Pancu a stabilit programul Rapidului! Când se reunesc giuleștenii, unde merg în cantonamente și cei trei adversari de top din amicale

Marius ANGHEL 12 Jun. 2019, 14:47 Pregătiri, amicale
Pancu a stabilit programul Rapidului!** Când se reunesc giuleștenii, unde merg în cantonamente și cei trei adversari de top din amicale

UPDATE 2: Rapid și-a stabilit și al doilea cantonament pe care îl va face în această vară. Dacă cel din Turcia, de la Bolu, a fost programat în perioada 8-18 iulie, anterior acestuia alb-vișiniii vor merge la munte în România. În perioada 30 iunie – 5 iulie, Daniel Pancu își va „încărca” jucătorii la Brașov.

Reamintim că reunirea lotului are loc luni, 17 iunie.

„Rapid va sta șapte zile la Brașov, în primul cantonament al verii, în perioada 30 Iunie – 5 Iulie 2019.

După numai trei zile, delegația rapidistă se mută în Turcia, la Bolu, acolo unde se va pregăti între 8 și 18 Iulie.

Astfel, Rapid păstrează tradiția anului trecut, când a mers în cantonamente tot în Brașov și Bolu, reușind la finalul sezonului promovarea în Liga 2.

Reunirea lotului va avea loc luni, 17 Iunie”, a anunțat Rapid.


 

Daniel Pancu și stafful său au stabilit în mare programul Rapidului din această vară, pentru pregătirea sezonului de Liga 2. Formația alb-vișinie se va reuni pe 17 iunie și va efectua două cantonamente în luna iulie. Unul dintre ele va avea loc în Turcia, la Bolu, în perioada 8-18 iulie, iar al doilea va fi anunțat în zilele următoare.

Amicale cu Yeni Malatyaspor, Sivasspor și Hapoel Haifa

Până la plecarea în primul cantonament, Rapid va desfășura două amicale, iar în stagiul din Turcia va disputa trei meciuri test, în două dintre ele urmând să le întâlnească pe Yeni Malatyaspor și pe Sivasspor, ocupantele locurilor 5, respectiv 12 în Super Liga. Cele două partide vor avea loc la Bolu, datele desfășurării lor nefiind încă stabilite exact.

UPDATE 1: Între timp, Rapid și-a stabilit și un al treilea adversar din meciurile amicale din această vară. Acesta este Hapoel Haifa, ocupanta locului 5 în play-out-ul primei ligi din Israel. Jocul cu Hapoel se va disputa pe data de 22 iulie, de la ora 18:00, pe stadionul din Regie.

„Rapid se pregătește pentru noul sezon al ligii secunde, cu două cantonamente, ce se vor desfășura în luna Iulie.
Dintre acestea, unul va fi în Turcia, în perioada 8-18 Iulie, în localitatea Bolu, iar cel de-al doilea urmează a fi stabilit în zilele următoare.
În Turcia, Rapid va disputa cel puțin trei meciuri amicale, în care va întâlni adversari din primele ligi ale unor campionate puternice din Europa, aceștia urmând a fi anunțați ulterior.
Reunirea oficială va avea loc pe 17 Iunie, când sub comanda lui Daniel Pancu lotul Rapidului va efectua primul antrenament al noului sezon, reunire la care vor participa și numele noi de până acum, Matias Roskopf, George Tudoran și Gabriel Dodoi.
Până la plecarea în primul cantonament, Rapid va susține două meciuri de verificare, cu adversari din România”
, a anunțat Rapid pe pagina sa de Facebook.

Pentru sezonul de Liga 2, Rapid a perfectat până acum trei transferuri: mijlocașul George Tudoran (23 de ani), cu care a semnat încă din iarnă, și atacanții Matias Roskopf (21 de ani) și Gabriel Dodoi (20 de ani). Mijlocașul stânga Alexandru Dulca (21 de ani) ar fi semnat și el, potrivit DigiSport, în timp ce la despărțiri îi putem trece până acum pe brazilianul Guilherme Fagundes „Robinho” și pe Adrian Grigore.

Marius ANGHEL 12 Jun. 2019, 14:47 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă