SCM Gloria Buzău câștigă restanța cu Viitorul Pandurii după ce a fost condusă pe teren propriu. Toate golurile au fost date în prima repriză

Marius ANGHEL 04 Nov. 2020, 15:57 Liga 2
SCM Gloria Buzău câștigă restanța cu Viitorul Pandurii după ce a fost condusă pe teren propriu. Toate golurile au fost date în prima repriză

SCM Gloria Buzău s-a impus cu 2-1 pe teren propriu în meciul restanță din etapa a 9-a a Ligii 2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Gorjenii au deschis scorul încă din minutul 4, însă până la pauză buzoienii au preluat conducerea. Ambele echipe au avut câte o bară, tot în prima repriză, pentru ca în partea a doua jocul să fie mai modest.

Trei goluri și două bare în prima repriză a meciului de la Buzău

Darius Buia (4) a înscris pentru Viitorul Pandurii în minutele de start ale partidei de la Buzău cu un șut din marginea careului sub transversala lui Rareș Șerban. Ludușan (9) a mai avut un șut pe poartă, prins în doi timpi de Șerban, pentru ca apoi jucătorii lui Ilie Stan să preseze și să reușească egalarea prin Cristian Ciobanu (21), cu o lovitură de cap din 6 metri lângă bara din stânga lui Denis Rusu, după o centrare din stânga a lui Pațurcă.

La scurt timp, Tucaliuc (25) putea să-și aducă echipa în avantaj dacă nu lufta la o minge primită la 10 metri central, dar și Nedelea a fost aproape să înscrie, cu noroc însă, după ce un balon reluat cu capul de Ioniță l-a lovit în spate, însă mingea a șters bara din stânga și s-a dus pe lângă.

Același Nedelea (33) a insistat la o pasă în careu a lui Pațurcă și a fost faultat de Lixandru, fază la care arbitrul a dictat penalty, iar oaspeții au contestat îndelung. Cosmin Tucaliuc (36) l-a învins fără probleme pe Denis Rusu și Gloria prelua conducerea meritat, la cum s-a jucat. Chiar mai putea înscrie prin Chică-Roșă (39) sau Pațurcă (41), însă la vestiare se putea intra totuși la egalitate, dacă Șerban n-ar fi resping în transversală reluarea cu capul a lui Ludușan din 7 metri.

Repriză secundă modestă, dar tot cu buzoienii mai periculoși

Partea secundă a jocului a fost una mult mai modestă, fragmentată de nouă schimbări efectuate în această perioadă, dar și de protestele antrenorilor Flavius Stoican și Ilie Stan, care s-au și ales cu câte un cartonaș galben.

Ocaziile au fost puține și i-a avut în prim-plan tot pe buzoieni, în ciuda încercării disperate a oaspeților de a egala. Nedelea (80) nu l-a putut învinge pe Rusu din 10 metri, Ioniță (81) a reluat cu capul dintr-un metru peste transversală, iar Stoica (90+2) a șutat plasat din marginea careului, însă portarul fost în Liga 1 la Poli Iași a parat salvator pe lângă bara din dreapta.

SCM Gloria Buzău urcă pe locul 8, Viitorul Pandurii rămâne pe 10 în Liga 2

Cu această victorie, a treia la rând pentru SCM Gloria Buzău, echipa lui Ilie Stan acumulează 15 puncte în zece etape și urcă pe poziția a 8-a în Liga 2. În schimb, Viitorul Pandurii rămâne cu 10 puncte și se află pe poziția a 15-a.

În etapa a 11-a, SCM Gloria Buzău o întâlnește pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, pe Fotbal Comuna Recea, în timp ce Viitorul Pandurii joacă în același interval de timp la București, cu Metaloglobus.


Clasamentul Ligii 2 se va apropia și mai mult de adevăr astăzi, după ce, de la ora 14:00, la Buzău se va desfășura meciul restant din etapa a 9-a dintre SCM Gloria și Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Inițial, partida programată la 24 octombrie nu a avut loc din cauza focarului de la formația gorjeană, care a solicitat și obținut amânarea.

