CS Gloria Bistrița întâlnește FCSB în Cupa României, la exact un an după meciul direct trecut! Președintele Eugen Cosma visează la marea surpriză: ”Dacă nu te iei la trântă cu cei mai puternici, nu-și cunoști nivelul”

Răzvan STÎNGĂ 26 Oct. 2026, 15:30 Cupa României
CS Gloria Bistrița întâlnește FCSB în Cupa României, la exact un an după meciul direct trecut! Președintele Eugen Cosma visează la marea surpriză: ”Dacă nu te iei la trântă cu cei mai puternici, nu-și cunoști nivelul”

CS Gloria Bistrița are meci cu FCSB în etapa a 2-a a Grupei C din Cupa României! Duelul, care va avea loc joi (29 octombrie), de la ora 21:30, este unul de o importanță majoră pentru formația din Liga 2.

Totul, nu doar din perspectiva faptului că întâlnește o echipă din SuperLiga României, care va umple tribunele Stadionului ”Jean Pădureanu”, ci pentru că gruparea din Bistrița va putea să spere la fazele eliminatorii ale Cupei României în cazul unui succes surprinzător.

Însă, conducerea, prin vocea președintelui Eugen Cosma, este de părere că va arăta și nivelul formației din divizia secundă, pentru ce va urma în etapele următoare din întrecerea regulară, mai ales că recent a schimbat și la nivelul staffului tehnic.

CS Gloria Bistrița – FCSB, în etapa 2 a Grupei C din Cupa României

CS Gloria Bistrița a intrat în mandatul lui Sebastian Moga, noul antrenor al echipei, care i-a luat locul lui Nicolae Grigore, iar primul meci a fost programat în cadrul etapei a 11-a, contra celor de la CSC Dumbrăvița, sâmbătă.

Sebastian Moga are încredere în lotul de fotbaliști, mai ales că a fost bifată și o victorie contra grupării din județul Timiș, dar acum va urma un cu totul alt meci, de un alt nivel, contra uneia dintre cele mai în formă formații din SuperLiga României, FCSB, care în weekendul trecut a învins Rapid cu 4-1!

Conform lui Eugen Cosma, biletele nu vor fi foarte scumpe, ci în jurul sumei de 30 de lei, tocmai pentru ca tribunele să fie pline, iar jucătorii CS Gloria Bistrița să simtă susținerea și că pot obține un rezultat important.

Biletele la partida CS Gloria Bistrița – FCSB, 30 de lei. Eugen Cosma: ”Vrem ca oamenii să se bucure de spectacol” 

El are încredere că fotbaliștii vor fi motivați să bifeze, poate, surpriza ediției 2026-2027 de Cupa României și chiar să învingă FCSB.

”Încă mai sunt bilete la vânzare, dar ne așteptăm la un stadion plin. Prețul nu este unul exagerat, 30 de lei. Chiar ne dorim ca oamenii să se bucure de spectacolul din teren, nu ne-am gândit la bani. Știți cum se întâmplă, când vine o echipă mare explodează prețurile. Noi vrem doar să avem stadionul plin.

(N.r. –  Dacă FCSB l-a speriat la meciul cu Rapid) Este impropriu spus cuvântul speriat. Am urmărit meciul și asta ar trebui să ne mobilizeze. Vine o echipă care este în creștere de formă. O spun de fiecare dată, dacă nu te iei la trântă cu cei mai puternici nu ai cum să vezi la ce nivel ești.

Nu trebuie să ne sperie FCSB și sperăm la un rezultat bun. Ne propunem asta. Dacă intrăm de la început cu gândul că pierdem, atunci nu am făcut nimic”, a spus Eugen Cosma, pentru digisport.ro.

Față în față după exact un an, tot în Cupa României

CS Gloria Bistrița și FCSB fac parte din Grupa C a Cupei Românei. În prima rundă, formația din Liga 2 a cedat pe terenul propriu, contra FK Csikszereda (scor 0-2), în timp ce FCSB a câștigat confruntarea de pe terenul CFC Argeș (scor 5-0).

Cele două formații s-au aflat față în față și în ediția trecută de Cupa României, jucând, culmea, tot pe 29 octombrie, în 2025! Întâlnirea, care a avut loc la Bistrița, s-a terminat cu succesul FCSB, scor 3-1.

Clasamentul Grupei C a Cupei României:

  1. FCSB – 3 puncte
  2. FK Csikszereda – 3 puncte
  3. FC Bihor Oradea – 1 punct
  4. Corona Brașov – 1 punct
  5. CS Gloria Bistrița – 0 puncte
  6. CFC Argeș – 0 puncte

Foto: CS Gloria Bistrița

Răzvan STÎNGĂ 26 Oct. 2026, 15:30 Cupa României
Pe aceeași temă