al jucătorului din Mali împotriva Stelei, după ce în meciul din sezonul regular le înscrisese pe amândouă în succesul cu 2-0 pe ”Ilie Oană”.
Enceanu (11) putea egala rapid dacă era atent, însă a fost blocat de Meijers, și tot el mai trimitea o dată pe poartă, pe direcția lui Avram (12), din fața careului.
Steaua a rămas și fără căpitanul Bărbulescu din minutul 14, după o accidentare, iar intrarea lui Mihăescu nu a schimbat mai nimic în jocul echipei sale, care a fost din nou surprinsă în apărare. Diarra (18) n-a fost în stare să profite de o greșeală a lui Beța și a tras doar în blocajul fundașului.
Însă și Steaua a continuat să aibă oferte la puținele situații în care a ajuns în careul advers. Același Enceanu (32) a șutat bine din stânga, dar pe lângă bara a doua. Și Buhăescu (39) a avut o reluare bună cu capul pe poartă, dar Avram a reținut din plonjon.
Steliștii au cerut penalty la un henț al lui Meijers (40), însă arbitrul a lăsat jocul să continue, în timp ce Oprița primea cartonaș galben pentru proteste.
Până la pauză, Petrolul se putea desprinde, însă și-a bătut joc de două ocazii mari. Diarra (41) a finalizat prin spatele porții un șut din 9 metri, după ce-l fentase pe Bălbărău, iar Măzărache (44) arată că golul fuge de el la orice ocazie pe care o are. De această dată a tras din 7 metri ușor lateral stânga mult peste.
Repriza a doua a început cu altă ocazie mare a lui Măzărache (47), însă atacantul sterp la goluri al Petrolului a șutat din 12 metri direct pe portar, care a prins. Meijers (52) putea înscrie și el dacă s-ar fi poziționat mai bine la o centrare din lovitură liberă, iar la poarta opusă Beța (53) a reluat cu capul pe lângă bară, după o centrare din corner a lui Popa.
Diarra (54) a avut o nouă mare ocazie de gol, însă i s-au înmuiat gleznele când s-a văzut singur cu portarul și a finalizat doar în acesta. Petrolul rata o nouă situație de desprindere și ratările… se răzbună.
A contribuit din plin arbitrul Vidican, care a dictat penalty la o minge trimisă de Enceanu în umărul lui Cebotaru (55). Bogdan Chipirliu (57) nu a ratat de la punctul cu var.
Golul Stelei a stârnit o primă reacție a Petrolului, care a ratat prin Bratu (62) situația de a marca, însă mingea șutată de el din 10 metri a fost deviată în corner.
Jocul a continuat pe contre, iar Adi Popa (65) a trimis din 20 de metri lateral stânga pe lângă vinclul colțului lung. O situație bună, așa cum a avut și Măzărache (68), aflat într-o poziție mult mai bună, însă golul fude de atacantul argeșean. Din 6 metri a tras peste poartă.
Încă în șoc după egalarea venită după penalty-ul inventat de arbitru, Petrolul a fost surprinsă la o degajare lungă a lui Bălbărău. Buhăescu a avansat în dreapta, a trimis în careu pentru Chipirliu (69), care a reluat slab din careu, dar pe poartă, iar Raul Avram a gafat incredibil, scăpând mingea printre picioare, în poartă.
Cele 20 de minute rămase din meci nu au mai oferit ocazii de gol, singura fază mai periculoasă aparținându-i lui Pashov, care a tras de la distanță puțin peste transversală.
S-a terminat 2-1 pentru Steaua, care acumulează 41 de puncte, se menține pe locul 4, de baraj, însă nu are dreptul de a promova în Liga 1.
Petrolul rămâne cu 50 de puncte, pe locul 1, însă acum mai are doar trei puncte în fața celor de la FC Hermannstadt, a doua clasată.
În etapa a 3-a, intermediară, Petrolul joacă acasă chiar cu FC Hermannstadt (6 aprilie, ora 19:00), iar Steaua are meci la ”U” Cluj (7 aprilie, ora 19:30).
