Ripensia a reușit prima victorie într-un amical, în fața partenerilor de la Universitatea de Vest Timișoara. Concluziile lui Cosmin Petruescu, de ce nu joacă Coulibaly și revenirea lui Andrei Tînc

Anda DELIU 05 Aug. 2020, 22:27 Liga 2
Ripensia a reușit prima victorie într-un amical, în fața partenerilor de la Universitatea de Vest Timișoara. Concluziile lui Cosmin Petruescu, de ce nu joacă Coulibaly și revenirea lui Andrei Tînc

Ripensia Timișoara a câștigat cu 3-2 amicalul jucat miercuri dimineața cu Universitatea de Vest Timișoara, formație din Liga a 4-a Timiș care a pierdut recent finala Cupei României, faza județeană. La acest meci a jucat și Alexandru Vasilescu, jucător care încă nu a semnat cu timișorenii din Liga 2, în timp ce Coulibaly, acontat, încă privește jocurile din tribună.

A fost un nou meci în care delegatul Ripensiei, Adrian Onica, a fost arbitru, de data aceasta nu la tușă, ca la partida de sâmbătă cu Șoimii Lipova (scor 2-3), ci la centru. Nu au existat alți arbitri, asta și în condițiile în care doar patru oficiali din Timiș sunt testați, cei care au fost la testarea fizică a FRF, dar și unul care lucrează la o fabrică unde au fost probleme în Timiș și s-au testat toți angajații.

Altfel, Ripensia a dominat prima repriză destul de clar. De data aceasta, după așezări de 4-3-3, Petruescu a încercat sistemul 4-2-3-1. Neagu a deschis scorul cu un șut de la 20 de metri, în minutul 22.

”Singurul arbitru care ceartă jucătorii”

Peste cinci minute, delegatul ripensist a fluierat penalty pentru echipa sa. Cei de la UVT au considerat că e prea ușor dictată lovitura și s-au certat puțin cu Adrian Onica. De altfel, în timpul meciului, ”arbitrul” a fost vocal, iar tinerii jucători roș-galbeni au observat de la margine că ”Onica e singurul arbitru care ceartă jucătorii”. De la 11 metri a marcat tot Neagu, iar după o pauză de hidratare corespunzătoare, în minutul 35, Popovici a marcat și el, după o acțiunea individuală.

Nu a rămas 3-0, ca la pauză, deoarece în repriza a doua au reușit să înscrie și cei de la UVT. Pătrașcu a redus din diferență în minutul 68, iar în minutul 90, Boghian a marcat cu efect pentru 3-2.

Tînc nu mai e sub contract cu Ripensia, dar se antrenează cu echipa

La antrenamentele Ripensiei a reapărut Andrei Tînc, jucător căruia nu i s-a mai prelungit contractul. Totuși, fundașul central născut la Reșița a cerut clubului să îl reprimească la antrenamente. Dumitru Mihu i-a propus un post de antrenor de copii.

”Eu, dacă aveam obiectiv, l-aș mai fi păstrat pe Tînc. El arată foarte bine fizic. Dar trebuie să cresc mânjii aceștia. I-am propus, dacă vrea să rămână în cadrul clubului, să antreneze câteva grupe de copii, în caz că nu-și găsește echipă”, a explicat, pentru Liga2.ro, președintele Mihu, prezent la meci.

Ripensia Timișoara (prima repriză): Mociu – A. Macrițchii, Țiereanu, Lalic, Benea – Călin, Neagu – Urvanțev, Sîrbu, Tudorache – Popovici.
Repriza a doua: Păduraru – Maric, V. Macrițchii, Burdeț, Vasilescu – Stoi, Gladun – Vasluian, Sîrbu (Dobie), Tudorache – Golda.

UVT: G. Gakos – Grunță, Contescu I, Horcea, F. Olariu – M. Olariu, Hotca, Popa, Vucea – Pârjol, Boghian. Au mai intrat: Pîtrașcu, Situwe, Contescu II.

Ripensia și Universitatea de Vest Timișoara au un parteneriat. De aceea echipa de Liga 2 se intitulează pe pagina de Facebook Ripensia UVT, deși în realitate, în denumirea sa, nu are nimic de a face cu Universitatea din Timișoara.

Cosmin Petruescu e mulțumit. Transferurile mai pot aștepta

Antrenorul a explicat că luni și marți, ripensiștii au făcut antrenamente foarte tari și e de înțeles că fizic nu au avut un ritm intens în meci.

”Un antrenament fizic reușit, un antrenament cu mingea reușit. În condițiile în care luni și marți am avut două antrenamente extrem de solicitante. Chiar am rămas surprins plăcut de cei de la UVT. O echipă bine organizată, care ne-a pus probleme în repriza a doua, mai ales pe niște naivități ale noastre”, a declarat Cosmin Petruescu.

Transferurile dorite de tehnician încă mai joacă meciuri oficiale și antrenorul spune că nu e o problemă că se vor alătura mai târziu echipei. ”Trebuie să ne completăm¨lotul în primul rând numeric. După aceea, trebuie să avem și dubluri valoric apropiate pe posturi. Acesta ar fi idealul. Lucrăm la acest capitol. Domnul președinte Mihu este în permanent contact cu diverși impresari. Sunt jucători cu are discutăm. Unii dintre ei în acest moment sunt în plină perioadă competițională, pentru că unii dintre ei sunt din campionate externe. Din punct de vedere al pregătirii fizice, consider că ei sunt mai avansați decât noi. E adevărat că trebuie să-i aducem la echipă pentru a reuși să-i integrăm în angrenajul nostru cât mai repede. Dar se lucrează și la acest capitol”, a punctat ”Conferențiarul”.

Coulibaly, încă în recuperare

Altfel, ivorianul Coulibaly a privit meciul din tribună. ”Se antrenează atât cu echipa, cât și suplimentar și individual. În antrenamentele cu echipa îl folosim acolo unde nu avem adversitate, pentru că el vine după o perioadă lungă de inactivitate. Și suplimentar, sub coordoanrea preparatorului fizic, pentru a-și îmbunătăți condiția fizică. Este într-o creștere vizibilă de potență fizică, de tonus. Ne dă speranțe pentru viitor. Dar cu siguranță pentru următoarele săptămâni nu cred că va fi apt pentru a disputa jocuri de pregătire sau de verificare. Pentru prima etapă este departe din puncutl asta de vedere și nu-l vrem să-l forțăm pentru a nu risca o recidivă. Este un jucător care cred eu că poate deveni important pentru Ripensia. Are niște calități fotbalistice foarte bune. Este un jucător pe profilul nostru din toate punctele de vedere. Dar trebui să avem puțină răbdare cu el pentru a nu risca o recidivă, la fel cum a pățit în trecut, când din dorinaț de a reintra în circuit, a forțat, a recidivat și după aceea trebuit să stea o perioadă lungă de timp”, a spus Petruescu despre situația ultimului jucător transferat de Ripensia.

Alexandru Vasilescu joacă în amicale, dar, deocamdată, nu a semnat cu clubul. ”Vasilescu este și el în urmă cu pregătire. Și el se antrenează suplimentar, pe lângă antrenamentele specifice cu echipa pentru a-l aduce în primul rând la o formă sportivă optimă”, a spus Petruescu despre fundașul stânga.

În precedentele meciuri amicale, Ripensia a remizat cu nou-promovata în Liga 2 ”FC U” Craiova, scor 2-2, și a pierdut cu echipa de Liga 3 Șoimii Lipova, scor 2-3. Următoarea partidă amicale e programată pentru sâmbătă, 8 august, de la ora 11:00, pe arena Electrica, cu CSM Reșița.

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/bulgarii-ataca-faza-nationala-a-competitiei-ko-pobeda-dudestii-vechi-s-a-impus-in-finala-judeteana-a-cupei-romaniei-din-timis-19141918

Anda DELIU 05 Aug. 2020, 22:27 Liga 2
Pe aceeași temă