FC Bihor a revenit cu o victorie importantă după pauza competițională prelungită, generată de meciurile echipelor naționale.
Duminică, în ultimul meci al rundei a 9-a, formația orădeană pregătită de Erik Linkar a învins pe propriul teren una dintre revelațiile primei părți a campionatului FC Bacău, echipă neînvinsă în ultimele șase etape.
Bihorenii s-au impus la limită, scor 1-0 (1-0), grație reușitei semnate de căpitanul Ioan Filip, din penalty, în minutul 33.
FC Bacău a început mai bine meciul de la Oradea și a ratat o dublă mare ocazie în minutul 13, Iustin Chirilă intervenind salvator în două rânduri la reluările din careu ale lui Andrei Pavel și Paul Mitrică.
Orădenii au reacționat printr-o lovitură de cap plasată a lui Dolny (32), din 8 metri, însă portarul Alloj a împins bine și a reușit să respingă cu un plonjon spectaculos, de lângă bară. Din cornerul rezultat a reieșit și penalty-ul care avea să decidă soarta meciului. Daniele Luncașu i-a dat peste picior în propriul careu lui Tescan, arbitrul a dictat penalty, iar Ioan Filip a transformat, cu ceva emoții. Alloj a ghicit colțul, dar balonul, trimis slab de Filip, s-a strecurat în plasă pe sub portarul băcăuanilor. Gazonul ud, fiindcă la Oradea a plouat pe toată durata jocului, a avut o contribuție importantă la acest gol, făcând mingea să prindă viteză și să treacă pe sub portar.
Echipa moldavă a avut și ea un penalty, cinci minute mai târziu, la intervenția lui Popa asupra lui Pavel, dar arbitrul nu a dictat nimic.
În debutul reprizei secunde, ambele echipe au trecut pe lângă gol. FC Bacău a fost aproape de egalare la ocazia lui Mitrică (48, șut alături, singur cu Chirilă), după care Abel Popa (53) a reluat din cădere, cu călcâiul, razant cu bara din stânga a porții lui Alloj.
Bacăul a forțat egalarea pe final, dar bihorenii au reușit să gestioneze avantajul fragil luat încă din prima parte. Elevii lui Linkar își trec în cont trei puncte uriașe, care le dă dreptul să spere în continuare la un loc în play-off.
După meci, antrenorul echipei orădene, Erik Linkar, și-a felicitat elevii pentru succes, principalul evidențiat fiind portarul Iustin Chirilă, cel care și-a salvat echipa în câteva rânduri. Totodată, Linkar a apreciat și evoluția foarte bună a echipei băcăuane antrenată de Costel Enache.
”Îi felicit pe jucători pentru atitudinea avută. Cred că cei de la Bacău au fost prima echipă în acest sezon care ne-a pus probleme pe teren propriu. Și-au creat două-trei-patru ocazii foarte bune de a marca.
Astăzi chiar trebuie să-l remarcăm pe Chirilă, care a scos trei-patru mingi senzaționale. Nu mă așteptam la o asemenea replică din partea adversarului, dar, în același timp, cred că și noi ne-am creat, în anumite momente ale jocului, situații bune de a marca. Am așteptări mai mari. Unii jucători trebuie să își ridice nivelul. Eu cred mult în ei, dar mulți joacă la 50-60% din potențialul lor și atunci este complicat”, a declarat Erik Linkar, potrivit site-ului oficial al grupării din Oradea.
Deși admite că portarul a fost omul meciului, antrenorul a adus în discuție și ratările elevilor săi, care ar fi putut decide mai rapid soarta meciului dacă marcau golul doi.
”Puteam închide jocul, să marcăm pentru 2-0, la ocazia mare a lui Filip și la ocazia lui Abel Popa, în fața porții. Au mai fost câteva momente bune, doar că astăzi n-am reușit să ne facem norma de acasă, de trei-patru goluri, și atunci am suferit pe final”, a mai spus Linkar, care a lăudat echipa adversă pentru evoluția de pe stadionul ”Iuliu Bodola”: ”Bacău este o echipă care își merită locul în clasament, o echipă puternică, despre care cred că va face în continuare o figură frumoasă în acest campionat. Îl felicit pe Costel pentru echipa pe care a reușit să o construiască.”
Dacă pe teren propriu stă bine, cu trei victorii și două remize în cinci meciuri, FC Bihor a suferit vizibil pe teren străin în acest sezon, obținând un singur punct în patru jocuri. De aceea, Erik Linkar a precizat după jocul cu FC Bacău că echipa sa are mare nevoie și de victorii în deplasare pentru a-și putea propune mai mult.
”Trebuie să fim conștienți că avem nevoie de victorii și în deplasare. Nu putem juca doar acasă. Avem nevoie de puncte și în deplasare dacă ne dorim să urcăm undeva mai sus în clasament”, a punctat Linkar. Acesta a ținut să mulțumească și suporterilor pentru susținere, deși numărul spectatorilor a fost foarte redus: ”Mulțumim spectatorilor, puțini, dar inimoși, care au venit la joc. Știu că poate nici eu n-aș fi venit dacă era televizat și ploua. Chiar mi-a plăcut să văd oameni care iubesc echipa asta. Este ceva extraordinar.”
După victoria cu FC Bacău, FC Bihor a urcat pe locul 12 în clasament, cu 12 puncte și continuă să spere la play-off. Pentru asta va trebui, așa cum a spus-o și Erik Linkar, să adune puncte și din deplasare. Până acum, 11 din cele 12 puncte au fost strânse în cele cinci meciuri disputate la Oradea.
Un bun prilej pentru orădeni de a sparge gheața pe teren străin va fi chiar în etapa a 10-a. FC Bihor va juca în deplasare, cu ultima clasată CSC Dumbrăvița, grupare fără victorie în acest sezon.
Meciul este programat sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11:00.
Foto: FC Bihor Oradea