Foto: Alexandra Pandrea și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
Remus Chipirliu 57′ – penalty, 69′ / Sory Diarra 9′
Steaua: Bălbărău – D. Oroian, Walace, Beța, Rob. Neacșu – Val. Bărbulescu (cpt.)(Măd. Mihăescu 14′, Șt. Pacionel 46′), Enceanu, St. Drăghici, Chipirliu (E. Pacionel 86′), Ad. Popa (Răsdan 86′) – Buhăescu (Cl. Dragu 78′)
Rezerve neutilizate: H. Iancu – I. Răducan, Al. Zaharia, Bactăr
Antrenor: Daniel Oprița
Petrolul: R. Avram – Sg. Pîrvulescu (Duță 76′), Huja, Meijers, Țicu (cpt.) – Seto (Jarovic 76′), Cebotaru (M. Chindriș 68′) – M. Bratu, Cioiu (Pashov 68′), Măzărache (Tucaliuc 68′) – S. Diarra
Rezerve neutilizate: Moroz – Mih. Constantinescu, Saim Tudor, Al. Sabău
Antrenor: Nicolae Constantin
Stadion: Steaua (București); Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); Asistenți: Alexandru Filip (Constanţa) și Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti); Rezervă: Valentin Porumbel (Olteniţa); Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila) și Mircea Bucur (Târgu Mureş).
♦Min 90+4 Final de meci în Ghencea. Steaua câștigă cu 2-1 meciul cu liderul Petrolul. Daniel Oprița se bucură de parcă ar fi promovat, se duce direct la galerie și se urcă printre suporteri
♦Min 86 ⇐⇒ Dublă schimbare la Steaua. Ies Adrian Popa și Bogdan Chipirliu și intră Florin Răsdan și Emilian Pacionel
♦Min 84 ||| Stephan Drăghici primește cartonașul galben pentru o intrare asupra lui Țicu
♦Min 78 ⇐⇒ Intră Claudiu Dragu și iese Vasile Buhăescu, la Steaua
♦Min 76 ⇐⇒ Iese Sergiu Pîrvulescu și Takayuki Seto și intră Iulian Duță și Senad Jarovic
♦Min 71 Pashov șutează bine din 22 de metri, Bălbărău deviază ușor peste poartă, unde oricum mergea mingea, însă arbitrul nu dă corner
♦Min 69 2-1 Bălbărău degajează lung, Buhăescu scapă în dreapta și centrează pe jos în careu, pentru urcarea lui Bogdan Chipirliu, care trage modest spre poartă, însă Raul Avram gafează incredibil și își scapă mingea printre picioare în poartă
♦Min 68 ⇐⇒ Triplă schimbare la Petrolul. Ies Marius Cioiu, Eugeniu Cebotaru și Simon Măzărache și intră Georgi Pashov, Marius Chindriș și Cosmin Tucaliuc
♦Min 68 Măzărache preia în colțul stânga al careului, avansează până în 6 metri ușor lateral, de unde trage peste poartă
♦Min 67 ||| Rareș Enceanu primește cartonașul galben după un fault asupra lui Cioiu
♦Min 65 Adi Popa trage puternic din 20 de metri ușor lateral stânga, puțin peste vinclul colțului lung
♦Min 62 Centrare din dreapta, mingea e lăsată să treacă, Bratu șutează din 10 metri central, Beța deviază și Petrolul are corner din stânga
♦Min 57 1-1 Bogdan Chipirliu bate penalty-ul puternic, pe centru, sus, și egalează pentru Steaua. Avram a plonjat în stânga sa
♦Min 55 Enceanu încearcă o centrare din colțul stânga al careului Petrolului, mingea îl lovește în umărul drept pe Cebotaru, iar arbitrul Vidican dictează penalty. Decizie eronată, petroliștii protestează, însă centralul nu se răzgândește
♦Min 54 Pe o contră, Diarra primește în careu, se încurcă în dribling și șutează apoi în blocajul lui Bălbărău, mingea ricoșează în atacant, iar din acesta se duce spre poarta goală, însă un fundaș se repliază și respinge
♦Min 53 Popa centrează dintr-un corner din stânga, Beța plonjează spre înapoi și reia cu capul din 8 metri spre colțul lung, pe lângă bara a doua. Avram a lăsat mingea să treacă pe lângă
♦Min 52 Centrare lungă în careul Stelei, dintr-o lovitură liberă din dreapta, Meijers e nemarcat la 8 metri central, însă dă pe lângă minge și ratează o mare situație de gol. În fața sa era doar portarul
♦Min 47 Minge respingă în careul Stelei în Cebotaru și ricoșată la Măzărache, care reia din prima din 12 metri ușor lateral stânga, însă pe direcția lui Bălbărău, care prinde
♦Min 46 S-a reluat meciul