SCM Gloria Buzău are un nou caz de COVID-19 în lot, însă joacă meciul restant. Pe teren propriu are oduă înfrângeri în patru partide

Și SCM Gloria Buzău avea probleme cu COVID-19 la momentul respectiv, însă cei pozitivi au fost izolați, iar echipa a primit dreptul din partea DSP să joace. A și făcut-o până acum de două ori, în partidele cu FK Csikszereda (scor 0-1) și CSM Slatina (scor 2-0), în ciuda faptului că nu s-a putut baza pe jucătorii infestați sau chiar pe antrenorul Ilie Stan, și el pozitiv la noul coronavirus.

Mai mult, formația buzoiană a primit încă un rezultat pozitiv chiar astăzi, pentru moldoveanul Gheorghe Anton, însă ”a primit verde” din partea DSP Buzău să joace restanța cu Viitorul Pandurii.

SCM Gloria nu a obținut rezultatele pe care și le-ar fi dorit pe teren propriu în acest sezon. După remiza cu Concordia Chiajna (1-1) și victoria cu ”U” Cluj (2-1), pentru trupa antrenată de Ilie Stan au urmat două înfrângeri cu 0-1, cu CSM Reșița și FK Csikszereda. A compensat însă cu două victorii cu 2-0 în deplasare, cu Dunărea Călărași și CSM Slatina.

Flavius Stoican vede SCM Gloria favorită în fața Viitorului Pandurii

Viitorul Pandurii a fost echipa care a solicitat și a primit amânarea meciului cu SCM Gloria Buzău. La momentul respectiv a avut o mulțime de cazuri de COVID-19, ceea ce a dus la izolarea tuturor celor din club.

Între timp, formația de la Târgu Jiu nu a putut juca nici meciul cu Aerostar Bacău, altă restanță reprogramată, dar a primit acord că evolueze în weekendul trecut, când a trecut cu 3-1, pe teren propriu, de Unirea Slobozia, în etapa a 10-a a Ligii 2.

Înainte jocului cu ialomițenii, Viitorul Pandurii și-a retestat fotbaliștii, iar șase dintre cei infestați au rămas în continuare în izolare, fiind considerați încă nevindecați.

Înaintea meciului cu SCM Gloria, Flavius Stoican a spus că echipa pregătită de Ilie Stan pornește cu prima șansă, din perspectiva locurilor din clasament, dar că va încerca să se întoarcă la Târgu Jiu cu cele trei puncte. ”Mergem încrezători, chiar dacă cei de la Buzău pleacă favoriți, pentru că și locul în clasament îi propune să fie favoriți, dar o să facem totul ca să ne întoarcem bucuroși. O să facem tot ce putem să venim cu cele trei puncte, acesta este gândul meu. Acum să vedem dacă și reușim”, a declarat Flavius Stoican.

Claudiu Marcu arbitrează SCM Gloria Buzău – Viitorul Pandurii

În sezonul trecut, SCM Gloria Buzău și Viitorul Pandurii s-au întâlnit o singură dată. Jocul a avut loc pe stadionul din parcul Crâng și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Înaintea meciului de astăzi, SCM Gloria Buzău ocupă locul 12 în clasamentul Ligii 2, cu 12 puncte acumulate în nouă meciuri disputate, iar Viitorul Pandurii e pe poziția a 15-a, cu 10 puncte strânse în șapte jocuri.

Partida care începe la ora 14:00, pe stadionul Gloria din Buzău, va fi arbitrată de centralul Claudiu Marcu (Constanţa) și asistenții Cosmin Bojan (Târgu Mureş) și Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca). Rezervă este Bogdan Florea (Piatra Neamţ), iar observatori au fost delegați Ionuț Borcan (Ploieşti) și Ștefan Donciu (Sfântu Gheorghe).

