Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a comentat la finalul ședinței din 30 august 2021 a Comitetului Executiv al federației cazurile cluburilor Petrolul și Astra, privind vicepreședintele clubului prins că a încercat să mituiască un arbitru, respectiv cei trei jucători care s-ar fi dopat în necunoștință de cauză.
Săptămâna trecută, în data de 23 august, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a dat un verdict după aproape o lună fără trei zile de la momentul în care rămânea în pronunțare (la 26 iulie) în cazul sesizării făcute de secretarul general al FRF în privința vicepreședintelui clubului Petrolul, Mihai Dogaru, condamnat un an și jumătate cu suspendare, într-un timp record, pentru că ar fi încercat mituirea unui arbitru (Andrei Antonie) delegat la un joc din sezonul regular trecut al Ligii 2, unul în care nu era implicat echipa sa (CS Mioveni – Aerostar Bacău).
”În baza art. 60.1 cu aplicarea art.60.1 .2 din RD sancționarea pârâtului Dogaru Mihai Gabriel cu penalitate sportivă de 20.000 lei, interzicerea oricărei activități legate de fotbal și interzicerea accesului pe orice stadion pentru 4 luni”, a fost decizia comisiei împotriva celui care a fost vicepreședinte la Petrolul în timpul sezonului regular trecut, ediția 2020-2021, demis imediat după acel eveniment care a revoltat cluburile din Liga 2.
Împotriva clubului nu s-a luat nicio decizie, deși multe dintre adversarele Petrolului și-ar fi dorit excluderea echipe din campionat.
Ieri, 30 august, președintele FRF a comentat decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF și a spus de ce crede că Petrolul a rămas curată după acest eveniment care a pătat numele clubului prin fostul ei angajat, chiar și dacă acesta a acționat în nume propriu, așa cum s-a concluzionat atât de către instanța civilă, cât și de cea a federației.
”Avem o decizie în instanță, care nu duce la nicio sancțiune pentru clubul în cauză, ci doar către o persoană fizică. Prin urmare, cred că membri de comisie jurisdicțională au luat în calcul tocmai această decizie a unei instanțe din România. Cred că asta a fost argumentația lor. În rest, a fost o sesizare la nivel de Comisie de Disciplină, avem o primă decizie în acest sens”, a spus Răzvan Burleanu la conferința de presă de după ședința Comitetului Executiv al FRF.
În privința situației clubului Astra, la rândul său implicat într-un scandal generat de trei jucători pe care i-a avut în lot, care s-ar fi dopat din prostie, încercând să facă reclamă unei clinici, federația încă nu a luat o decizie, pentru că, spune președintele Răzvan Burleanu: ”Nu avem încă o decizie a unei instanțe. Ăsta e motivul, din ce știu.”
În septembrie 2020, Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) se sesiza în cazul jucătorilor Astrei Alexandru Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto, după ce pe rețelele sociale au apărut poze cu ei într-o clinică, unde aveau perfuzii montate în vene. Substanța folosită nu este interzisă în sine, dar fotbaliștilor le-a fost administrată o cantitate mai mare decât cea prevăzută de legile antidoping, astfel că au fost găsiți vinovați.
Seto a fost suspendat 8 luni, în timp ce Ioniță și Fatai au primit o suspendare de câte un an de zile fiecare, deciziile ANAD fiind reconfirmate de curând.
Takayuki Seto și-a ispășit deja sancțiunea și a semnat cu Petrolul, pentru care a jucat în toate cele cinci meciuri din acest sezon de Liga 2. Alexandru Ioniță și Kehinde Fatai își vor încheia în această lună sancțiunea de un an și vor putea reveni și ei pe teren.
La fel ca în cazul Petrolului, adversarele din campionat visau ca și Astra să fie exclusă din competiție din cauza celor trei jucători.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/fostul-vicepresedinte-al-clubului-petrolul-prins-in-flagrant-promitand-bani-unui-arbitru-a-fost-condamnat-la-inchisoare-cu-suspendare-si-a-recunoscut-vina-19189190
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-are-un-nou-vicepresedinte-dupa-indepartarea-conducatorului-implicat-intr-un-flagrant-de-dare-de-mita-noul-sef-fusese-propus-in-trecut-pentru-functia-de-presedinte-insa-suporterii-s-au-revo-19178254
https://liga2.prosport.ro/seria-1/flagrant-cu-un-oficial-al-clubului-petrolul-dand-mita-catre-arbitrul-meciului-cs-mioveni-aerostar-reactia-clubului-ploiestean-19176260
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/astra-alexandru-ionita-takayuki-seto-kehinde-fatai-retrogradare-19311191
https://liga2.prosport.ro/seria-1/takayuki-seto-revine-la-ploiesti-pe-ilie-oana-locul-unde-a-debutat-in-fotbalul-romanesc-japonezul-scapat-de-suspendarea-de-dopaj-s-a-inteles-cu-petrolul-19190353