♦Min 46 ⇐⇒ Mădălin Mihăescu, introdus pe teren în minutul 14, s-a accidentat și el și este schimbat cu Ștefan Pacionel
♦Min 45+1 Pauză în Ghencea. Petrolul conduce cu 1-0 în meciul cu Steaua, după o primă repriză bună, cu ritm, multe ocazii
♦Min 44 Măzărache ridică o minge din fața careului pentru Seto, acesta preia în sus, își așează balonul și cu capul și șutează din 7 metri ușor lateral stânga, din cădere, mult pe lângă poartă. Poziția era una ideală de gol, însă Seto și-a bătut joc de ea. Nea Constantin se duce nervos pe bancă
♦Min 41 ||| Daniel Oprița primește și el cartonașul galben pentru proteste, probabil pentru acea fază în care Steaua a solicitat penalty
♦Min 41 Diarra primește în careu, în dreapta, fentează portarul, însă șutează violent din 9 metri prin spatele plasei
♦Min 40 Steliștii solicită un henț în careul Petrolului, un penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue. Meijers i-a luat fața lui Buhăescu, a preluat în față și, împiedicat de atacant, s-a dezechilibrat ușor și a atins mingea cu mâna, involuntar
♦Min 39 Centrare din dreapta, Buhăescu se demarcă bine în centrul careului, reia cu capul din fața lui Meijers și trimite bine pe poartă, însă Avram plonjează în dreapta și reține fără probleme
♦Min 38 ||| Sory Diarra primește și el cartonașul galben după ce intră tare din spate, la un duel aerian petrecut la mijlocul terenului, asupra lui Beța
♦Min 37 ||| Sergiu Pîrvulescu îl ține de mână pe Adi Popa, în flancul stâng, pentru a opri un contraatac, și primește primul cartonaș galben al meciului
♦Min 32 Steaua pune presiune, Mihăescu șutează în blocaj din fața careului, mingea se duce în stânga, la Enceanu, care preia pe piept și pătrunde spre centru și trage la colțul lung. Avram e bătut, însă mingea trece de puțin pe lângă bară
♦Min 24 Raul Avram, portarul Petrolului, acuză o accidentare și are nevoie de îngrijiri medicale
♦Min 18 Beța greșește în careu, însă se repliază în fața lui Diarra, care șutează în blocajul fundașului, din 9 metri ușor lateral dreapta. Arbitrul dă însă mult prea ușor fault în atac
♦Sory Diarra a înscris contra Stelei și cele două goluri din meciul din sezonul regular, acel 2-0 de pe ”Ilie Oană”. Atacantul din Mali ajunge la 12 goluri marcate în acest sezon pentru Petrolul, în 17 partide disputate în Liga 2 din totalul de 21.
♦Min 14 ⇐⇒ Iese Valentin Bărbulescu, fost jucător chiar la Petrolul, cu care a reușit promovarea în Liga 1 în 2011, și intră Mădălin Mihăescu
♦Min 13 Bărbulescu acuză o accidentare la piciorul stâng și pare să nu mai poată continua meciul
♦Min 12 Enceanu șutează din prima din fața careului, după o respingere în față a lui Cebotaru, care cerea fault, Avram prinde fără emoții
♦Min 11 Replica Stelei vine imediat. Enceanu primește în centrul careului, însă Meijers anticipează, plonjează și blochează mingea șutată din întoarcere, din 9 metri ușor lateral dreapta. Steliștii recuperează, centrează din dreapta și Avram boxează din careul mic
♦Min 9 0-1 Pasă în dreapta careului pentru Cioiu, care îl întoarce pe toate părțile pe Beța și trimite în fața porții pentru Sory Diarra, acesta preia în 7 metri ușor în dreapta și șutează din întoarcere la colțul scurt și marchează. Galeria Petrolului izbucnește
♦Lovitura de start simbolică a meciului a fost dată de Florea Voinea, o legendă a clubului Steaua, marcator a peste 100 de goluri în aproape 200 de meciuri jucate pentru echipa din Ghencea. Acesta a ajuns la Steaua chiar de la Petrolul.
♦Min 1 A început partida din Ghencea. Galeriile celor două echipe sunt pe poziții și au pregătit coregrafii speciale pentru acest derby
Campionatul Ligii 2 va avea în desfășurarea sa din acest sezon încă două meciuri între Steaua și Petrolul, cele mai titrate cluburi care activează în acest eșalon fotbalistic, echipe de tradiție, cu suporteri și printre cele mai frumoase galerii din țară.
În sezonul regular, Petrolul a învins Steaua cu 2-0 pe ”Ilie Oană”, în cadrul etapei a 11-a, iar după 19 etape ambele au obținut calificarea în play-off, unde se vor întâlni de alte două ori.
Meciul tur are loc astăzi, de la ora 14:30, în Ghencea, unde se anunță o asistență importantă, ținând cont de rivalitatea dintre cele două cluburi.
Față de momentul de la prima partidă directă din acest sezon, Steaua a urcat o poziție în clasamentului Ligii 2, acum afându-se pe locul 4.
Daniel Oprița, antrenorul Stelei, fost jucător inclusiv la Petrolul, a spus înaintea acestui meci din Ghencea că pregătește formația sa astfel încât să își ia revanșa pentru înfrângerea din confruntarea din sezonul regular. Oprița vrea să profite de faptul că echipa lui Nicolae Constantin nu a început foarte convingător anul, chiar dacă nu a pierdut. A înregistrat două victorii în deplasare, 3-0 la ”masa verde” cu Poli Timișoara și 3-2 cu Unirea Constanța, și două remize pe teren propriu, 0-0 cu FC Buzău și 0-0 cu ”U” Cluj.
”Meciul care urmează va fi greu, un meci oficial cu echipa de pe primul loc. O echipă care nu prea a făcut pași greșiți, așa că va fi un meci greu. Totuși, jucăm acasă, suntem după niște rezultate pozitive și asta trebuie să ne dea încredere. Să facem un joc bun și să câștigăm acest meci.
(N.r. – Despre prestațiile Petrolului din 2022, mai slabe decât în final de 2021) Așa pare la prima vedere, dar are jucători experimentați. A făcut transferuri importante și în această iarnă, așa că oricând poate juca bine când se mobilizează. E într-o situație în care nu își mai permite să piardă puncte pentru că echipele din spate se apropie. În play-off sunt meciuri grele și meciul acesta va fi greu.
(N.r. – E cea mai bună perioadă a Stelei de când ai venit?) Și sezonul trecut am avut o perioadă bună, dar eram în Liga 3, era nivelul mai scăzut. Aici e Liga 2. Cred că suntem în cea mai bună perioadă, jocul arată bine, marcăm și goluri. Arată din ce în ce mai bine Steaua.
Cred că și jucătorii se gândesc că joacă în fața multor spectatori, am înțeles că vin și cei de la Ploiești. Îi așteptăm și noi pe susținătorii echipei să vină în număr cât mai mare. Am înțeles că plouă, dar nu cred că ăsta va fi un motiv să nu vină la stadion”, a spus Daniel Oprița la conferința de presă.
În prima etapă din play-off, Steaua a condus la Chiajna, însă a terminat la egalitate meciul cu Concordia, scor 2-2, după ce a egalat în prelungiri.
De partea cealaltă, Petrolul ocupă tot locul 1 în clasamentul Ligii 2 și simte presiunea celor de la FC Hermannstadt, care joi, în deschiderea etapei a 2-a, a trecut cu 2-1 de Concordia Chiajna și s-a apropiat la trei puncte.
Dacă în prima rundă din play-off, cu ”U” Cluj (scor 0-0), Nicolae Constantin a pregătit meciul astfel încât echipa sa să nu primească gol, de această dată a declarat că Petrolul va merge în Ghencea pentru cele trei puncte! Antrenorul Petrolului a lăudat Steaua pentru faptul că joacă extrem de motivat, chiar dacă nu are drept de promovare în Liga 1.
”Primul meci este, ca întotdeauna, cel mai important! Întâlnim o echipă care joacă fără obiectiv în acest play-off, dar asta nu este de condamnat, ci este meritul ei că a ajuns până în această fază. Steaua nu are nimic de pierdut, ci doar de câștigat din acest meci, și sunt sigur că va face tot posibilul să ne încurce. Însă, suntem pregătiți pentru orice!
