Steaua a anunțat încă înainte de finalul anului trecut că va încerca să facă transferuri importante și în această perioadă de iarnă, după campania de la începutul campionatului. Antrenorul Daniel Oprița a vorbit despre numele jucătorilor pe care a vrut să-i aducă, în ziua reunirii Stelei, luni.
Oprița a încercat să aducă mai mulți fotbaliști cu experiență, de la Liga 1 și Liga 2, dar a fost refuzat. El a dat și câteva nume de care s-a interesat personal. E vorba de Sergiu Arnăutu, Romario Moise și Octavian Ursu. Arnăutu și Moise au semnat cu Petrolul în cele din urmă, în timp ce Ursu a mers la Rapid.
Steaua mai lucrează însă la alte mutări, fiind vorba, la fel, de jucători cu meciuri în Liga 1 și Liga 2, și care au la activ mai multe promovări în prima divizie. Daniel Oprița i-a convins să vină la negocieri cu conducerea, după cum chiar el a afirmat, și așteaptă să vadă cum se termină discuțiile.
”Sper să întărim echipa acolo unde avem nevoie. Sunt jucători din Liga 1, Liga 2, toți sunt cu meciuri și în Liga 1 și în Liga 2, cu promovări. Am încercat să aduc jucători, am discutat. Cu mulți dintre ei nici nu am ajuns la partea financiară. A fost destul de greu să-i aduc la Liga 3. Chiar dacă e vorba de Steaua București, Liga 3 parcă e o barieră pentru ei, nu vor să accepte.
Pot să dau și câteva nume. I-am vrut și pe Romario Moise, pe Arnăutu, cu care am discutat foarte mult. A zis că nu poate să plece de la Chiajna, dar a ales până la urmă Petrolul. Ursu, care a ales Rapid, am vorbit și cu el, și mai sunt și alți jucători cărora nu vreau să le dau numele, jucători de Liga 1. Poate sunt sub contract și nu vreau să le dau numele.
Sunt mulți jucători cu care am discutat, care au ales că meargă la alte echipe de Liga 2. Salariile pe care au mers acolo sunt foarte mari. Nu știu dacă acceptau să vină, nu știu dacă puteam să le respectăm salariile. Au crescut foarte mult. Ceea ce putem noi să oferim e destul de puțin. Contractele pe care le putem oferi anumitor jucători, la Liga 3, sunt mici. E aproape imposibil ca cineva să vină de la Liga 2, pe un salariu mai mic.
Sunt trei jucători de la Liga 1 și Liga 2, cu promovări, pe care îi aștept să se înțeleasgă cu clubul. Aș fi vrut să îi am de la început, sper să se rezolve cât mai repede, pentru că jucătorii trebuie să se antreneze. Cu greu i-am convins să vină la aceste discuții, iar dacă nu ne grăbim, își vor căuta alte echipe. E vorba de jucători de atac, toți”, a declarat Daniel Oprița pentru Steaua Tv.
În ceea ce privește plecările, Steaua a reziliat deja cu trei jucători și mai are în plan să termine contractele cu încă trei. Andrei Neagoe, Alexandru Udeanu și Dorin Capotă sunt deja liberi, iar acum urmează negocieri cu Robert Elek, Andrei Antohi și Marian Neagu.
”Sunt trei jucători cu care am reziliat contractele, Andrei Neagoe, Udeanu și Capotă. Sunt încă trei pe care nu mă mai bazez, Elek, Antohi și Neagu. Ei se vor antrena separat, nu au ajuns la un acord pentru rezilierea contractelor, iar până se va rezolva se vor antrena separat”, a spus Daniel Oprița.
Lotul Stelei la reunire:
Steaua va organiza un prim cantonament în perioada 1-12 februarie, dar are în plan încă unul, în perioada 15-26 februarie, în Antalya. Potrivit lui Daniel Oprița, cantonamentul din Turcia are șanse foarte mici să se țină, fie din cauza pandemiei, fie din cauza faptului că bugetul nu poate permite organizarea lui.
”E o prgătire normală în prima parte. E de reacomodare la efort, până la 1 februarie, când vom intra în cantonament. O să intrăm în cantonament de pe 1 până pe 12 februarie, după care vom avea două zile libere și de pe data de 15 februarie până pe 26 aș fi vrut să facem un cantonament în străinătate, să avem condiții mai bune decât aici. Dacă se poate, în Antalya. Până acum nu s-a realizat și înțeleg că nu se poate realiza acest lucru din cauza bugetului sau din cauza pandemiei.
Așteptăm. Dacă nu, vom face tot aici la bază și al doilea cantonament, tot cu două antrenamente pe zi, de pe 15 până pe 26 februarie.
Vreau să fim o echipă mult mai responsabilă. Jucătorii să fie mult mai conștienți de ceea ce vrem să realizăm. Întrăm pe ultima sută de metri. Dacă în vară am început cu o formulă, acum trebuie să fim conștienți că trebuie să ne pregătim mult mai bine. Să fim o echipă mult mai agresivă, să fim mai concentrați, să tratăm meciurile mai serios, dar eu zic că avem timp acum, față de perioada din vară”, a mai spus Oprița.
Amicalele programate până în acest moment: Universitatea Cluj (28 ianuarie), Sporting Roșiori (6 februarie), Vedița Colonești (17 februarie), adversar neconfirmat (20 februarie), SC Popești Leordeni (26 februarie), CSM Alexandria (6 martie). Pe 12 februarie, Steaua avea programat un amical cu SCM Gloria Buzău, dar clubul din Buzău a anunțat că se retrage din campionat.
Steaua a terminat anul pe primul loc în Seria 4 a Ligii a 3-a. Eșalonul trei se reia la jumătatea lunii martie. Steaua a acumulat 26 de puncte după opt victorii și două egaluri. Următoarele clasate sunt FCSB 2, 24 de puncte, și Progresul Spartac, 16 puncte.
În prima etapă din 2021, Steaua va juca împotriva celor de la FCSB 2.
Foto: CSA Steaua și Steaua TV official
Video: Steaua TV
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-continua-seria-victoriilor-in-meciurile-amicale-a-castigat-usor-confruntarea-cu-recolta-gheorghe-doja-din-liga-3-19165282
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-inceput-cu-dreptul-seria-amicalelor-diferenta-de-scor-a-fost-mare-dar-toate-golurile-s-au-marcat-in-ultimul-sfert-de-ora-dupa-ce-flavius-stoican-a-introdus-pe-teren-titularii-19165255
https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-a-perfectat-primele-doua-transferuri-un-atacant-de-la-turris-oltul-si-un-fundas-din-liga-3-primele-noutati-din-lotul-marinarilor-varful-a-marcat-in-primul-amical-al-iernii-19165226