Silviu Pană (30 de ani) este pregătit să reintre în planurile lui Nicolae Constantin la Petrolul, după luni bune în care a stat departe de antrenamentele alături de colegii săi. Mijlocașul a fost nevoit să se opereze la gleznă, iar miercuri, în amicalul cu Dinamo Kiev U19, a bifat câteva minute.
Silviu Pană nu a mai jucat pentru Petrolul din etapa a 15-a a sezonului regular, din meciul cu FC Hermannstadt (scor 0-1), din 26 noiembrie. Atunci s-a accidentat, iar apoi au urmat operația și perioada de recuperare. Mijlocașul nu e sută la sută pregătit să joace un meci întreg, dar e convins că în ultimele etape din play-off-ul Ligii 2 poate ajuta mult Petrolul.
În acest moment, după cum chiar fotbalistul a declarat, în urma testului cu Dinamo Kiev U19, poate evolua undeva la jumătate de oră. De altfel, aceleași minute le-a bifat și în amical.
”A fost o accidentare de lungă durată, am stat undeva la trei luni de zile. Mă bucur, însă, că am revenit și sper, ușor-ușor, să fiu sută la sută. Am avut aceeași operație și la piciorul celălalt în trecut, am avut prima dată la stângul, acum am avut la dreptul.
Depinde de mine să îmi revin sută la sută, iar apoi dacă mister se va baza pe serviciile mele. Fizic încă nu sunt sută la sută, dar în două săptămâni cred că pot ajunge. Acum, cam 30 de minute pot ajuta echipa”, a punctat Silviu Pană.
Referitor la amicalul cu Dinamo Kiev U19, Silviu Pană a declarat că a fost un antrenament bun pentru jucătorii Petrolului, pentru cei care au jucat destul de puțin în acest sezon în special. În plus, liderul Ligii 2 a și reușit să se impună cu scorul de 2-1.
”A fost un antrenament bun, și pentru noi cei care nu prea am jucat și sper să o ținem tot așa, să obținem victorii, să promovăm. (N.r. – Despre situația din Ucraina) Suntem alături de ei, nu doresc nimănui să treacă prin astfel de momente și sper să se termine cât mai repede. Nu vreau să îmi imaginez ce aș face dacă am fi în situația lor”, a mai precizat Pană.
Mijlocașul de 30 de ani a făcut și o analiză a partidei care urmează pentru Petrolul, în etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 2, cu Unirea Slobozia, de pe teren propriu.
”Va fi un meci pe care noi trebuie să îl câștigăm, totul depinde de noi. Suntem numai la mâna noastră și cu cât câștigăm mai mult, cu atât vom promova mai repede. Dacă vom câștiga duminică, iar celelalte echipe vor face pași greșiți, în proporție mare suntem promovați, după părerea mea.
Am mai fost pe primul loc, când eram la Călărași, e o senzație frumoasă. Putem câștiga un trofeu, chiar dacă e la Liga 2. E totuși un trofeu”, a încheiat Silviu Pană.
Silviu Pană a jucat în acest sezon de Liga 2 în nouă meciuri pentru Petrolul. A fost de cinci ori titular și a reușit să și marcheze un gol, în partida din runda a 8-a, cu Unirea Dej, din deplasare, câștigată de Petrolul cu scorul de 3-1.
E adevărat că ultimul meci oficial în campionat al lui Silviu Pană datează din urmă cu patru luni, din 26 noiembrie, când a jucat 45 de minute în partida din deplasare cu FC Hermannstadt, pierdută de Petrolul cu 0-1. Apoi, a ratat următoarele opt meciuri ale ploieștenilor din Liga 2, unul anul trecut și șapte în acest an.
Silviu Pană a venit la finalul lui 2020 la Petrolul, de la fosta Turris Oltul.
Video: Petrolul
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-castigat-amicalul-cu-dinamo-kiev-u19-dupa-ce-a-fost-condusa-la-pauza-silviu-pana-a-revenit-pe-teren-dupa-accidentarea-suferita-in-iarna-19227206
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-care-incheie-turul-play-off-ului-ligii-2-incepe-duminica-la-ploiesti-derby-ul-rundei-steaua-fc-hermannstadt-se-joaca-tot-la-finalul-saptamanii-19227199
https://liga2.prosport.ro/seria-1/takayuki-seto-termina-contractul-cu-petrolul-in-vara-ce-planuri-are-niponul-la-finalul-campionatului-de-liga-2-19226963
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-ovidiu-mihalache-primul-interviu-dupa-ce-s-a-lasat-de-fotbal-motivul-real-pentru-care-s-a-despartit-de-poli-iasi-momentele-memorabile-din-cariera-sa-si-din-copou-si-marele-regret-19227242