Nu este loc de discuții: ne propunem să câștigăm, asta este cât se poate de clar și cu acest gând vom merge în Ghencea! Putem face acest lucru, ne cunoaștem adversarii, știm ce joacă și sper să trecem cu bine peste acest joc! Ne-am pregătit cum trebuie, iar pauza de două săptămâni ne-a prins bine, pentru că am reușit să recuperăm o parte dintre jucători, în condițiile în care au fost ceva probleme cu gripa în perioada asta. Avem aproape tot lotul valid, singurele absențe fiind cele ale lui Velisar, care a suferit o entorsă la antrenamentul de ieri, Boțogan, care s-a întors cu o accidentare de la lotul național și va trebui să mai stea câteva zile, și Dragoș Gheorghe. Vom juca pe un stadion nou, cu un gazon perfect, va fi o atmosferă foarte frumoasă, vor fi mulți suporteri ce vor veni să ne susțină, așa că avem toate condițiile să ne întoarcem la Ploiești cu un rezultat bun”, a declarat Nicolae Constantin, martor, din teren, la câteva victorii importante contra Stelei, cum ar fi acel 5-1 din 1999, meci în care a și marcat: ”Au fost victorii frumoase, am prins și un 1-0 în Ghencea, cu gol Mihalache! Ca jucător am câștigat, de altfel, de mai multe ori, și sper să o fac și ca antrenor.”
Cu o zi înainte de meci, clubul Steaua a reușit o lovitură de imagine prin readucerea în Ghencea a lui Vasili Hamutovski (43 de ani), fostul goalkeeper, originar din Belarus, urmând a fi antrenor cu portarii în cadrul Academiei Stelei.
Vasili Hamutovski este un fost jucător care a scris istorie pentru Steaua, pentru care a evoluat în perioada 2003-2006, în 50 de meciuri. A câștigat două titluri cu clubul din Ghencea și a ajuns în sezonul 2004-2005 până în optimile de finală ale Cupei UEFA, dar a evoluat în cariera sa și pentru Petrolul, în 13 meciuri, în perioada 2012-2013, ultimul său joc pentru ploieșteni fiind finala Cupei României din 2013, câștigată cu 1-0 pe Arena Națională cu CFR Cluj.
”Sunt foarte fericit să revin aici. După 9 zile de război, am plecat în Polonia, iar acolo am primit un telefon de la George Ogăraru. Am acceptat imediat propunerea lui de a mă ocupa de portarii Academiei până se va termina războiul din Ucraina. Aici eu mă simt ca acasă și de abia aștept să încep treaba”, a spus Vasili Hamutovski, care vorbește excelent limba română.
Acesta va fi prezent la tribuna oficială a stadionului din Ghencea și va urmă meciul dintre Steaua și Petrolul.
Înainte de începerea meciului, Petrolul ocupă locul 1 în play-off-ul Ligii 2, cu 50 de puncte, în timp ce Steaua se află pe poziția a 4-a, cu 38 de puncte. Indiferent de rezultatul din acest joc, cele două echipe vor rămâne pe pozițiile pe care se află și în acest moment.
Meciul dintre Steaua și Petrolul va fi arbitrat de centralul Rareș George Vidican (Satu Mare), iar de la cele două tușe de asistenții Alexandru Filip (Constanţa) și Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti). Arbitru de rezervă este Valentin Porumbel (Olteniţa), iar observatori au fost delegați Laurenţiu Vărgatu (Brăila) și Mircea Bucur (Târgu Mureş).
În acest sezon, Vidican, arbitru din lotul de Liga 2, a mai arbitrat-o pe Steaua în meciul cu FC Brașov (1-0), iar pe Petrolul a arbitrat-o ultima dată în play-out-ul sezonului trecut, în 1-1 în deplasare cu Unirea Slobozia.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasili-hamutovski-s-a-intors-in-ghencea-functia-pe-care-o-va-avea-fostul-portar-la-steaua-sunt-foarte-fericit-sa-revin-aici-19225237
https://liga2.prosport.ro/seria-1/momentul-razbunarii-pentru-steaua-daniel-oprita-vrea-victoria-cu-petrolul-cred-ca-suntem-in-cea-mai-buna-perioada-aratam-din-ce-in-ce-mai-bine-argumentele-principalului-19225086
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nae-constantin-schimba-strategia-pentru-derby-ul-cu-steaua-asta-ne-dorim-antrenorul-petrolului-a-facut-analiza-duelului-cu-militarii-si-a-anuntat-jucatorii-care-n-19225142
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-rezultat-de-moral-in-amicalul-cu-fc-voluntari-liderul-ligii-2-s-a-tinut-bine-in-fata-revelatiei-din-liga-1-19224701
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-ce-victorie-steaua-a-facut-scor-cu-fc-u-craiova-dupa-ce-a-fost-condusa-militarii-s-au-intrecut-in-goluri-spectaculoase-iar-portarul-horia-iancu-a-iesit-s-19224765
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-petrolul-victorie-fara-probleme-in-amicalul-cu-zimbru-chisinau-liderul-ligii-2-a-castigat-la-scor-iar-marius-coman-a-oferit-faza-meciului-19224427