TOATE REZULTATELE etapei a 9-a sunt AICI

SCM GLORIA BUZĂU – VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU 2-1

COMENTARIUL LIVE:

SCM Gloria Buzău: R. Șerban – Sg. Pîrvulescu, M. Ioniță, C. Toma, Nedelea – Iul. Roșu – Cr. Ciobanu (Andr. Ignat 78′), Tucaliuc (Huiban 72′), Pațurcă (Perju 78′), Cip. Petre (cpt.)(Ghinga 60′) – Chică-Roșă (C-tin. Stoica 60′)
Rezerve neutilizate: Horeboiu – Stăiculescu, Dr. Lazăr, Piftor
Antrenor: Ilie Stan

Viitorul Pandurii Târgu Jiu: D. Rusu – Prejmerean (Ciul 86′), Oros, Lixandru, Copaci – Cioiu (Al. Băican 46′), Chiorean (cpt.)(Al. Enache 64′), Șerbănescu, Andr. Dragu – Buia (Bădăuță 54′), Ludușan (D. Paraschiv 54′)
Rezerve neutilizate: Rob. Bodea – Vl. Costea, Seb. Chelariu, Trancă
Antrenor: Flavius Stoican

Min 90+4 Final de partidă la Buzău. SCM Gloria Buzău câștigă cu 2-1 meciul restant cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, după ce echipa lui Ilie Stan a fost condusă pe teren propriu. Totate golurile au fost marcate în prima repriză
Min 90+2 Stoica primește la 20 de metri, trage din marginea careului și Rusu pasează salvator pe lângă bara din dreapta
Min 86 Ultima schimbare și la Viitorul Pandurii. Intră Adrian Ciul și iese Vlad Prejmerean
Min 81 La o centrare dintr-un corner de pe stânga, Rusu ratează respingerea, mingea îl lovește în cap pe Ioniță, aflat la 1 metru de poartă și balonul se duce razant peste transversală
Min 80 Contraatac al lui Huiban, Nedelea trage din careu, din 10 metri lateral stânga, și Rusu parează în corner
Min 78 Ultimele două schimbări la SCM Gloria Buzău. Intră Ciprian Perju și Andrei Ignat și ies Paul Pațurcă și Cristian Ciobanu
Min 75 ||| Și antrenorul Gloriei, Ilie Stan, primește cartonașul galben pentru proteste. Stan se închină apoi față de decizia centralului Claudiu Marcu
Min 72 Iese Cosmin Tucaliuc, autorul celui de-al doilea gol al Gloriei, și intră Dragoș Huiban
Min 67 ||| Flavius Stoican primește cartonașul galben pentru proteste
♦Min 64 Încă o schimbare la echipa gorjeană. Iese Paul Chiorean și intră Alexandru Enache
Min 60 Dublă schimbare la SCM Gloria Buzău. Intră Constantin Stoica și Sebastian Ghinga și ies Adi Chică-Roșă, accidentat și ieșit deja de pe teren de două minute, și intră Ciprian Petre. Banderola de căpitan merge de pe brațul lui Petre pe cel al lui Ghinga
Min 54 Dublă schimbare la Viitorul Pandurii. Ies Darius Buia și Andrei Ludușan și intră Alexandru Bădăuță și Daniel Paraschiv
Min 46 S-a reluat meciul de la Buzău
Min 46 Schimbare la Viitorul Pandurii. Iese Marius Cioiu și intră Alex Băican
Min 45+2 Pauză la Buzău. SCM Gloria conduce Viitorul Pandurii cu 2-1, după ce gorjenii au condus pe stadionul din Crâng
Min 45+2 Ocazie mare pentru Viitorul Pandurii. Centrare lungă din stânga, Ludușan câștigă duelul aerian cu Nedelea, reia cu capul din 7 metri, Șerban respinge în transversală, mingea revine în teren, iar Nedelea degajează și arbitrul fluieră pauza
Min 45 Ciobanu trage din poziție centrală, de la 18 metri, peste poartă
Min 41 Pațurcă trage bine din marginea careului, în dreapta, plasat, însă mingea trece pe lângă bară
Min 39 Ocazie bună pentru SCM Gloria. Chică-Roșă preia în careu, fentează de două ori și trage din 7 metri în blocajul portarului
♦Min 36 2-1 Cosmin Tucaliuc bate penalty-ul pe jos, în dreapta, modest, însă l-a trimis pe Rusu în partea opusă și astfel a înscris fără probleme
Min 35 Arbitrul central Claudiu Marcu merge să se consulte cu asistentul Doru Lucaciu și după câteva secunde bune în care au vorbit pe linia de 16 metri, se menține decizia penalty-ului
Min 33 Fază de atac în stânga careului, Pațurcă primește înapoi și pasează pe culoar pentru o poziție viitoare. Defensiva gorjenilor nu intervine, Nedelea sprintează spre minge și ajunge în același timp cu Mihai Lixandru. Jucătorul Gloriei pare să fie agățat în careu de adversar și pică, iar arbitrul dictează penalty. Oaspeții protestează la adresa centralului
Min 28 Ocazie mare pentru SCM Gloria. La o centrare dintr-un corner din stânga, a lui Ciprian Petre, Ioniță reia cu capul, minge e mai degrabă o recentrare pe bara a doua, se lovește de Nedelea, din acesta deviază și șterge bara din dreapta și iese în aut de poartă
Min 25 Acțiune în flancul stâng, se centrează din marginea careului, mingea e deviată spre centru, acolo unde Tucaliuc, liber, urcă să reia cu stângul din 10 metri, însă luftează și cei prezenți la stadion oftează. Poziția era una perfectă pentru a înscrie, dacă piciorul l-ar fi ascultat pe Tucaliuc
Min 21 1-1 Pațurcă preia la 20 de metri lateral stânga, își face mingea pentru o centrare cu dreptul, trimite spre colțul lung, Cristian Ciobanu sare bine dintre doi adversari și din 6 metri reia cu capul în stânga portarului Denis Rusu, lângă bară
Min 17 Tucaliuc pică din nou în careu, însă arbitrul îi face semn să se ridice, fiindcă n-a fost faultat
Min 15 O nouă centrare din stânga, acum a lui Ciprian Petre, Chică-Roșă reia cu capul asemănător ca mai devreme, tot pe lângă poartă
Min 14 Balonul e plombat în stânga careului, Nedelea centrează, Chică-Roșă deviază cu capul din 12 metri, însă o face pe lângă poartă, la prima bară
Min 11 Buzoienii atacă în flancul stâng, Pațurcă primește în centru, își face mingea pentru un șut cu dreptul, trage de la 20 de metri, însă o face slab, mult pe lângă poartă, în stânga
Min 9 Șut din careu al lui Ludușan, Șerban prinde în doi timpi
Min 4 0-1 Pasă înapoi în marginea careului, după un contraatac al gorjenilor, iar Darius Buia reia din prima din 16 metri direct sub transversală, fără șanse pentru Rareș Șerban
Min 1 A început partida de la Buzău

Desfășurarea meciului SCM Gloria Buzău – Viitorul Pandurii:

TOATE REZULTATELE etapei a 9-a sunt AICI

https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-probleme-cu-coronavirusul-pentru-scm-gloria-buzau-echipa-din-crang-a-detectat-inca-un-caz-pozitiv-la-covid-19-chiar-inainte-restantei-cu-viitorul-pandurii-19155866

https://liga2.prosport.ro/seria-1/flavius-stoican-vrea-a-doua-victorie-la-rand-in-liga-2-in-restanta-viitorului-pandurii-cu-scm-gloria-buzau-o-sa-facem-tot-ce-putem-pentru-cele-trei-puncte-19155796

Marius ANGHEL 04 Nov. 2020, 15:57 Liga 2
Pe aceeași temă